Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 28 iunie 2025 13:26 / Actualizat sambata, 28 iunie 2025 13:43
Matias Almeyda, care a semnat recent un acord până pe 30 iunie 2027 cu FC Sevilla, dezvăluie în cartea autobiografică episoade șocante ale carierei de jucător. Fostul mijlocaș argentinian (40 de selecții, 1 gol), acum în vârstă de 51 de ani, și-a povestit viața plină de excese și perioadele critice prin care a trecut, „El Pelado” (Chelul) fiind și acum în tratament pentru depresie!
Matias Almeyda a fost întotdeauna un personaj aparte, deseori controversat, fie că vorbim despre cele două decenii petrecute în iarbă ca mijlocaș defensiv într-o carieră începută și încheiată la River Plate. Fie că ne referim la cea de antrenor, care a luat-o pe un trend ascendent odată cu mutarea din Grecia în Spania.
Ex-jucătorul lui River Plate, FC Sevilla, Lazio, Inter, Parma și Brescia, cu peste 400 de meciuri jucate și nouă trofee câștigate la cluburi și cu echipa națională, va conduce de pe 1 iulie echipa andaluză, la care a evoluat timp de un sezon (1996-'97), înainte să se transfere în Serie A.
„Chelul” și motto-ul „Sunt bărbat și eu am sângele fierbinte”
Almeyda, ironic poreclit „Chelul” (era cunoscut pentru pletele sale!), care s-a înfruntat cu Cristi Chivu și Adrian Mutu în Serie A, duce în spate o poveste de viață cu multe episoade ce au darul de a ne șoca.
Cele două scandaluri (mai ales primul de pe 28 aprilie 2024!) de la derbyurile pe care AEK Atena le-a disputat cu rivala PAOK, pregătită de Răzvan Lucescu, au fost doar ultimele dintr-o carieră ieșită din comun.
Motto-ul după care s-a ghidat în peste o jumătate de secol de existență a rămas „sunt bărbat și îmi curge prin vene un sânge fierbinte” și asta s-a văzut în urmă cu 14 luni, când s-a războit cu toată lumea pe gazon, ba chiar s-a luat la bătaie și a răspuns la provocările adversarilor din Salonic.
De-a lungul carierei mele am fumat zece țigări pe zi. Alcoolul era, de asemenea, o mare problemă. Obișnuiam să rup totul în cale în timpul antrenamentelor, dar trăiam la limită
Matias Almeyda, antrenorul lui FC Sevilla
Almeyda: „Când m-am trezit și mi-am văzut toată familia în jurul patului, chiar am crezut că era înmormântarea mea!”
Matias Almeyda a jucat în Italia la Lazio, Parma, Inter și, foarte puțin, la Brescia. A câștigat titlul, Cupa Cupelor plus Supercupa Europei cu Lazio și trei Cupe ale Italiei la Parma, dar niciodată nu și-a găsit cu adevărat fericirea până să-și agațe ghetele în cui în 2011 (după retrogradarea cu River Plate!) și să înceapă aventura de tehnician, fix la clubul la care s-a lansat ca fotbalist.

„De-a lungul carierei mele am fumat zece țigări pe zi. Alcoolul era și el o problemă. Obișnuiam să rup tot la antrenamente, dar trăiam la limită. Odată, în Azul, orașul natal, am băut cinci litri de vin, ca pe Coca Cola, și am ajuns în comă etilică!
409meciuri și 11 goluri a avut Matias Almeyda ca jucător la River Plate, Lazio, Inter, Parma, Brescia, FC Sevilla, Lyn și Quilmes
Ca să-mi revin am alergat cinci kilometri până am văzut cum se învârte soarele cu mine. Un doctor m-a pus pe perfuzii pentru cinci ore. Ar fi ieșit scandal mare, pentru că atunci jucam la Inter.
Când m-am trezit și mi-am văzut toată familia în jurul patului, am crezut că era înmormântarea mea! Chiar trăiam la limită”, povestește argentinianul în autobiografie.
„La Inter, pierdusem sensibilitatea pe o jumătate din corp!”
Punctul cel mai de jos l-a atins însă din cauza unei depresii. De care Almeyda suferă și astăzi. „Totul a început la Milano. Două accidentări m-au ținut prea mult pe tușă. M-am consumat atât de tare încât într-o zi nu-mi mai simțeam mâna. În următoarea zi îmi pierdusem sensibilitatea pe jumătate din corp.

La Inter exista un medic psiholog. M-a consultat și mi-a diagnosticat atacuri de panică. Mi-a prescris tratament, însă nu am ascultat-o. Mi-am dat seama că trebuie să fac ceva doar când fiica mea m-a desenat ca pe un leu trist și obosit. De atunci iau în fiecare zi antidepresive și medicamente împotriva anxietății. Eu le numesc «pastilele» bunătății, ele mă fac să fiu mai bun!".
Când jucam la Inter, un psiholog mi-a prescris un tratament, dar nu am vrut să-i ascult sfatul. Fiica mea m-a desenat odată ca un leu având fața tristă și obosită
Matias Almeyda, antrenorul lui FC Sevilla
Așa cum scrie și Gazzetta dello Sport, pilulele nu l-au putut ajuta mereu. Ca de exemplu la megascandalul cu echipa lui Răzvan Lucescu din primăvara lui 2024., când s-a implicat într-o încăierare pe teren la finalul derby-ului incandescent cu PAOK, pierdut de echipa sa cu 2-3 în play-off.
„Nu îmi voi schimba felul de a fi ca persoană. Eu respect pe toată lumea, dar și doresc să fiu tratat ca o ființă umană”
Furtuna a început cu o ceartă, după care Almeyda a reacționat violent la provocare. Poliția a intervenit și a încercat să calmeze spiritele, dar n-a putut împiedica deloc o bătaie în toată regula, cu pumnii și cu picioarele! Unii jucătorii ai lui AEK au vrut să își imobilizeze antrenorul, dar n-a fost chip să-i stopeze criza de nervi.

Matias a amenințat un rival, s-a năpustit către acesta și și-a prins mâinile de gât, părând că vrea să-l stranguleze. Din fericire, polițiștii l-au prins avut pe Almeyda de ținta sa, care era un agent de securitate al stadionului Toumba din Salonic.
8trofee a câștigat Matias Almeyda în cariera de 14 ani ca antrenor: titlul și Cupa Greciei, titlul de campion în Clausura plus Cupa Mexicului Apertura și Clausura, Liga Campionilor CONCACAF și două titluri de campion în Argentina
Abia după un ceas și jumătate s-a calmat tehnicianul formației ateniene, găsind curajul să își ceară scuze. Deși și-a recunoscut greșeala, Matias nu s-a considerat pe deplin vinovat: „Ați văzut câți oameni erau pe stadion? Cine ne protejează pe teren? La un moment dat, arbitrul mi-a spus că nu-i venea să-și creadă ochilor.
Îmi asum responsabilitatea, așa ceva nu se poate întâmpla în fotbal. Nu e vorba de a câștiga sau de a pierde, ci despre respect.
Ei m-au împins și eu am reacționat. Sunt bărbat, iar sângele îmi fierbe în vene. Nu-mi voi schimba felul de a fi ca persoană. Eu respect pe toată lumea și vreau să fiu tratat ca pe un om”.