FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

VIDEO Pe Florin Tănase încă îl bântuie meciul cu Inter Club d'Escaldes: „Mi-am dat seama ce s-a întâmplat...”

Articol de , , - Publicat duminica, 20 iulie 2025 00:09 / Actualizat duminica, 20 iulie 2025 01:52

Florin Tănase (30 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători de la FCSB, a vorbit deschis după prima victorie din Superliga, contra Petrolului, scor 1-0.

Tănase a intrat imediat după pauză, în locul lui Andrei Gheorghiță, și a punctat în poarta ploieștenilor în minutul 75.

Florin Tănase, după ce a marcat cu Petrolul

„Avem meciuri numai din trei în trei zile și avem nevoie de o liniște în campionat, pentru că în Europa vor veni meciuri din ce în ce mai grele.

Cu umărul, execuția, așa a vrut Dumnezeu să marchez. Sunt bucuros că am făcut-o și mi-am ajutat echipa. Puteam, la acea primă fază, să marchez, dar asta a fost istoria acestei partide. Sunt fericit că am reușit să câștigăm.

În a doua repriză noi am jucat mai mult. Prima repriză le-a aparținut lor, o echipă foarte bună, cu siguranță celorlalte echipe nu le va fi ușor aici, cum nici nouă nu ne-a fost. Un teren pe care se câștigă greu.

Se acumulează și oboseala, nu poți să joci 90 de minute, am simțit ceva la picior, probabil și alți colegi. Mai trebuie și puțină rotație, dar nici foarte multe schimbări, pentru că nu cred că e bine”, a spus Florin Tănase.

Tănase, despre eșecul 1-2 cu Inter Club d'Escaldes

„Mi-am dat seama ce s-a întâmplat... am pierdut, nu am făcut trei pase, nimic, niciun atac pozițional. Am vorbit între noi: nu e posibil să jucăm în felul acesta. Sunt meciuri în care poți să pierzi și cu 3-0 sau 4-0, dar să nu arăți așa.

Nu putem să spunem cu exactitate, cert e că nu e vorba de timp, nu ai voie să joci în halul în care am jucat în Andorra.

Meci european, trebuie să dăm totul, toate echipele care joacă în Europa dau totul. Dacă noi nu o vom face, vom avea probleme.

Încă nu, nu i-am analizat pe următorii adversari, urmează să ni-i prezinte staff-ul tehnic. După meci putem trage concluziile.

E plăcut să ai meciuri, dar dacă îți apar mici probleme nu mai e așa plăcut. De aia te apuci de fotbal, pentru aceste meciuri, ca să te antrenezi cât se poate de mult. Fiecare meci este diferit, cu o încărcătură diferită”, a declarat Florin Tănase, după Petrolul - FCSB.

Adrian Șut, după prima victorie a lui FCSB din Superligă

„Suntem foarte fericiți că am câștigat acest meci.

Cred că abia ne încălzim și sper să avem perioada din 3 în 3 zile mai lungă. Pentru asta ne apucăm și muncim, ca să avem meciuri multe.

Știam că nu am făcut un meci bun. Mă bucur că în seara asta am dat dovadă de caracter, nu am dat dovadă de aroganță niciodată, am fost întotdeauna 100% pe teren.

Mi s-a părut ceva ciudat să ne faci aroganți fără motiv, am dovedit pe teren că putem să îi batem oricând.

O partidă dificilă, cu un adversar greu. Vom da totul în meciul cu Shkendija din preliminariile Champions League.

Suntem foarte fericiți pentru acest lucru, ne bucurăm că o să ne întoarcem acolo, pe Arena Națională, sper că o să înceapă rezultatele bune.

Nu neapărat că nu ne place în Ghencea, dar ne simțim mai bine pe Arena Națională.”, a declarat Adrian Șut.

Citește și:
Florin Talpan continuă războiul: „Am solicitat la UEFA și FIFA să excludă toate echipele românești din cupele europene. Și echipa națională!”
Liga 2
Florin Talpan continuă războiul: „Am solicitat la UEFA și FIFA să excludă toate echipele românești din cupele europene. Și echipa națională!”
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
Campionate
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Conference League
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Daniel Pancu anunță revoluția la CFR Cluj: „Va trebui să «aerisim» puțin vestiarul! Sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine”
Superliga
Daniel Pancu anunță revoluția la CFR Cluj: „Va trebui să «aerisim» puțin vestiarul! Sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine”
ULTIMA ORĂ Concedieri masive în industria auto din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri masive în industria auto din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează