SPORTURI  »  TENIS  »  RĂZBOIUL DIN UCRAINA

„Dragă John Isner, te invit în Ucraina” » Replica primită de celebrul tenismen american care a luat partea rușilor

John Isner/Foto: Getty Images
John Isner/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 09 august 2025 22:13 / Actualizat sambata, 09 august 2025 22:40

Sergiy Stakhovsky (39 de ani), un fost jucător ucrainean de tenis, i-a răspuns lui John Isner (40 de ani), după ce acesta declarase că tenismenii ruși ar trebui să își recupereze steagurile, și l-a invitat o săptămână în Ucraina.

De la începutul războiului din Ucraina, în 2022, jucătorii de tenis ruși nu mai concurează sub drapelul Rusiei, acest lucru fiind interzis. Chiar și cei mai mari jucători, precum Daniil Medvedev, Andrey Rublev, Karen Khachanov, Aryna Sabalenka, Mirra Andreeva, au statut neutru.

Stakhovsky, mesaj pentru Isner: „Niciunul din jucătorii pe care îi aperi nu și-au exprimat regretul”

Joi, 7 august, John Isner le-a luat partea jucătorilor ruși, prin intermediul unei postări care a stârnit numeroase comentarii. „Pot jucătorii de tenis ruși să-și recupereze steagurile? Asta e deja ridicol”, a scris fostul număr 8 mondial pe X.

Două zile mai târziu, Sergiy Stakhovsky i-a răspuns ironic și l-a invitat în Ucraina pentru a vedea cum arată țara în urma invaziei ruse.

„Dragă John Isner, aș vrea să te invit în Ucraina. După o săptămână aici, poți să îmi spui dacă crezi că sportivii merită să aibă steagul înapoi sau nu. Niciunul din jucătorii pe care îi aperi nu și-au exprimat regretul sau nici măcar nu au condamnat invadarea Ucrainei.

Poate că asta ți-ar reîmprospăta memoria. În plus, imaginile pe care le vezi sunt de săptămâna trecută, din țara noastră”, a scris fostul număr 31 mondial pe Instagram.

De asemenea, Stakhovsky a postat un videoclip cu o explozie din Kiev, capitala Ucrainei.

De-a lungul carierei lor, Isner și Stakhovsky s-au întâlnit doar de două ori, iar scorul este egal: 1-1. În 2009, în primul tur al turneului de la Miami, americanul s-a impus cu 6-4, 6-4. Doi ani mai târziu, în al doilea tur al turneului de la Madrid, ucraineanul și-a luat revanșa și a câștigat cu 7-5, 4-6, 7-6 (3).

„Dragă John Isner, te invit în Ucraina” » Replica primită de celebrul tenismen american care a luat partea rușilor
Sergiy Stakhovsky/Foto: Getty Images
Citește și:
Gigi Becali a anunțat transferul la FCSB: „Ne-am înțeles. Vine la vizita medicală”
Superliga
Gigi Becali a anunțat transferul la FCSB: „Ne-am înțeles. Vine la vizita medicală”
La 47 ani, mama juniorului din Superligă s-a dezbrăcat în costum de baie și s-a tolănit pe șezlongul acoperit de zăpadă: „Ce zice băiatul tău?”
Stiri extrasport
La 47 ani, mama juniorului din Superligă s-a dezbrăcat în costum de baie și s-a tolănit pe șezlongul acoperit de zăpadă: „Ce zice băiatul tău?”
„1,6 milioane € pentru Vladislav Blănuță” » Ar fi cea mai ciudată afacere văzută în ultimii ani în Superliga!
Superliga
„1,6 milioane € pentru Vladislav Blănuță” » Ar fi cea mai ciudată afacere văzută în ultimii ani în Superliga!
Klopp a intervenit în negocieri! » Radu Drăgușin are ofertă scrisă. Clubul acceptă dorința lui Tottenham
Campionate
Klopp a intervenit în negocieri! » Radu Drăgușin are ofertă scrisă. Clubul acceptă dorința lui Tottenham
FOTO Cum arată viitorul model Dacia C-Neo, care va fi produs în România
Profit.ro
FOTO Cum arată viitorul model Dacia C-Neo, care va fi produs în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (1)
don_ramon
don_ramon  •  09 August 2025, 23:59

Un jucător primitiv care a făcut carieră pe seama înălțimii de 2,08 m și a așilor. Orice serviciu al său returnat de adversar îl băga în derută. Cu alte cuvinte un batter de baseball (ăla care dă cu bâta) nimerit pe un teren de tenis. La așa o subtilețe strategică în joc, de ce ne mirăm că nu-l duce mintea să priceapă că tenisul este și un fenomen social, ca oricare alt sport, deci tot ce important din punct de vedere social în lumea asta contează. În spatele fiecărui jucător rus stau, nu soldați ucrainieni morți, ci mii de copii ucrainieni morți și alți mult mai mulți marcați pe viață de groaza trăită la bombardamentele rușilor. Cum poți susține reprezentanții unei astfel de țări când ai, la rândul tău, 4 (PATRU copii)? Deși absolvent al University of Georgia (specializarea ”speech communication” - ce ironie!) nu pare foarte inteligent, cel puțin emoțional

Vezi toate comentariile (1)
Comentează