INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PAOK

VIDEO După 6 ani, Răzvan Lucescu a ajuns față în față cu patronul Ivan Savvidis: „Antrenorul și jucătorii au fost informați”

Ivan Savvidis și Răzvan Lucescu
Ivan Savvidis și Răzvan Lucescu

Articol de - Publicat joi, 10 iulie 2025 17:53 / Actualizat joi, 10 iulie 2025 18:13

Ivan Savvidis (66 de ani), controversatul patron rus al celor de la PAOK Salonic, s-a întors în Grecia după mai bine de 6 ani. Acesta va avea o serie de contacte cu antrenorul Răzvan Lucescu (56).

Ivan Savvidis, unul dintre cei mai controversați patroni din fotbal, nu mai fusese în Grecia din perioada pandemiei, adică de 6 ani. Oligarhul rus de origine greacă a evitat să călătorească în ultimii ani din cauza pandemiei de coronavirus, dar și a războiului din Ucraina.

VIDEO. Ivan Savvidis, sosire cu elicopterul la stadionul lui PAOK

Patronul echipei din Salonic a avut o sosire spectaculoasă la stadion. A venit cu elicopterul, iar grecii de la sportal.gr scriu că va pleca în același mod.

Aceeași publicație mai spune că acesta s-a văzut cu Răzvan Lucescu și cu alte persoane din club, imediat după aterizare. În perioada următoare ar urma să se întâlnească și cu jucătorii.

După 6 ani, Răzvan Lucescu a ajuns față în față cu patronul Ivan Savvidis: „Antrenorul și jucătorii au fost informați”
Ivan Savvidis, patronul lui PAOK // foto: sportal.gr

„Conducerea tehnică și jucătorii au fost deja informați că vor fi primii care se vor întâlni în zilele următoare cu patronul. Omul de afaceri va avea ocazia să abordeze o serie de probleme restante, iar prezența sa va juca un rol decisiv în rezolvarea acestora”, scriau cei de la sportal.gr, despre sosirea patronului.

În martie 2018, Savvidis a fost protagonistul unui moment unic în fotbal. A intrat cu pistolul pe teren în ultimele momente ale derby-ului PAOK - AEK Atena, după ce un gol marcat de echipa lui fusese anulat.

După 6 ani, Răzvan Lucescu a ajuns față în față cu patronul Ivan Savvidis: „Antrenorul și jucătorii au fost informați”
Ivan Savvidis, cu pistolul pe teren în PAOK - AEK Atena // foto: Reuters

Răzvan Lucescu, despre relația cu Savvidis

În urmă cu 5 ani, Răzvan Lucescu a povestit la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” mai multe momente tumultoase din relația avută cu Savvidis în prima perioadă la PAOK (2017-2019).

- Răzvan, perioada de la PAOK cum a fost?

- Pfff! Cea mai mare presiune am avut-o cu Savvidis, dar era un om sensibil. În ultima lună eram la patru meciuri de a câștiga campionatul și în semifinalele Cupei după 2-0 acasă. Am avut trei ședințe cu el în care m-a certat de m-a rupt. În una au fost prezenți căpitanii, la alta au fost cei din staff, la o alta mai mulți jucători, cu management, cu staff. Era o agresivitate, reproșuri... Tăceam și eu, dar îi și răspundeam.

- De ce era nemulțumit dacă erai lider?

- Mă certa că de ce nu joacă cutare, cutare, cutare. Eu n-am făcut niciodată ce mi-a spus el. Și-mi spunea: "Eu nu pot să-ți reproșez niciodată de ce nu i-ai băgat, că după aia dacă pierzi meciul, eu pe cine mai cert?!".

- Zi-mi, te rog.

- Vreau să vă zic cea mai tare întâmplare. A fost când am câștigat pe 21 aprilie campionatul, 5-0 în penultimul meci. Lumea era deja speriată că aveam returul pentru a intra în finala Cupei. Era posibilitatea de a face eventul pentru prima dată în istoria PAOK-ului. "Echipa nu e concentrată, ne vor scoate, e prea mare bucuria...", spunea Savvidis. Am făcut 0-0, după ce-aveam 2-0 acasă și ne-am calificat în finală. După meci m-am întâlnit cu directorul general al clubului și îi spun: "Cred că în seara asta nu mai avem ședință!". "Nu mai avem!". "Sigur?". "Sigur!". După zece minute...

- S-a schimbat totul?

- "Avem ședință!". "De ce ședință? Am câștigat campionatul, suntem în finală". "Nu știu... E nervos rău!". Când am ajuns la Salonic m-a ținut de la 12 până la 1 și jumătate în niște focuri: "Cum ți-ai permis?! Nu ești în stare să ții echipa în mână. Cum să faci 0-0?! Ce e asta... Cum o să câștigăm în ultima etapă ca să terminăm neînvinși?! O să ne bată și în finala Cupei. Nu se poate așa ceva, asta nu e echipă! Eu investesc și nu putem să câștigăm un meci". Ha, ha, ha....

"N-am mai vorbit cu Savvidis. S-a supărat că am plecat"

- Incredibil... Era nervos, nu glumă.

- Și îmi aduc aminte că s-a descărcat sau și-a făcut jocul. După mi-a zis: "Să te duci la echipă cu încredere și să câștigăm". "Președinte, înainte să mă duc la echipă trebuie să mă duc acasă, să mă uit în oglindă o oră, să mă iau la palme și să zic: acum trei zile ai câștigat campionatul, ești în finala Cupei, nu ești pe locul 12! Că asta simt în momentul ăsta". După ce termina de aruncat fulgerele, venea, mă lua în brațe și-mi zicea să fiu tare și mă strângea. Un mod de lucru ciudat, dar interesant. Am învățat să fac față presiunii. Să ascult, dar și să nu ascult.

- Ai mai vorbit cu Ivan Savvidis după ce-ai plecat?

- N-am mai vorbit. S-a supărat că am plecat. Nu se aștepta să plec.

Citește și:
Florin Talpan continuă războiul: „Am solicitat la UEFA și FIFA să excludă toate echipele românești din cupele europene. Și echipa națională!”
Liga 2
Florin Talpan continuă războiul: „Am solicitat la UEFA și FIFA să excludă toate echipele românești din cupele europene. Și echipa națională!”
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
Campionate
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Conference League
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Daniel Pancu anunță revoluția la CFR Cluj: „Va trebui să «aerisim» puțin vestiarul! Sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine”
Superliga
Daniel Pancu anunță revoluția la CFR Cluj: „Va trebui să «aerisim» puțin vestiarul! Sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine”
ULTIMA ORĂ Concedieri masive în industria auto din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri masive în industria auto din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează