INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PSG - REAL MADRID

REZUMAT VIDEO Umilință fără margini în PSG - Real Madrid! Știm finala de la Campionatul Mondial al Cluburilor

PSG - Real Madrid/ foto Imago Images +8   FOTO
PSG - Real Madrid/ foto Imago Images

Articol de - Publicat joi, 10 iulie 2025 00:06 / Actualizat joi, 10 iulie 2025 09:28

PSG a zdrobit-o pe Real Madrid, scor 4-0, în a doua semifinală de la Campionatul Mondial al Cluburilor. Francezii o întâlnesc pe Chelsea în marea finală, pe 13 iulie, de la ora 22:00, pe MetLife Stadium.

Semifinala de la New York nu a avut istoric. Fanii de pe MetLife Stadium au asistat la o demonstrație de forță a francezilor, dar și la niște gafe monumentale ale stoperilor „los blancos”.

Gigi Becali a avut doar doi remarcați la primul meci din Champions League: „Cel mai bun din echipă, iar el e un jucător rar”
FCSB
Gigi Becali a avut doar doi remarcați la primul meci din Champions League: „Cel mai bun din echipă, iar el e un jucător rar”

Rezumat video » PSG - Real Madrid 4-0

Gafe uriașe ale fundașilor lui Real Madrid

Asencio, care a făcut un Campionat Mondial al Cluburilor de coșmar, a comis cea mai mare gafă a lui de la turneul american. În minutul 6, i-a dat o pasă de neînțeles lui Dembele, în careul madrilenilor.

Francezul a rămas singur cu Courtois și a încercat să-l dribleze pe portar. Belgianul a blocat, însă mingea a ajuns la Fabian Ruiz, omul potrivit la locul potrivit. Spaniolul a trimis în plasă din apropiere.

Uluiala din apărarea lui Real Madrid a continuat. Rudiger, celălalt stoper, a făcut o greșeală și mai mare. Germanul a vrut să-i paseze lui Courtois, dar nu a lovit mingea corect. A „bărbierit-o” și l-a lansat pe Dembele spre careu. Francezul nu a mai iertat și l-a învins pe belgianul din poarta lui Real.

PSG - Real Madrid/ foto Imago Images
PSG - Real Madrid/ foto Imago Images
PSG - Real Madrid/ foto Imago Images
PSG - Real Madrid/ foto Imago Images
PSG - Real Madrid/ foto Imago Images
+3 FOTO

PSG nu i-a dat nicio șansă lui Real Madrid

Elevii lui Xabi Alonso au încercat să creeze pericol, au ținut de minge, însă inspirația în treimea adversă a lăsat de dorit. Madrilenii nu și-au creat ocazii. Mai mult, tot parizienii au fost periculoși. Pe contraatac, Ruiz a reușit „dubla”.

La capătul unei acțiuni plecate de la centrul terenului, spaniolul a primit în careu, a reușit un dribling și a înscris cu un șut plasat, la colțul lung. Era minutul 24 și tabela arăta un scor neverosimil, 3-0 pentru PSG.

Francezii s-au apărat și i-au lăsat pe elevii lui Xabi Alonso să aibă mingea. Dominarea a fost sterilă, nu a fost cu adevărat pericol la poarta lui Donnarumma. Eder Militao, intrat în repriza a doua, a fost cel mai periculos jucător al „los blancos”, deși e fundaș central. El a avut o ocazie bună cu un șut de la distanță.

Dacă madrilenii nu au marcat, au făcut-o parizienii. Barcola a făcut ce a vrut cu Militao în careul lui Real, i-a pasat lui Goncalo Ramos, care a punctat cu un șut puternic. Apoi i-a dedicat golul lui Diogo Jota.

FINAL. PSG - Real Madrid 4-0

  • Min. 40: Ocazie uriașă pentru PSG. Kvara s-a distrat cu Asencio, l-a driblat ușor cu careu, dar a trimis pe lângă poartă cu piciorul drept, la colțul lung. Real Madrid ține minge, dar PSG e periculoasă pe contraatac.
  • Min. 24: GOL PSG. Scor șocant la New York. Ruiz a reușit „dubla”, după un contraatac rapid, pornit de la jumătatea terenului. Spaniolul a primit o pasă din dreapta în centrul careului și a marcat cu un șut la lung.
  • Min. 9: GOL PSG. Doar 3 minute mai târziu, Rudiger a comis-o și mai grav. A vrut să-i paseze lui Courtois, dar a luftat și mingea a ajuns la Dembele, care a făcut 2-0.
  • Min. 6: GOL PSG. Campioana Europei a deschis scorul în minutul 6 după o gafă uriașă a lui Raul Asencio. Fundașul central a scăpat mingea în față, iar Dembele a ajuns la balon. A încercat să-l dribleze pe Courtois, dar nu a reușit și mingea a ajuns la Fabian, care a înscris în poarta goală.
  • Meciul trebuia să înceapă la 22:00, dar startul a fost amânat cu 10 minute. Autocarele celor două echipe rămăsese blocate în traficul din New York, în drumul spre MetLife Stadium
PSG - Real Madrid/ foto Imago Images
PSG - Real Madrid/ foto Imago Images
PSG - Real Madrid/ foto Imago Images
PSG - Real Madrid/ foto Imago Images
PSG - Real Madrid/ foto Imago Images
+3 FOTO

PSG - Real Madrid, echipele de start

PSG: Donnarumma - Hakimi, Marquinhos, Beraldo, N. Mendes - Ruiz, Vitinha, J. Neves - Doue, Dembele, Kvaratskhelia
Rezerve: Barcola, Kamara, Lee Kang-In, Mayulu, Mbaye, G. Ramos, Safonov, Tenas, Zaire-Emery
Antrenor: Luis Enrique

Real Madrid: Courtois - Valverde, Rudiger, Asencio, F. Garcia - Arda Guler, Tchouameni, Bellingham - Mbappe, Gonzalo, Vinicius.
Rezerve: Lunin, Carvajal, Militao, Camavinga, Moric, Rodrygo, Lucas Vazquez, Ceballos, Brahim, Youssef, Jacobo, Chema, V. Munoz, Mario Martin
Antrenor: Xabi Alonso

  • Trent Alexander-Arnold s-a accidentat la un antrenament și e indisponibil pentru meciul cu PSG

Citește și:
Andrei Nicolescu a răbufnit după eșecul cu UTA: „Nu înfrângerea e importantă, ci...” + Vestea pe care fanii nu voiau s-o audă: „Trebuie să vindem jucători”
Superliga
Andrei Nicolescu a răbufnit după eșecul cu UTA: „Nu înfrângerea e importantă, ci...” + Vestea pe care fanii nu voiau s-o audă: „Trebuie să vindem jucători”
Campionul României e în cădere liberă: scos din lot, a primit hârtia de transfer
Superliga
Campionul României e în cădere liberă: scos din lot, a primit hârtia de transfer
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Superliga
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
Superliga
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Profit.ro
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (26)
danglumetu
danglumetu  •  10 Iulie 2025, 20:23

enrique e mai antrenor decit guardiola, nu-i asa?

Draconian
Draconian  •  10 Iulie 2025, 10:31
Postat de patratel2019 pe 10 Iulie 2025, 09:07

Aroganță se plătește! Încă mai putea lua goluri, Madridul! Rușine mare. Perez și-a băgat deja unghia în gât!

de acord, Madridu a scapat cu bine totusi, a luat-o pe cocoasa doar cu 4-0, putea lua ZECE fara interventiile exceptionale ale lu Courtois... si normal ca Perez acuma e foarte contrariat de ce s-a-ntimplat, o asa rusine l-a trezit la realitate. Bravo PSG, ai demonstrat ca nu te uiti cu cine joci, te duci ca tavalugu peste ei, le ascunzi mingea si tragi din toate pozitiile, asta da fotbal modern apreciat de suporteri, fara calcule fara tactici savante, joci acolo în fata, construiesti faza ofensiva si îi ciuruiesti.

Vezi toate comentariile (26)
Comentează