Articol de Daniel Grigore - Publicat marti, 15 iulie 2025 23:09 / Actualizat marti, 15 iulie 2025 23:10
Atletico Madrid a rezolvat transferul internaționalului argentinian Thiago Almada, 24 de ani, legitimat la Olympique Lyon în prima jumătate a anului 2025.
Los rojiblancos au câștigat cursa pentru mijlocașul ofensiv care aparținea de Botafogo și a jucat în Franța sub formă de împrumut. Este o afacere inedită, după cum notează sportal.bg: formația lui Diego Simeone a cumpărat doar 50% dintre drepturile federative ale fotbalistului, achitând un total de 21 de milioane de euro.
Transferul se va oficializa după ce mijlocașul ofensiv va trece testele medicale obligatorii.
51 de minutea jucat Almada contra FCSB-ului în „dubla” din optimile Europa League 2024/2025
Atletico Madrid a rezolvat transferul lui Thiago Almada
Crescut de Velez Sarsfield, Almada a fost cumpărat în 2022 de formația americană Atlanta United. Aproximativ doi ani și jumătate mai târziu, Botafogo a plătit 19,5 milioane de euro pentru a-l readuce în America de Sud.
Brazilienii au făcut un mic profit după afacerea cu Atletico Madrid și vor mai încasa o jumătate din suma cu care spaniolii îl vor vinde mai departe, în caz că o vor face.
Este al patrulea transfer al verii pe Metropolitano. Sub comanda lui Simeone au mai ajuns Alex Baena, Matteo Ruggeri și Juan Musso.
5 argentinienimai are Atletico în lot: Julian Alvarez, Giuliano Simeone, Nahuel Molina, Juan Musso și Rodrigo De Paul, cu mențiunea că cel din urmă este probabil să plece în această vară