Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 22 iunie 2025 07:51 / Actualizat duminica, 22 iunie 2025 10:12
Inter a învins-o cu mari emoții pe Urawa Red Diamonds (2-1), sâmbătă seară, după ce a fost condusă până-n minutul 78!
Lautaro Martinez (min. 78) și Valentin Carboni, în prelungiri (90+2), au răsturnat situația de pe tabelă în favoarea Interului, după ce Watanabe deschisese scorul în debutul partidei (11).
Cristi Chivu îi dă dreptate lui Alessandro Bastoni
A fost prima victorie a lui Cristi Chivu pe banca Interului, după 1-1 cu Monterrey la debut, iar Alessandro Bastoni a pus punctul pe „i” după fluierul final: „„Acum suntem mai liberi la minte și mai lipsiți de griji, concentrarea a fost întotdeauna acolo.
Am fost mereu uniți și acesta este spiritul care trebuie să ne conducă la acest început cu noul antrenor. A fost un sezon epuizant, există această Cupă Mondială și vrem să dăm tot ce avem mai bun”.
De la mărturisirea fundașului nerazzurro a pornit și Cristi Chivu, azi noapte, în conferința sa de presă: „Sunt de acord cu ceea ce a spus Bastoni, pentru că în această perioadă atingem niște coarde sensibile în încercarea de a lăsa lucrurile negative în urmă. M-am bucurat să văd mândria și reacția în aceste două meciuri. Am pus energie și ambiție”.
Cristi Chivu: „Când văd băieți care încearcă să dea tot ce au, sunt doar încântat”
Întrebat dacă simte că echipa îi urmează filosofia, tehnicianul român a comentat: „Avem obligația să rămânem în aceeași barcă, vâslind în aceeași direcție pentru a depăși dificultățile. Secretul este tot aici. Nu este ușor să depășești momentele dificile, dar când văd băieți care încearcă să dea tot ce au, sunt doar încântat.
Văd asta la toată lumea, chiar și la cei care au unele afecțiuni. Mă bucur că avem tot grupul aici, chiar dacă suntem conștienți că unii nu se vor recupera pentru acest turneu. Toți s-au pus la dispoziție pentru a oferi sprijin moral. Este o plăcere pentru mine ca antrenor”.
Cristi Chivu nu se aștepta ca Urawa să joace atât de defensiv
Pe de altă parte, Chivu a recunoscut că Urawa l-a surprins cu strategia sa defensivă. „Ne așteptam la un joc diferit, nu la acest blocaj jos din partea lor. Am vrut superioritate la mijlocul terenului, crezând că vor veni să ne atace mai sus. Fără golul primit, poate aș fi continuat la fel. Dar fiind conduși, aveam nevoie de încă un atacant în careu.
E frumos pentru mine cum s-a terminat, însă aș fi fost mulțumit de joc din punctul de vedere al caracterului băieților, indiferent de rezultat. E adevărat că rezultatele contează, suntem Inter, dar mă bucur să văd mândria și ambiția”, a punctat Chivu.
Cristi Chivu despre Valentin Carboni: „A văzut întunericul, și-a pus întrebări, a experimentat incertitudinea. M-a emoționat”
Când jurnaliștii i-au amintit că victoria i-a fost adusă și de un jucător pe care l-a pregătit la Primavera, românul a zâmbit: „Înseamnă că am făcut o treabă bună cât i-am antrenat la Primavera. L-am cunoscut pe Pio când avea 13 ani. Mă bucur că acești băieți sunt aici cu noi, mă bucur că am o echipă care înțelege că în fotbal vârsta din buletin nu contează.
Trebuie să-ți pui mereu cea mai bună versiune pe teren. Lautaro arată că poate face asta chiar dacă vine după nouă luni de bătălii. Sunt mulțumit de competitivitate, mă bucur că niciunul dintre băieți nu vrea să renunțe. Mă bucur să-l revăd pe Valentin Carboni, care s-a întors pe teren la opt luni după accidentarea la ligamentul încrucișat.
A văzut întunericul, și-a pus întrebări, a experimentat incertitudinea. Și pe mine m-a emoționat, este un băiat pe care îl cunosc foarte bine. Mă bucur că trăiește o emoție atât de puternică”.