FOTBAL  »  Superliga  »  MERCATO

Giovanni Becali l-a propus pe Ștefan Târnovanu în „toată Europa și toată Asia” » De ce nu apare nicio ofertă: „Asta e problema lui”

Ștefan Târnovanu
Ștefan Târnovanu

Articol de - Publicat vineri, 25 iulie 2025 23:40 / Actualizat vineri, 25 iulie 2025 23:44

Giovanni Becali (73 de ani) a dezvăluit că l-a propus pe Ștefan Târnovanu (25 de ani) în „toată Europa și toată Asia”. Până acum portarul celor de la FCSB nu a intrat în atenția niciunul club.

Ștefan Târnovanu este reprezentat de către firma de impresariat a lui Giovanni Becali.

Giovanni Becali nu a primit nicio ofertă pentru Târnovanu: „Problema lui Târnovanu este că nu are joc de picior!”

Concret, impresarul consideră că motivul pentru care FCSB nu a primit nicio ofertă pentru portar este jocul de picior deficitar al acestuia.

”(n.r. Târnovanu nu e prea fericit) Nici eu nu-l văd fericit, dar uite că până acum l-am prezentat la toată Europa și toată Asia, și Turcia. Nimic! Problema lui Târnovanu este că, dacă ai un portar care nu e atât de bun ca el, dar dă în minge ca un număr 8 sau 10, ți-l ia imediat.

Uită-te la Guardiola. Ter Stegen e al treilea la Barcelona, iar Guardiola îl ia la el, pentru că joacă cu piciorul.

În locul lui, aș sta încă o oră-două cu antrenorul de portari, să dau cu piciorul bară, colțul drept, colțul stâng, cu niște ținte. Dacă faci șase luni-un an de antrenament din ăsta, piciorul răspunde”, a declarat Giovanni Becali, conform fanatik.ro.

Gigi Becali vrea să ceară o sumă consistentă pentru Ștefan Târnovanu, de 5 milioane de euro, echivalentă cotei sale de piață, conform Transfermarkt.

Târnovanu a fost integralist până acum în poarta roș-albaștrilor în toate meciurile din acest sezon competițional.

Gigi Becali a dezvăluit că l-a sunat pe Ștefan Târnovanu: „Am o rugăminte la tine”

„Ați văzut Târnovanu cum a fost? I-am spus în felul următor: «În primul rând, iartă-mă, că probabil vede familia ta. Dar îți spun un lucru. Eu nu am timp să vin la voi, să vorbesc cu voi. Ce vezi în presă e ce vreau să vă transmit.

Așa că am o rugăminte la tine: termină cu TikTok-ul! Treaba ta, dar vei vedea că te va distruge. Pentru că este invenție drăcească, să distrugă omul, să-i distragă atenția».

Eu, om în toată firea, mi-au făcut și mie TikTok, că-mi zicea un avocat să-mi fac. O zi l-am ținut. Am stat de la ora 3 până la ora 5. Două ore! Ce fac mă cu nenorocirea asta? Am zis să mi-l scoată! Te captează.

Așa că i-am zis lui Târnovanu: «Termină cu TikTok-ul». A zis: «Da, nea Gigi, termin». I-am spus și altă chestiune: «Lasă ce-ți spun ție antrenorii de portari. Vreau să ieși pe centrări. Dacă greșești, nu mă supăr pe tine! Ai doi metri, un portar mare trebuie să iasă pe centrări. Iei gol, nu mă supăr, îți promit!».

Da, eu l-am sunat. Și i-am mai spus un lucru: «Am înțeles că antrenorii îți zic să pasezi stânga-dreapta. Dar eu îți zic să-i spui antrenorului că nu te mai lasă Becali. De ce? Că nu ești specialist. Ori o dai la specialist, ori în aut.

Dacă mingea e la noi, de ce să o dăm la ei? Ca atare, dai tare în față, nu mai ai voie să pasezi stânga-dreapta. Se duce mingea pe atacantul nostru. Și dacă dau ei cu capul, suntem cu fața, vine iar la noi». A făcut multe d-astea, puteam lua gol de la pase”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.

Citește și:
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Special
Iată unde locuiește Zlatan Ibrahimovic în Milano: penthouse de 5 milioane de euro la etajul 34, piscină interioară, mobilier de la designeri faimoși + Ce cartier de lux a ales Cristi Chivu
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Superliga
Gino Iorgulescu și-a ales succesorul la LPF: „Dacă stau să mă gândesc, el ar trebui să fie!”
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
Superliga
Andrei Nicolescu l-a pus la punct pe Mazilu, după UTA - Dinamo: „Nu ne-a spus. Erau semne”
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
Superliga
„Made in Oltenia” » Cu Baiaram și Cicâldău în frunte, jucătorii au petrecut cu manele, la o zi după drama de la Atena: „Pentru Cristina, soția mea”
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (6)
10Klaudiu
10Klaudiu  •  26 Iulie 2025, 18:34

Cu impresari penali ... de slaba valoare .... cine se uita in gura lor ??

chepandy777
chepandy777  •  26 Iulie 2025, 15:30

bre giovanne trebuie sa le spui ca se tavaleste pe jos foarte bine, adica joaca teatru perfect, si deodata or sa apara oferte.

julea66
julea66  •  26 Iulie 2025, 08:29
Postat de cirus11 pe 26 Iulie 2025, 00:21

Problema lui Tarnovanu este ca are impresari pe astia... care de fapt au relatii doar in Italia.

Corect. Nici in Italia nu mai au. La cate tepe au dat nu mai are nimeni incredere in ei. Altfel, nici Tarnovanu nu rupe gura targului, sa fim seriosi

Vezi toate comentariile (6)
Comentează