Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 29 iunie 2025 07:30 / Actualizat duminica, 29 iunie 2025 08:56
Inter a ajuns la un acord cu Parma pentru atacantul Ange-Yoan Bonny. Nerazzurrii erau deja înțeleși au jucătorul francez.
După săptămâni de negocieri, Inter îi dă o veste bună lui Cristi Chivu. A reușit să se înțeleagă cu Parma pentru atacantul Ange-Yoan Bonny, pe care el îl ceruse conducerii în mod expres.
Conform specialistului în transferuri Gianluca Di Marzio, cele două cluburi au ajuns la un acord definitiv, cu o bază de 23 de milioane plus două milioane bonusuri, pentru a ajunge la cele 25 de milioane de euro solicitate de Parma.
Cifrele contractului lui Bonny la Inter. Stuttgart îi oferise un salariu mai mare
Pe ultima sută de metri, VfB Stuttgart a încercat să-l deturneze pe Bonny din drumul spre Inter, oferindu-i un salariu mai mare. Însă jucătorul a refuzat și și-a respectat cuvântul dat lui Chivu, cu care a lucrat la „cruciați” în a doua parte a sezonului trecut, reușind împreună să evite retrogradarea.

Bonny oricum acceptase deja oferta Interului, care i-a propus un contract pe 5 ani și un salariu de 2 milioane de euro pe stagiune, plus bonusuri. Conform aceluiași Di Marzio, acordul va intra în vigoare luni.
Allesio Tacchinardi despre Cristi Chivu: „Am impresia că Inter l-a descoperit pe noul Jose Mourinho”
Fostul mijlocaș al lui Juventus, Alessio Tacchinardi, a explicat într-o emisiune la Canale 5 de ce Chivu a insistat atât de mult pentru Bonny: „Chivu nu este adeptul unui joga bonito, cu prea multe pase, ci a unui joc vertical și mai rapid.
De aceea l-a cerut pe Bonny, un vârf robust, și de aceea Inter negociază să-l transfere la mijloc pe Rovella (n.r. - de la Lazio). Un jucător de alt profil, mai puțin tehnic, dar mai dinamic decât Hakan Calhanoglu (n.r. - care ar fi cerut să fie lăsat să plece la Galatasaray)”.
Tacchinardi a mai spus la Canale 5: „Am impresia că Inter l-a descoperit pe noul Jose Mourinho. Îmi place mai ales curajul lui Chivu”. Iar Christian Panucci, ex-Milan, și Real, l-a completat: „Fotbalul său e scânteietor. Deși n-a avut mult timp, a schimbat Interul. Nu doar jocul, mai vertical și mai rapid, dar și relația cu vestiarul”.