Articol de Cezar Titor, Andrei Furnigă (video), George Nistor - Publicat vineri, 11 iulie 2025 16:59 / Actualizat vineri, 11 iulie 2025 18:59
Rică Răducanu (79 de ani), legenda lui Rapid, a vorbit în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor despre ce mai înseamnă rapidismul, la vârsta a treia, transformările clubului pe care îl iubește de-o viață, așa cum le vede el, și traiul de simbol al Giuleștiului, departe de luminile reflectoarelor, în ultima vreme.
De ani buni, retras pe un colț de plajă tot mai pustie, „nea Rică” - așa cum îl salută mulți dintre trecători - își duce verile. Îl vezi pe scaun, privind spre mare, ridicând palma grea de portar giumbușlucar, în timp ce bucură fețe, prin simpla prezență.
„Mie îmi place lumea, mă! Sunt adevărat”, e mulțumirea cu care „bunicul” șugubăț deplasat la Neptun pune umărul, atât cât mai poate, la o afacere de familie întreprinsă înainte de 2000. Acum, joacă mai mult un rol de imagine, o noțiune pe care nu a stăpânit-o niciodată și pe care încearcă să o înțeleagă la bătrânețe.
În interior, poartă totuși o revoltă mocnită. Se aștepta ca Rapidul cel nou, într-o continuă transformare, să-l primească cu brațele deschise la meciurile de pe terenul propriu.
Rică Răducanu e „mort fără lume”
- Domnule Răducanu, vă mulțumim că ne-ați acceptat invitația și ne-ați primit să ne vedem aici, la mare! În primul rând, ce faceți?
- Băi tată, mulțumesc mult! Bine că ați venit, mai aude lumea și de noi. Sunt bine, pe cuvânt. Picioarele nu mai..., dar ce vrei?! Săracele, cât le-am alergat eu... Sunt mulțumit că vine lumea mai ales vara, eu vara mă simt foarte mișto că stau la mare, aicea, și toată lumea zice „Hai la Rică, hai!”. Eu mă simt bine că mai servesc eu, mai fac o poză, mai dau un autograf și trece ziua foarte mișto. Dorm liniștit. Cu toate că acuma nu e lume. Nu știu ce s-a întâmplat, dar nu mai e cum era.
- Vă bucurați că vă solicită lumea?
- Ei, cum?! Eu fără lume sunt mort! Lumea m-a făcut mare pe mine, eu dacă nu văd lume, nu mă simt bine. Să stau cu ei de vorbă sau „Hai la masă!”. Așa am fost învățat. Eu am jucat cu 100.000 de spectatori pe Rio de Janeiro și pe urmă cu Rapidul, 50.000-60.000. La Sportul erau mai puțini. Mie îmi place lumea, mă! Mă iubește sigur, nu știu dacă am făcut eu bune, rele, mă mai și înjură, dar măcar mă înjură frumos.
- Deci n-ați avut niciodată presiunea asta a publicului?
- Tată, am jucat cu mulți spectatori. Pe Rio de Janeiro, când a venit Pele să mă cunoască, eram tot... stilul meu. Cu mingea, am ascuns-o, degajam până în partea cealaltă și câteodată mă făceam că o degajez și o ascundeam în chiloți, la spate. Se uita lumea pe sus și ăia din spate mă vedeau. Era să îmi dea Sandu Boc autogol, că n-aveam mult timp să stau. Mă bucur că sunteți aicea și cred că sigur lumii o să-i facă plăcere. Și povestea... cu ce spun, sunt adevărat.
- Cu cine mai țineți legătura din generația dumneavoastră?
- Tată, majoritatea nu prea mai sunt! Uite, cu decanul și căpitanul nostru, Mircea Lucescu. E și nașul copiilor. Fiu-meu libero, Răzvan (n.r. - Lucescu) portar. Fiind la Sportul, s-au împrietenit. Suntem neamuri și uite că viața ne-a învățat. Mircea venea la mine acasă, făceam șprițuri. Acum nu mai avem, nu mai trece nimeni. Frumoasă viață am dus și o mai ducem. M-am întâlnit cu el, „Hai până la mine!”. El nu poate să stea: „Mă duc, trebuie să o văd pe Dinamo, trebuie să una, alta”. El umblă de colo până colo, că nu poate să stea. Nu mai e antrenor că nu ne mai arde nouă.
Rapidul nu-l mai invită la meciuri. „Am plecat la peluză, cu oamenii. Mă simt mișto”
- Ați mai primit vreo invitație din partea clubului de a participa la un eveniment?
- Nu, nu. Vă spun, cu părere de rău, eu mă duc cel mai mult la sală, la handbal fete, volei. Mă mai vede lumea, copiii cu autografe, poze cu telefonul. Copiii nu știu cine sunt, dar mă simt foarte mișto, că altceva nu am ce să fac. Am vorbit și cu domnul Șucu, după supărările alea: „Ia-mă și să mor dacă mișcă cineva!”. „N-am cum, trebuie să avem o ordine a clubului”. Pe mine nu are cum să mă „pârlească” cineva.
- Deci la handbal, la volei sunteți chemat, dar la fotbal, nu!
- Nu, mă! Mi-a dat cineva o legitimație și m-am dus acolo și era ocupat locul. Și m-am așezat. Nu intru eu la Giulești fără legitimație?! Mă vede toată lumea, mă iubește. Am zis: „Pune, bre, și mie o lojă!” (n.r. - cu numele Rică Răducanu), dar eu am locul obligat acolo. Îți spun precis, nu m-am mai dus, m-am dus la câteva meciuri pe blat, nu mă mai duc la 1 (n.r. tribuna 1) unde au ocupat toți locul acolo. Am plecat la peluză, cu oamenii. Te vede lumea, te simți bine.
233de meciuri a bifat în tricoul Rapidului cel poreclit „Tamango”
Le-am zis să îmi pună și mie numele pe stadion. Am văzut că era și nea Tinel, portaru', urmam eu. Mi-au zis că «Nea Rică, numai după ce mori». Păi, după ce mor mai știu eu?! Cred că mergea, dar n-au vrut.
- Rică Răducanu
„N-avem marfă. Locul 5-6 ar fi foarte bun”
- Rapidul, la început de sezon, cu Gâlcă pe bancă, cum îl vedeți?
- Să-ți spun ceva: n-avem marfă! Stăm ca mașina în două-trei bujii. N-avem! Antrenorul e bun, cine vrea să piardă, tată?! Nu vrei să ai rezultate?! Tu să fii. Dacă mă bagă la un club, mă duc să-mi fac treaba și, până la urmă, să ai rezultate mișto, să îți iei leafa, că asta e. Să vedem, sunt curios. Eu tot cred că locul 5-6 ar fi foarte bun, să nu ne ducem mai încolo.
- Cum vedeți dumneavoastră patronatul acesta cu Dan Șucu și Victor Angelescu?
- Mă tată, să-ți spun ceva! E benefică pentru că dacă n-ar fi ei, sigur n-ar mai fi Rapid. Rapid era susținută de Ministerul Transporturilor, cum eram noi pe timpuri... dacă ăștia n-ar mai fi, gata, la revedere! Nu știu ce interes au dacă au altul, dar sunt sufletiști. Pe Angelescu nu îl știu prea bine, dar pe nea Șucu îl știu. Îți zic ceva, tată. Uite, și la televiziuni. Eu eram toată ziua, unde vrei, n-aveam timp să mă duc. Și acum nu mă mai cheamă nimeni. Măi tată, eu mai am povești, că nu trebuie să alerg. Ai 80 de ani, s-a dus dracului.
3trofee are Rică Răducanu cucerite cu Rapid: un titlu de campion al României (1966-'67) și două Cupe ale României (1971-'72 și 1974-'75). Este și câștigător al Diviziei B, în sezonul 1974–'75
„Șumudică era chiar uns pentru Rapid”
- Ce nu a mers în mandatul lui Marius Șumudică?
- L-au acceptat pentru că era nebun de-al nostru. Rapidist din cartier, din spate de la mine, de unde stau eu în Regie. Eu îl știu de mic. El era chiar uns pentru Rapid, să mor dacă te mint! Nu știu ce s-a întâmplat. Jucătorii l-au dat afară.
- L-au „lucrat”?
- Așa se zice, nu-mi dau seama. Nu știu, de ce să... dar ăsta era original rapidist, mergea pe calapodul Rapidului, cu înjurături... cum e Rapidul, ce să mai! A fost o întâmplare. L-au băgat și pe Bergodi, trebuiau să-i dea vreo 200.000 de euro. Dacă i-aș avea eu... o dată, nu de mai multe ori. A venit Bergodi, i-au dat banii, apoi l-au adus înapoi. Dă-mi mie 300.000 de euro! Apoi a venit nord-irlandezul. Nicio legătură cu România sau cu viața de rapidist! Rapidistul e periculos, na. Dacă nu ești atent cu ei, începe scandalul. Așa sunt ei. Atâția bani... păi, luam vreo trei jucători ca lumea!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
