FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

VIDEO + FOTO Jucătorul Rapidului a intrat în rolul de Moș Crăciun pentru copiii din Academie » Care a fost cel mai râvnit accesoriu

Cristi Ignat a oferit cadouri copiilor din Academia Rapidului // foto: Andrei Furnigă (GSP) +15   FOTO
Cristi Ignat a oferit cadouri copiilor din Academia Rapidului // foto: Andrei Furnigă (GSP)

Articol de , - Publicat vineri, 19 decembrie 2025, 20:02 / Actualizat vineri, 19 decembrie 2025 21:03

Eveniment special vineri seara la Baza Coresi. Cristian Ignat (22 de ani), fundașul central al Rapidului, a împărțit cadouri de Crăciun pentru aproximativ 1.000 de copii din cadrul Academiei giuleștenilor.

„Moș Crăciun e rapidist” a devenit deja o tradiție la final de an pentru echipa care se află în fruntea Superligii, iar la eveniment și-a făcut apariția și artistul CRBL (pe numele real, Eduard Mihail Andreianu).

La Rapid, Moș Crăciun, îmbrăcat în vişiniu, a sosit mai devreme cu 6 zile pentru copiii de la academie. Ajutorul Moșului a fost Cristi Ignat, stoperul giuleștenilor.

VIDEO + FOTO | Rapidistul Cristi Ignat, declarații la festivitatea de la Baza Coresi: „I-am cerut Moșului și titlul cu Rapid!”

Aproximativ 1.000 de copii au primit pachete cu dulciuri, caiete și diferite obiecte inscripționate cu Rapid.

Cel mai râvnit obiect a fost de departe kendama, una dintre jucăriile la modă. Vizibil emoționat, Ignat s-a bucurat din plin de acest eveniment și a precizat faptul că îi cerea Moșului o minge atunci când era mic, iar acum își dorește sănătate și titlul cu Rapid.

E mult mai bine din punct de vedere fizic după accidentarea suferită și a prefațat derby-ul de duminică cu FCSB.

„E un eveniment foarte frumos aici, mai ales pentru copii. Eu cred că se bucură foarte mult, e ceva frumos. Îi ceream minge de fotbal Moșului, cred că toți, mai ales dacă iubești fotbalul, minge de fotbal, echipament.

Cristi Ignat a oferit cadouri copiilor din Academia Rapidului // foto: Andrei Furnigă (GSP)
Cristi Ignat a oferit cadouri copiilor din Academia Rapidului // foto: Andrei Furnigă (GSP)
Cristi Ignat a oferit cadouri copiilor din Academia Rapidului // foto: Andrei Furnigă (GSP)
Cristi Ignat a oferit cadouri copiilor din Academia Rapidului // foto: Andrei Furnigă (GSP)
Cristi Ignat a oferit cadouri copiilor din Academia Rapidului // foto: Andrei Furnigă (GSP)
+10 FOTO

Am văzut că toată lumea are kendama, dar nu, nu, o minge de fotbal toată ziua. Acum i-am cerut sănătate, să fim toți sănătoși, asta e cel mai important, mai ales că eu am venit după o perioadă de accidentare.

Fizic sunt bine, mult mai bine fizic, mă antrenez 100%, sunt pregătit pentru meci, sunt foarte bine. I-am cerut Moșului și titlul cu Rapid, mi-aș dori foarte mult, vedem, eu vreau să luăm fiecare meci în parte și după aia să ne gândim. O victorie în derby, la asta ne gândim acum”, a declarat Ignat.

Întrebat despre forma arătată de rivala FCSB în ultimul timp, Ignat a răspuns ferm: „Da, sunt într-o revenire și s-a văzut și în jocul lor, dar FCSB mereu a fost o echipă bună și noi trebuie să fim cât mai pregătiți. Cine o să dea totul în teren și o să muncească mai mult, cred că o să câștige. Ar fi un moment foarte frumos pentru fani, după aia o să fie o pauză, o perioadă de vacanță și chiar vrem să le facem un cadou frumos fanilor”.

VIDEO | Petre Goge, rapidist pe viață: „Mă bucur că am jucat pentru această echipă, sunt foarte apropiat de ei și tot timpul, cât pot, o să vin la toate meciurile”

Petre Goge, prezent la eveniment, a rămas cu sufletul alături de Rapid. Plecat în 2022, după 5 ani petrecuți în Giulești, acesta e nelipsit de la meciurile echipei pregătite de Costel Gâlcă.

Goge era ultimul jucător care mai rămăsese în lot de la „restartul” echipei, din Liga 4. Acesta a rămas îndrăgostit iremediabil de spiritul Giuleștiului.

„Cel mai important e că e stadionul plin, sunt copii și oamenii înțeleg că e important să facă mișcare și de aici ar trebui să plecăm.

Mă bucur că este acest eveniment, au creat deja tradiție prin asta, în fiecare an se strâng mii de copii și eu sunt bucuros că fac parte la acest eveniment și mă bucur că am jucat pentru această echipă, sunt foarte apropiat de ei și tot timpul, cât pot, o să vin la toate meciurile Rapidului, voi fi aproape de copii pentru că asta mă încarcă cel mai mult.

Eu când eram mic am primit doar o minge și clementine. În afară de asta nu îmi mai aduc aminte de nimic. Nu erau atâtea telefoane, văd că acum ei sunt înnebuniți cu kendama, dar mă bucur că folosesc foarte mult kendama. Decât să folosească telefonul, prefer kendama mai mult.

Acum i-am cerut Moșului sănătate și să văd cât mai mulți copii pe stadion și să ne revedem cu toții mult mai sănătoși anul viitor. Ce aș vrea eu foarte mult, să învățăm să colaborăm mai mult între noi ca și oameni” a spus Goge.

(n.r. - Și Rapid campioană, nu?) Așa sper, pentru că au început foarte bine, nimeni nu se aștepta să aibă parcursul acesta, eu sper să fie liniște în Giulești, mai ales meciul de duminică e foarte important pentru că o să treacă o lună de zile și sper ca rapidiștii să aibă un Crăciun fericit prin acel meci, sper să câștige cu FCSB pentru că este important să aibă o lună de pauză fericită.

Goge a explicat și de ce ar mai avea nevoie echipa din Giulești: „Eu cred că mai au nevoie de un atacant și pe lângă asta au nevoie de conexiune cu suporterii, pentru că asta e cel mai important.

Mă bucur că Liviu Ungurean a revenit între ei, se vede, de când a revenit el parcă atmosfera este mult mai bună, sunt mult mai organizați, nu mai sunt grupulețe și eu sper ca în vară să ne bucurăm cu toții de un titlu al Rapidului, pentru că toată suflarea rapidistă așteaptă acest lucru”.

Citește și:
Florin Talpan continuă războiul: „Am solicitat la UEFA și FIFA să excludă toate echipele românești din cupele europene. Și echipa națională!”
Liga 2
Florin Talpan continuă războiul: „Am solicitat la UEFA și FIFA să excludă toate echipele românești din cupele europene. Și echipa națională!”
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
Campionate
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Conference League
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Daniel Pancu anunță revoluția la CFR Cluj: „Va trebui să «aerisim» puțin vestiarul! Sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine”
Superliga
Daniel Pancu anunță revoluția la CFR Cluj: „Va trebui să «aerisim» puțin vestiarul! Sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine”
ULTIMA ORĂ Concedieri masive în industria auto din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri masive în industria auto din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează