Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 04 iulie 2025 20:15 / Actualizat sambata, 05 iulie 2025 04:23
Rareș Ilie (22 de ani) se pregătește de al patrulea împrumut în trei ani de când a ajuns în proprietatea lui Nice. Mijlocașul ofensiv, care a jucat în sezonul 2024-2025 la Catanzaro, ar rămâne în Serie B. Italienii anunță că Empoli e foarte aproape să obțină semnătura internaționalului, integralist la Euro U21 din Slovacia 2025.
Catanzaro discuta pentru o prelungire a împrumutului sau o eventuală cumpărare, însă negocierile cu Nice nu au mai ajuns la un numitor comun. Așa că Rareș Ilie se va întoarce la echipa din Ligue 1, dar foarte probabil că nu o va face decât ca să-și ia actele pentru a se transfera iarăși. A patra oară în trei ani după ce gruparea din Ligue 1 l-a achiziționat de la Rapid în schimbul sumei de 4 milioane de euro.
După jumătate de sezon la gruparea de pe Coasta de Azur (în total, nu a prins decât 378 de minute din 10 prezențe), Ilie a fost trimis pentru primele șase luni din 2023 la Maccabi Tel Aviv. De-acolo, Rareș a plecat împrumut în Elveția, la Lausanne.
Cel mai bine i-a mers lui Rareș Ilie în Elveția, un sezon întreg
Un sezon întreg a rămas în Țara Cantoanelor, unde i-a mers cel mai bine, dovadă cele 4 goluri și tot atâtea assisturi realizate în 32 de meciuri. Totuși, Rareș Ilie nu a mai rămas și-n vara lui 2024 a revenit la Nice. Alte șase luni la echipa din Hexagon, apoi alt împrumut de jumătate de stagiune, de data asta în Italia, la Catanzaro, în Serie B.
15meciuri a jucat Rareș Ilie la Catanzaro, reușind trei pase decisive. A fost titular doar în 7 partide și a jucat în play-off-ul pentru promovare, Catanzaro terminând pe locul al șaselea sezonului regulat
Internaționalul român de tineret este gata acum să continue în Il Calcio, fiind atras de o aventură la o echipă care tocmai ce-a retrogradat din Serie A. Este vorba despre Empoli, fostul club al lui Răzvan Marin, care a jucat în Toscana timp de două sezoane, fiind împrumutat de la Cagliari.

Potrivit specialistului în mercato Gianluca Di Marzio, Ilie e aproape să bată palma cu formația preluată de Guido Pagliuca, după plecarea lui Roberto D'Aversa. Empoli are mare nevoie de un mijlocaș ofensiv, în condițiile în care îl va pierde pe Tino Anjorin.
Englezul de origine nigeriană este înțeles cu Torino, care urmează să oficializeze transferul pe poziția lăsată descoperită de mutarea lui Samuele Ricci la AC Milan. Unicul rival pe post ar fi deocamdată un jucător adus de la Lucchese, la parametru zero, Edoardo Saporiti (23 de ani).