Articol de Daniel Grigore - Publicat sambata, 20 decembrie 2025, 07:35 / Actualizat sambata, 20 decembrie 2025 07:57
Henrikh Mkhitaryan (36 de ani), titular în Bologna - Inter (1-1, 3-2 la departajare) consideră că echipa lui a pierdut în Supercupa Italiei deoarece nu și-a concretizat ocaziile.
Mkhitaryan a fost titular la mijloc într-o linie de 3 din care au mai făcut parte Zielinski și Barella, flancată de Luis Henrique și Federico Dimarco.
Inter a condus din minutul 2, a avut mai multe ocazii (14-8), mai multe șuturi pe poartă (6-4) și o posesie superioară (58-42%), dar nu a putut evita loviturile de departajare. Acolo, Cristi Chivu a fost „trădat” de Bastoni, Barella și Bonny.
Mkhitaryan, după Bologna - Inter: „Să muncim pentru a închide meciurile mai devreme”
„Trebuia să decidem meciul mai devreme, când am avut ocazii de gol. Când se ajunge la penalty-uri, lucrurile sunt diferite. Nu am reușit să ne concretizăm șansele, exact ca împotriva lui Atletico Madrid (n.r. - în Liga Campionilor, unde Inter a fost învinsă cu un gol în prelungiri).
Este dezamăgitor. Trebuie să muncim pentru a închide meciurile mai devreme, pentru că întotdeauna creăm multe ocazii”, a insistat Mkhitaryan pentru Sport Mediaset, citat de sportal.bg.
Într-adevăr, elevii lui Cristi Chivu au creat câteva situații periculoase, dar intervențiile lui Federico Ravaglia și imprecizia lor la finalizare i-au costat. Astfel, Inter rămâne fără trofeu în mandatul lui Cristi Chivu. În finală, Bologna va da piept cu Napoli. Practic, câștigătoarea Cupei versus campioana din Serie A.
„Acesta este fotbalul, se joacă 11 contra 11, nu 11 contra 0. Bologna a meritat să fie aici, după ce a câștigat Cupa Italiei sezonul trecut, iar noi nu am reușit să-i învingem în timpul regulamentar. Nu există scuze, trebuie doar să ne plecăm capetele și să continuăm să muncim.
Această dezamăgire doare, dar suntem conștienți și de ceea ce trebuie să facem în continuare. Vom munci și mai mult pentru a ne atinge obiectivele”, a adăugat Mkhitaryan.
Bologna - Inter, rezumat video: