FOTBAL  »  Superliga  »  UTA - CRAIOVA

VIDEO EXCLUSIV Președintele de la UTA, intervenție în direct la GSP Live Special, după thriller-ul de la Arad

Alexandru Meszar
Alexandru Meszar

Articol de , - Publicat sambata, 12 iulie 2025 21:39 / Actualizat sambata, 12 iulie 2025 21:50

UTA - Universitatea Craiova 3-3. Alexandru Meszar, președintele celor de la UTA Arad, a intrat în direct la GSP Live Special, după fluierul final al confruntării de pe „Francisc Neuman”, meci nebun, cu accente dramatice, încheiat la egalitate.

Elevii lui Mirel Rădoi au condus cu 3-0 până în minutul 81 și nimic nu părea că le va sta în cale oltenilor spre prima victorie stagională. Gazdele au revenit însă fabulos, au dat lovitura pe final, au egalat și chiar au fost aproape de 4-3 în minutele adiționale.

După meci, conducătorul arădenilor, Alexandru Meszar, a avut o intervenție telefonică în emisiunea moderată de Mihai Mironică, în care a oferit o primă reacție după punctul obținut de elevii lui Adrian Mihalcea.

VIDEO. Alexandru Meszar, la GSP Live Special: „Domnul Mihalcea a fost autorul acestui «minisucces»”

„Am mai trăit așa ceva doar ca suporter, un 3-4 la Timișoara. Dar asta e fotbalul, de aceea ne uităm. A fost frumos. Acest punct e foarte bun pentru noi, din punctul de vedere al moralului. În prima repriză am arătat catastrofal, dar domnul Mihalcea a fost autorul acestui «minisucces», având în vedere schimbările.

Da, și Craiova a cedat, dar cedezi când te forțează adversarul. Nu putem pune acest egal pe seama faptului că Universitatea Craiova a cedat.

UTA a jucat mult mai bine, iar acest joc a venit după schimbările din teren. În sfârșit, campania de achiziții a fost conturată pe jucători pe care-i cunoaștem. Poate pe unul sau pe doi nu i-am văzut în acest campionat. Sunt mai puține necunoscute și ăsta e un avantaj.

Îi știm pe cei care au venit. Am stat la început prost în teren, dar parcă schimbările lui Adi și poate și pregătirea fizică, plus publicul, au ajutat. Acest rezultat nu venea fără public. Un rezultat foarte bun, un fel de remontatada, dar nu am avut jocul cel mai bun. Mai avem de muncă. Încă nu ne cunoaștem. Jocul nu e perfect și nici nu are cum”, a spus Meszar, în direct, la GSP Live Special.

Imagini de la meciul UTA - Universitatea Craiova

Mirel Rădoi și Ștefan Baiaram în UTA - Universitatea Craiova, etapa 1  (6)
Vasile Mogoș și Ștefan Baiaram în UTA - Universitatea Craiova, etapa 1 (3-3)
Vasile Mogoș în UTA - Universitatea Craiova, etapa 1 (3-3)
Mirel Rădoi în UTA - Universitatea Craiova, etapa 1  (2)
UTA - Universitatea Craiova, etapa 1  (5)
+2 FOTO

Clasamentul la zi din Superliga

Citește și:
După ce și-a mărit sânii, jucătoarea de tenis a intrat pe o platformă pentru adulți » Va câștiga într-un an mai mult decât în întreaga carieră
Tenis
După ce și-a mărit sânii, jucătoarea de tenis a intrat pe o platformă pentru adulți » Va câștiga într-un an mai mult decât în întreaga carieră
Game over pentru Dinamo?! George Pușcaș solicită un salariu SF pentru Superliga
Superliga
Game over pentru Dinamo?! George Pușcaș solicită un salariu SF pentru Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
KO în runda 6! Anthony Joshua i-a făcut o fractură dublă de mandibulă lui Jake Paul, în lupta de 200 de milioane $
Box
KO în runda 6! Anthony Joshua i-a făcut o fractură dublă de mandibulă lui Jake Paul, în lupta de 200 de milioane $
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close