Articol de Maria Olteanu - Publicat duminica, 20 iulie 2025 13:36 / Actualizat duminica, 20 iulie 2025 14:06
Sarajevo, adversara Universității Craiova din turul 2 preliminar al Conference League, a luat decizia să își amâne primul meci din campionat, programat inițial pe 27 iulie, între cele două meciuri cu oltenii, din Europa.
Manșa tur dintre Craiova și Sarajevo se joacă în Bosnia Herțegovina, joi seara, 24 iulie, de la ora 22:00. Returul este programat în Bănie o săptămână mai târziu, pe 31 iulie, de la ora 20:30.
Ambele meciuri vor fi transmise în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1
Sarajevo se odihnește între cele două meciuri cu Craiova
Între aceste două meciuri, Sarajevo avea programat primul meci din întrecerea internă, contra celor de la Zrinjski Mostar, duminică, 27 iulie.
Dar cum și Zrinjski este angrenată în cupele europene, urmând să joace la mijlocul săptămânii viitoare în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, contra celor de la Slovan Bratislava, solicitarea celor două cluburi de a amâna meciul a fost acceptată, astfel încât acestea să nu mai aibă un joc suplimentar și să se poată concentra doar pe partidele din cupele europene.
„Meciul din prima etapă a primei ligi din Bosnia și Herțegovinei dintre Zrinjski și Sarajevo era inițial programat să se joace pe 27 iulie (duminică). Totuși, la solicitarea cluburilor, care la sfârșitul lunii vor disputa meciuri din turul doi preliminar al Ligii Campionilor și Conference League, partida a fost amânată. Un nou termen pentru acest duel va fi stabilit ulterior”, au transmis cei de la tvarenasport.ba.
În timp ce Sarajevo va avea liber weekend-ul dintre meciurile cu Craiova, oltenii vor disputa etapa a 3-a din Superliga. Echipa lui Rădoi se va duela cu Universitatea Cluj, cealaltă echipă românească angrenată în turul al doilea preliminar din Conference League.
Meciul dintre Craiova și U Cluj a fost programat luni, 28 iulie, de la ora 21:30, pe stadionul „Ion Oblemenco”. După această partidă, Craiova rămâne acasă pentru a pregăti returul cu Sarajevo, în timp ce trupa lui Sabău se va întoarce la Cluj pentru returul cu Ararat Armenia.