Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 16 ianuarie 2026, 07:38 / Actualizat vineri, 16 ianuarie 2026 09:50
Galatasaray l-a mai vrut și în vară pe Hakan Calhanoglu (31 de ani), însă la vremea respectivă nu s-a ajuns la un acord.
Accidentat în acest moment, Hakan Calhanoglu ar putea ajunge totuși la Galatasaray. Potrivit jurnaliștilor turci Yagiz Sabuncuoglu și Ertan Susgun, specialiști în mercato, campioana Turciei ar fi pus pe masă 15 milioane de euro pentru internaționalul în vârstă de 31 de ani.
Inter vrea în schimbul lui Hakan Calhanoglu cel puțin 20 de milioane de euro
Galata vrea să forțeze transferul lui în această iarnă, însă deocamdată nu întrunește pretențiile clubului italian - susțin reporterii amintiți. Cluburile au avut o primă discuție, în cadrul căreia Inter a avertizat că nu ia în considerare oferte mai mici de 20-25 de milioane de euro.
Astfel că Galatasaray fie va trebui să pluseze, fie să-și caute altă țintă. Expertul italian în transferuri, Rudy Galetti, susține că Calhanoglu și-ar fi exprimat la rându-i dorința de pleca de la Inter, e favorabil unui transfer în Turcia, dar la vară.
Hakan Calhanoglu, indisponibil 20 de zile
Titular la Inter, Calhanoglu a jucat în 22 de meciuri, a înscris 8 goluri și a dat 4 pase decisive. În acest moment este accidentat la mușchiul soleu stâng, iar potrivit presei italiene, viitorul adversar al naționalei României din semifinala play-off-ului pentru Campionatul Mondial 2026 va fi indisponibil minimum 20 de zile.
Nerazzurrii vor trebui să se descurce fără purtătorul tricoului cu numărul 20 contra celor de la Udinese, Arsenal, Pisa, Borussia Dortmund și Cremonese, după ce a lipsit deja cu Lecce..
Fundașul Branimir Mlacic, de la Hajduk Split, vine la Inter
În altă ordine de idei, Inter tocmai a finalizat transferul lui Branimir Mlacic, de la Hajduk Split. Jucătorul va semna un contract pe 5 sezoane, astăzi sau mâine, dar, potrivit specialistului în transferuri Gianluca Di Marzio, fundașul va rămâne în Croația până la vară.
Hajduk a acceptat joi seară o ofertă de 5 milioane de euro plus bonusuri. Iar Corriere dello Sport dezvăluie că „Inter a învins concurența din partea cluburilor Marseille și, mai ales, Barcelona. Cele două au solicitat informații într-o fază incipientă, dar mișcarea lui Inter, susținută de un acord cu agentul jucătorului, a făcut diferența”.
Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București
Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă