PORTRET Cine a fost „Expresul”, jucătorul „cu două inimi” pe care TOȚI îl văd cel mai bun: „Fotbalul mi-a ucis primul născut, l-am dus pe brațe la spital. Am rămas și fără avere, și fără soție”

Și dacă pentru un european aceast scurtă propoziție nu are prea multă logică, pentru un localnic de pe tărâmul soarelui etern și al nesfârșitei samba ea are tot sensul posibil.

Anul 1970 a fost anul în care a avut loc Cupa Mondială din Mexic, acolo unde Pele, Jairzinho și Rivelino cucereau lumea întreagă cu stilul lor de a juca fotbal – un stil fermecător, de povestit copiilor și nepoților și strănepoților, caracteristic celei mai bune echipe de fotbal din toate timpurile, dacă e să-i ascultăm pe unii cronicari sportivi.

„M-am născut în timpul Cupei Mondiale. Mi-am dat foarte repede seama că asta îmi place cu adevărat – să joc fotbal”, a povestit Cafu pentru CNN.

Iar fotbalul l-a îmbrățișat imediat pe fundașul dreapta Cafu pentru energia sa nestăvilită, pentru duritate, pentru atitudinea mereu bătăioasă. A primit supranumele „Expresul” – omul care știa să-și folosească viteza și forța pentru a-și anihila adversarii.

Patru Cupe Mondiale, trei consecutive, două câștigate pentru Cafu

Avea ritmul unei tobe din favele, dar și disciplina obligatorie unui fundaș de succes. Avea o gândire ofensivă, pe care o aplica defensiv. Avea istețime tactică și abilități native, șlefuite prin disciplină. Era un apărător de temut, cu toate astea purta mereu un zâmbet pe buze.

Cafu a jucat la patru ediții ale Cupei Mondiale, câștigându-le pe cele din 1994 și 2002, cele mai frumoase premiu al carierei sale. Este, de asemenea, și jucătorul cu cele mai multe selecții la echipa sa națională – de 142 de ori chemat la datorie. Are 21 de trofee strălucitoare la cluburile pe care le-a îmbogățit cu prezența lui în Brazilia, Italia și Spania.

Poate că Sir Alex Ferguson, fostul manager al lui Manchester United, a fost cel care l-a descris cel mai poetic pe Cafu. I-a spus „jucătorul cu două inimi”, pentru că brazilianul putea alerga fără să gâfâie, fără să tremure, fără să se oprească, o dată din pură rezistență fizică, a doua oară din pasiune și dăruire. Și asta inclusiv spre partea finală a carierei sale.

S-a lăsat însă la 38 de ani, cu conștiința faptului că putea să mai rămână pe teren. „Dar cred că mi-am făcut cu prisosință datoria față de fotbal, nu doar la echipa națională, ci și la nivel internațional”, spunea Cafu, întrebat de ce a renunțat dacă tot mai avea resurse să continue.

Dar poate că ambele inimi ale lui Marcos Evangelista de Moraes, așa cum îl cheamă de fapt în acte pe Cafu, obosiseră, căci drumul lui spre culmi a fost unul lung și sinuos, întins de-a lungul a 18 ani plini de evenimente și revelații.

4 ediții ale Cupei Mondialeare Cafu în palmares, cu 20 de meciuri jucate în cea mai importantă competiție a lumii

La World Cup 1994, „norocul” lui Cafu a fost accidentarea lui Jorginho

În finala World Cup 94, disputată pe Pasadena Rose Bowl – raiul fotbalului american transformat, an cu an, într-un loc dedicat în aceeași măsură și fotbalului european, Brazilia a întâlnit Italia, în miezul arșiței californiene. Pe foaia de joc, numele lui Cafu apărea în dreptul rezervelor, înlocuindu-l pe Jorginho, accidentat, în minutul 21.

Și-a luat aliasul după Cafuringa, un fotbalist care nu a cunoscut niciodată gloria lui Cafu.

Ca mulți dintre fotbaliștii brazilieni care au ajuns să vadă lumea de sus, Cafu s-a născut în sărăcie, alături de cei cinci frați ai săi – în districtul Jardim Irene din Sao Paulo. Fotbalul l-a învățat pe străzile prăfuite, sub soarele arzător. Aceleași străzi i-au predat și lecții mai grele – lecții de viață tăioase, care s-au potrivit mai târziu ca piesele unui puzzle în tabloul ulterior al existenței sale.

„Tot ce am îi datorez cartierului meu”, spunea Cafu, cel care a avut o fundație prin care îi ajuta pe tinerii ce provin din medii defavorizate să-și urmeze cele mai imposibile visuri.

„Vreau ca acești copii să mă vadă acolo, să simtă că le acord atenție, ca să aibă un model pozitiv în viața lor. Copiilor din ziua de azi le lipsesc modelele potrivite”, spunea fostul fundaș. Din nefericire, Fundacao Cafu nu mai este activă, dispărând în 2019, când legenda braziliană a declarat faliment.

3 finale ale World Cupa jucat brazilianul Cafu, câștigând două dintre ele - în 1994 și 2002

Cafu a cunoscut respingerea: de 9 ori a fost refuzat de cluburile din țara sa

Când era el însuși adolescent, tânărul Cafu a dat mai multe probe la diverse echipe braziliene, fiind refuzat de Corinthians, Palmeiras, Santos, Atletico Mineiro și Portuguesa. A fost respins de 9 ori, atâta „nas” au avut cluburile braziliene pentru cineva care avea să devină unul dintre cei mai mari fotbaliști ai tuturor timpurilor!

Mai avea puțin și se lăsa de sport, căci dezamăgirea era să-l oprească. Totuși, într-un final, a fost primit la clubul din orașul său natal, Sao Paulo.

Acolo s-a și produs, de altfel, metamorfoza: antrenorul Tele Santana l-a preschimbat din mijlocaș dreapta în fundaș, scriindu-i practic viitorul magic prin a-l trage mai aproape de propria poartă. Noul post l-a transformat în stea – în 1992 și 1993, Cafu a cucerit Copa Libertadores.

Am fost respins de multe ori la începutul carierei mele. Am auzit cuvântul NU de atâtea ori încât începusem să cred că nu o să ajung niciodată fotbalist profesionist, cu atât mai puțin să joc pentru echipa națională!
- Cafu

În sezonul 1994-1995, brazilianul a prins primul său transfer în străinătate, la Real Zaragoza. După aventura în Spania, el a revenit pe tărâmurile natale – mai întâi la Juventude, apoi la Palmeiras.

Cafu: „Milan m-a făcut să mă simt din nou tânăr”

Revenirea în Europa a însemnat șase sezoane consistente la AS Roma, urmate de alte 5 la AC Milan. Alături de rossonerri, Cafu și-a trecut în vitrina cu bijuterii trofeul pentru câștigarea Serie A, dar și cele care au răsplătit titlul de campioni în European Champions League și Campionatul Mondial al Cluburilor.

M-am distrat de minune la Roma, dar Milan m-a făcut să mă simt din nou tânăr. Când am semnat pentru Milan, m-am simțit atât de emoționat și de entuziasmat de parcă eram iarăși înfața primului meu contract.
- Cafu

„Roma a fost căminul meu imediat după ce am plecat din Brazilia. Pentru Roma am jucat pentru prima oară în Liga Campionilor, așa că Roma va avea întotdeauna un loc special în inima mea”, spunea de curând Cafu.

Probleme în Italia: Cafu a fost acuzat că și-a falsificat actele pentru cetățenia „azzurra”

Tot în răstimpul petrecut la Roma, Cafu a avut parte de o controversă, alături de alți fotbaliști - brazilienii Dida și Fabio Junior și argentinianul Gustavo Bartelt. Cu toții au fost acuzați că au folosit pașapoarte false pentru a eluda regulile privind numărul de jucători non-europeni care puteau face parte din loturile cluburilor italiene.

În cazul lui Cafu, panica s-a dovedit neîntemeiată, pașaportul său italian fiind autentic și emis de autoritățile din „Cizmă”. Alți 13 jucători, printre care și legendarul portar Dida, au fost suspendați.

Problemele nu s-au oprit însă aici. Regina, soșia lui Cafu, a fost acuzată că a falsificat o serie de acte înainte de a solicita cetățenia italiană, invocând faptul că are înaintași ce se trag din țara europeană. Prin urmare, Cafu a dobândit și el cetățenia, în urma căsătoriei.

44 de goluria marcat Cafu pentru echipele de club la care a activat

Pe 12 iunie 2006, cu mai puțin de 24 de ore înainte ca Brazilia să-și înceapă drumul la World Cup împotriva Croației, pruratura din Roma a cerut arestarea lui Cafu, a soției și a agentului său, dar chiar a doua zi toți trei au fost achitați de toate acuzațiile.

După atâtea momente de triumf, Cafu a mărturisit mereu că îi e dificil să aleagă care a fost locul în care s-a simțit cel mai bine. „La Sao Paulo, am câștigat tot ce putea câștiga. La Milan, la fel. La Roma, am fost campion al Italiei. La Palmeiras, am fost campion regional. Toate titlurile cucerite mi-au rămas întipărite în memorie. Nu am un trofeu preferat – toate sunt importante, alături de echipe diferite”, a detaliat Cafu.

Cupa Mondială este, însă, în cartea vieții brazilianului, pe o pagină cu totul și cu totul specială, care lasă dincolo de un văl de fum toate celelalte reușite de pe teren.

5 goluria înscris Cafu pentru echipa națională a Braziliei

„Fără nicio urmă de îndoială, câștigarea Cupei Mondiale ca fotbalist profesionist este premiul cel mare în fotbal. Este Everestul, punctul cel mai înalt pe care-l poți atinge vreodată”, a declarat brazilianul.

Iar Cafu l-a atins de două ori – o dată în Statele Unite, în 1994, a doua oară în ediția 2002 – Japonia și Coreea de Sud.

În finala World Cup 94, disputată pe Pasadena Rose Bowl – raiul fotbalului american transformat, an cu an, într-un loc dedicat în aceeași măsură și fotbalului european, Brazilia a întâlnit Italia, în miezul arșiței californiene. Pe foaia de joc, numele lui Cafu apărea în dreptul rezervelor, înlocuindu-l pe Jorginho, accidentat, în minutul 21.

Cupa Mondială - de la rezervă la căpitan

„E un sentiment inexplicabil”, povestește Cafu despre clipa neașteptată în care a intrat pe teren, atât de curând după fluierul de start. „Când antrenorul Parreira s-a uitat spre bancă și a spus că intru, m-au copleșit emoțiile. Ceilalți jucători erau deja încălziți, totul se desfășura foarte iute. Am ajuns pe gazon, printre ei, și mi se părea că toată lumea se mișcă mai repede decât mă mișc eu. Parcă eram în reluare”, își amintește Cafu.

Meciul s-a terminat 0-0, iar la loviturile de departajare  Franco Baresi, Daniele Massaro și Roberto Baggio au ratat, smulgând Italiei șansa de a deveni campioană mondială. Samba însă a răsunat în toată lumea.

Cea de-a doua ediție a World Cup câștigată de Cafu a fost mai bine trăită și mai profund simțită de vedeta Braziliei.

De data aceasta pe Yokohama Stadium din Tokyo, Cafu nu mai era deloc un nume de pe lista rezervelor. Era căpitanul „naționalei” Carioca, le văzuse și le mestecase pe toate, iar acum își conducea armata în finala împotriva Germaniei, după ce Seleccao nu fusese prea convingătoare în turneul asiatic.

„Te iubesc, Regina!” Cafu a ținut trofeul World Cup 2022 deasupra tuturor, transformându-se într-un simbol viu al fotbalului

Ronaldo a tranșat atunci ostilitățile – 2-0 în favoarea sud-americanilor – și, odată cu această victorie, Cafu a devenit protagonistul unui moment emblematic din istoria fotbalului.

Căpitanul Cafu a fost ridicat mult deasupra nivelului mării, primind la înălțime trofeul prețios pentru a-l înălța emoționat deasupra capului. O încununare bine-meritată a unei cariere glorioase, cu un zâmbet până la urechi, în mijlocul artificiilor și al sclipiciului aniversar. Un vis lucid, trăit mai atent și mai intens decât cu opt ani în urmă.

E o senzație imposibil de exprimat în cuvinte. Când vezi cum trofeul vine spre tine din mâinile oficialilor... aurul devine și mai strălucitor, mai scânteietor decât ți-ai fi putut imagina vreodată! Te simți cel mai bun din lume. Nu știu cum să explic altcumva sentimentul de a câștiga Cupa Mondială.
- Cafu

În acel moment de bucurie infinită, Cafu nu a uitat să mulțumească celor două mari iubiri ale sale. Pe tricou avea mâzgălite câteva cuvinte de recunoștință pentru Jardim Irene, cartierul care l-a făcut mare. Iar de pe buze i-a zburat o emoționantă declarație de dragoste: „Regina, eu te amo!” (Regina, te iubesc!). Regina, soția sa, femeia alături de care Cafu a trecut prin bune și prin rele.

„A fost fantastic. Am fost urcat pe podium și am ridicat cupa în aer, poate de asta a fost atât de frumos. Cred că Brazilia merita în acel moment să se afle pe cel mai înalt loc din întregul stadion”, rememorează Cafu acele clipe, petrecute pe 30 iunie 2002, la numai câteva săptămâni distanță după ce căpitanul își aniversase cel de-al 32-lea an de viață.

„Să conduci un grup de fotbaliști care-și doresc să câștige e mult mai ușor decât să conduci un grup de jucători care se îndoiesc de forțele lor, care nu sunt dedicați sută la sută sau care sunt divizați. Echipa din 2002 a Braziliei era foarte ușor de condus pentru că toți aveau același scop, de a deveni campioni mondiali.

Când ai acea unitate, fără egoism, misiunea căpitanului de echipă e evident mai ușoară. Când am scris 100% Jardim Irene pe tricou și i-am mulțumit Reginei, nu plănuisem nimic din toate astea. Nu aveam idee că se va întâmpla așa ceva.

Regina a fost lângă mine peste trei decenii și cred că a fost corect să-i aduc un omagiu pentru toate lucrurile pe care le-am trăit împreună. Iar Jardim Irene e locul unde am crescut. Voiam să arăt lumii întregi că te poți trage dintr-un loc modest, lipsit de perspective, dar poți deveni un mare sportiv și o persoană cu adevărat bună”, a adăugat fostul fotbalist.

Între cele două momente de aur, a treia finală de Cupă Mondială a fost cu Franța, în 1998, iar finalul nu a mai fost unul fericit pentru brazilieni, care au încasat un 3-0 dur și sec, pe arena Saint-Denis.

Cu două victorii și un eșec, istoria și statistica decretează: Cafu este singurul jucător din lume care a jucat trei finale ale Cupei Mondiale. Seriozitatea, rapiditatea, implicarea și impetuozitatea brazilianului s-au văzut și la succes, și la înfrângere, făcând din Cafu unul dintre mai buni jucători care au atins vreodată mingea de fotbal.

„În 1998, am întâlnit, din păcate pentru noi, o echipă mult mai bună. Eram foarte demoralizați și dezorganizați, iar Franța a jucat foarte bine acel meci. Mulți spun că Brazilia nu a jucat deloc, dar eu cred că asta răpește mult din meritele francezilor. Mai corect ar fi să spunem – nu am jucat destul de bine ca să-i învingem”, vine Cafu cu nuanțele de rigoare pentru a explica prăbușirea Carioca din finala World Cup 1998.

Fotbalul i l-a ucis pe primul născut. Cafu l-a dus pe brațe la spital, dar a fost în zadar

Cafu poate spune însă că soarta cu o mână îți dă și cu alta îți ia. Tragedia vieții sale este, fără doar și poate, moartea fiului său cel mare, Danilo, care, pe 4 septembrie 2019, s-a prăbușit în timp ce juca fotbal (tot fotbal!) în cartierul unde locuia pe atunci familia.

Infarctul suferit i-a fost fatal, deși Danilo avea doar 30 de ani. Tatăl său a fost cel care l-a cărat pe umeri până la mașină și l-a transportat, în ghearele disperării, Cafu a avut puterea să povestească, după câteva luni, ziua fatidică în care a rămas fără fiul său.

„Danilo era în echipa mea și la pauză a fost schimbat, în timp ce eu am continuat să joc. Peste trei minute am văzut că lumea se agită. Am intrat în panică, pentru că știam că Danilo avusese probleme cardiace în trecut.

M-am dus să văd ce se petrece și mi-am găsit fiul în plină criză convulsivă. Am ajuns la spital și, după o jumătate de oră, a venit un medic. I-am spus: «Nu e nevoie să zici nimic, am văzut și eu că nu mai reacționează».

Am stat acolo rugându-mă lui Dumnezeu să nu-mi ia copilul. Nu a fost posibil”, a vorbit Cafu despre pierderea iremediabilă suferită de el și de familia sa. „Durerea de a îngropa un copil nu poate fi comparată cu niciun alt sentiment pe care-l trăiești vreodată.

La început, mă duceam la mormântul său aproape zilnic. Nu acceptasem ideea, nu aveam curaj să intru în camera lui. Moartea unui fiu îi bântuie pe părinți pentru tot restul vieții lor. Au fost zile întregi când am plâns de unul singur, în fața celorlalți trebuia să par puternic”, a mai spus Cafu despre drama care i-a schimbat viața.

Fără soție și fără avere, Cafu a învățat s-o ia de la capăt

În afară de Danilo, Cafu și Regina mai au doi copii – Wellington și Michelle, dar dispariția șocantă a primului lor copil și-a pus amprenta asupra relației lor.

În 2022 însă, după 35 de ani de căsnicie în care au trăit laolaltă cele mai frumoase și cele mai urâte lucruri din lume, cei doi au anunțat că mariajul lor a luat sfârșit, în deplin acord și respect reciproc, continuând să-și poarte afecțiune ca membri ai aceleiași familii știrbite.

Tot în anul 2019 au început problemele financiare ale lui Cafu. Agenția sa de impresariat pentru fotbaliști a dat faliment și, până în 2023, fostul fundaș dreapta a fost nevoit să vândă mai multe proprietăți, inclusiv luxoasa vilă a familiei din Sao Paulo. Deși aceasta fusese evaluată la 6,5 milioane de lire sterline, brazilianul s-a văzut silit s-o scoată la vânzare cu 4 milioane.

A devenit însă ambasador global al World Cup 2022, ediție desfășurată în Qatar.

„Activitatea mea m-a adus în contact cu sute de tineri fani ai fotbalului din întreaga lume. Alături de colegii mei ambasadori - Xavi, Samuel Eto’o și Tim Cahill –, am recunoscut bucuria de pe chipurile acestor copii când ne-am antrenat cu ei. Este exact genul de lucru de care mi-e foarte, foarte dor”, spunea Cafu în 2020.

Apoi a venit pandemia care a scurtcircuitat lumea, aducând izolare, controverse și moarte. Cafu a avut un mesaj profund și atunci, îndemnându-i pe oameni să aibă răbdare și să iasă la liman vii și nevătămați.

„Când am suferit, mi-am spus încontinuu că această durere nu va dura o veșnicie. Sunt sigur că nu vom uita perioada pandemiei, dar ea va trece. Viețile noastre se vor reîntoarce la normal și sunt convins că vom aprecia lucrurile mărunte pe care odinioară nici nu le observam”, a încercat atunci Cafu să consoleze milioane de oameni speriați și deznădăjduiți.

În mai 2025, „Il Pendolino” a asistat la derby-ul românesc FCSB - Dinamo (3-1), pe Arena Națională de la București. A vizitat castelul Bran și academia lui Gheorghe Hagi de la Ovidiu. A pozat cu același zâmbet pe care l-a avut pe buze de-a lungul carierei sale, însă ochii i-au fost puțin mai triști decât în tinerețe.

Cafu pare genul de uriaș care a dus pe umeri triumful și înfrângerea, care a cunoscut celebritatea copleșitoare, dar și decăderea, care a trăit drame extreme și care a renăscut. Care a iubit până la lacrimi fotbalul care a fost la un pas să-l lase deoparte.