Articol de David Istrate - Publicat vineri, 19 decembrie 2025 13:15 / Actualizat vineri, 19 decembrie 2025 13:59
Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal, a tras concluziile după încheierea Campionatului Mondial de handbal feminin, unde România s-a clasat pe locul 9, și a dat detalii referitoare la numărul de bilete vândute pentru Campionatul European din 2026, care va fi organizat la Cluj-Napoca și la Oradea.
- Campionatul European de handbal feminin din 2026 este programat între 3 și 20 decembrie. Va fi găzduit în Cehia, Polonia, România, Slovacia și Turcia.
În Olanda, la Rotterdam, naționala de handbal feminin a României și-a îndeplinit obiectivul și a terminat Campiontul Mondial în Top 10, mai exact pe locul 9, având un bilanț de 4 victorii și două înfrângeri.
Constantin Din: „Am pus un mare accent nu pe rezultate, ci pe proces în sine”
La o săptămână și jumătate după ultimul joc al României în grupa principală I a Campionatului Mondial, Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal, a oferit niște declarații pentru Agerpres, în care a tras concluziile în legătură cu parcursul tricolorelor.
„A fost un Campionat Mondial dificil. La începutul Campionatului Mondial se spunea că facem parte din «grupa morții». Am plecat acolo împreună plini de entuziasm și optimiști, pentru că știam valoarea, știam cum s-a lucrat și aveam mare încredere. Cred că e pentru prima oară în acești 3-4 ani de când eu sunt președinte când într-adevăr s-a lucrat în echipă. Poți spune că este loc de mai bine, dar este un început”, a declarat Din.
„Este o nouă viziune a noastră, a Federației Române de Handbal și punem foarte mare accent pe această unitate și pregătire a echipei naționale. Noi nu am pus un mare accent nu pe rezultate, ci pe procesul în sine, care se bazează pe colaborare strânsă între jucătoare, stafful tehnic, stafful suport, federație și cluburi. Am avut o evoluție bună. Am remarcat lucruri foarte bune, dar am observat și lucruri care trebuie îmbunătățite”, a adăugat el.
2000 de bilete vândute deja: „Nu cred că s-a mai întâmplat până acum”
În luna decembrie a anului 2026, Cluj-Napoca și Oradea vor găzdui câte o grupă preliminară a Campionatului European de handbal feminin, iar orașul de sub Feleac va găzdui și o grupă principală.
FRH a pus în vânzare biletele pentru acest turneu la începutul lui decembrie, iar Din a dezvăluit că deja s-au vândut 2000 de bilete.
„Organizarea Campionatului European în 2026 este «cireașa de pe tort», pentru că România nu am mai organizat de mult timp un campionat european de senioare. Este o responsabilitate foarte mare, dar poți spune că evoluția bună a echipei naționale a determinat deja să ajungem la vânzări foarte bune ale biletelor pentru Campionatul European care se va desfășura în decembrie anul viitor. E îmbucurător că oamenii apreciază jocul echipei naționale. Nu cred că s-a mai întâmplat până acum ca înainte cu un an de zile de eveniment să se cumpere 2000 de bilete”, a concluzionat președintele FRH.