INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  UEFA

UEFA a exclus două echipe din ediția următoare a cupelor europene! Lyon și Crystal Palace, amânate

Dunajska Streda și Drogheda United, excluse din sezonul următor de Conference League. Foto: Imago
Dunajska Streda și Drogheda United, excluse din sezonul următor de Conference League. Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 30 iunie 2025 14:30 / Actualizat luni, 30 iunie 2025 15:02

UEFA a anunțat astăzi excluderea cluburilor FC DAC 1904 Dunajska Streda și Drogheda United FC din următorul sezon de Conference League. Această decizie vine după încheierea procedurii juridice privind investigarea încălcării regulilor legate de echipele cu același finanțator.

Conform comunicatului oficial UEFA, clubul FC DAC 1904 Dunajská Streda a fost exclus din competiția europeană intercluburi din cauza unui conflict de interese, deoarece proprietarul clubului, Oszkar Vilagi, deține și echipa maghiară ETO FC Győr, care va participa la aceeași competiție.

A murit Lajos Sătmăreanu, fost mare internațional și jucător al Stelei
DECES
A murit Lajos Sătmăreanu, fost mare internațional și jucător al Stelei

FC DAC 1904 Dunajska Streda și Drogheda United FC, excluse din Conference League

Același lucru s-a întâmplat și în cazul echipei irlandeze Drogheda United FC, întrucât proprietarul clubului, Trivela Group, deține și Silkeborg IF, echipă calificată în momentul acesta în turul 2 al preliminar din Conference League.

În urma acestei decizii, adversarul care ar fi trebuit să joace împotriva lui FC DAC în turul doi preliminar - câștigătoarea duelului dintre Urartu (Armenia) și Neman Grodno (Belarus) - se califică automat în turul trei preliminar al competiției.

Clubul FC DAC 1904 Dunajská Streda nu a emis încă un comunicat oficial cu privire la excluderea din competiție. Pe parcursul procedurii de excludere, clubul a declarat că „a cooperat îndeaproape cu UEFA” și „a comunicat constructiv” cu organizația, conform sport.aktuality.sk.

UEFA a subliniat anterior că regulile privind proprietatea multiplă a cluburilor sunt esențiale pentru menținerea integrității competițiilor și a fair-play-ului în fotbalul european.

În cazul lui Olympique Lyon și Crystal Palace, ambele deținute de milionarul John Textor, UEFA a decis să amâne decizia privind o eventuală excludere din competițiile europene. Detaliile privind acest caz vor fi comunicate în timp util.

Această amânare are legătură cu respectarea de către Olympique Lyon a acordului de soluționare încheiat cu Prima Cameră a CFCB pentru încălcarea cerințelor de sustenabilitate financiară. Ca parte a acestui acord, Olympique Lyon a acceptat excluderea din competițiile UEFA pentru cluburi din sezonul 2025/26 în cazul în care autoritatea franceză (DNCG) confirmă retrogradarea clubului în Ligue 2. Detalii suplimentare cu privire la acest caz vor fi comunicate în timp util

- Comunicatul UEFA

Lyon vrea să joace cu orice preț în Europa League! Condiția teribilă pusă de UEFA patronului John Textor

Lyon nu și-a pierdut speranța că va putea evolua, și în stagiunea 2025-2026, în Europa League. Francezii au ajuns la un acord cu UEFA, dar trebuie să suporte o amendă usturătoare, de 50 de milioane de euro.

Proprietarul John Textor continuă să dea asigurări că fosta adversară a lui FCSB în „optimile” din primăvara Europa League (7-1 la general) va rămâne în elita fotbalului francez și nu va fi exclusă din cupele continentale.

Pe contul de Instagram, președintele lui Olympique Lyonnais s-a felicitat pentru „trecerea testului de sustenabilitate financiară al UEFA”, care a autorizat astfel clubul să participe la următoarea ediție a Europa League, așa cum scrie L'Equipe.

„Suntem viabili din punct de vedere financiar și bine pregătiți pentru viitor”, clamează americanul. Dar nu a omis să precizeze că toate acestea „necesită îndeplinirea cerințelor impuse de către DNCG”. OL a fost retrogradată în Ligue 2 în primă instanță și va introduce apel după ce va primi motivarea scrisă a hotărârii.

Cotidianul citat dezvăluie că Lyon a ajuns la o înțelegere cu UEFA. Clubul va trebui să plătească o amendă consistentă de 50 de milioane de euro - 12,5 milioane de euro „cu executare” - pentru a putea participa în Europa League.

Restul de 37,5 milioane sunt supuse unor obiective financiare greu de atins, mai ales pentru un club cu datorii cifrate la 175 de milioane de euro. Acordul mai prevede că dacă OL retrogradează în Ligue 2, nu poate juca în nicio competiție europeană!

Citește și:
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Special
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Superliga
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
Superliga
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (1)
maistor_kokir
maistor_kokir  •  30 Iunie 2025, 15:02

La fel va pati si Rapid si Genoa daca vor ajunge simultan in cupele europene, dar se pare ca daca nu sunt in aceiasi competitie pot evolua fra probleme simultan. Adica una in Europa League si alta in Conference League.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează