Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 16 ianuarie 2026, 11:48 / Actualizat vineri, 16 ianuarie 2026 12:26
Milan a câștigat în deplasare la Como, cu 3-1, și s-a apropiat la 3 puncte de liderul Inter în clasamentul din Serie A.
Milan a fost condusă la Como cu 1-0, din minutul 10, dar și-a revenit treptat și răsturnat situația de pe tabelă, prin golurile lui Nkunku (min. 45+1, penalty) și Rabiot (min. 55, 88).
Massimiliano Allegri ar fi mulțumit ca Milan să termine în primele patru
S-a apropiat astfel la 3 puncte de Interul lui Cristi Chivu, dar antrenorul Massimiliano Allegri n-a vrut să comenteze prea mult. Întrebat dacă are ceva să-i transmită Interului, Allegri a spus: „ N-am niciun mesaj, trebuie să ne concentrăm pe noi înșine”.
Apoi, însă, el a detaliat: „Ne lipsesc multe puncte. Cred că un rezultat excelent ar fi să terminăm în primele patru locuri. Trebuie să păstrăm tăcerea, să continuăm să pedalăm, să nu vorbim și, cum spuneam, să fim concentrați doar asupra noastră”.
Massimiliano Allegri: „Maignan ne-a ținut, practic, în viață”
Meciul? „După golul primit repede, Maignan ne-a ținut, practic, în viață. Am vrut să jucăm cât mai departe în jumătatea adversă, dar portarul lor a făcut o treabă bună prinzându-ne în joc deschis cu câteva pase profunde bine executate.
Odată ce am revenit pe drumul cel bun, ne-am descurcat mai bine, mai ales că și ei au început să facă mai multe greșeli. Am fost prea deschiși în prima repriză și atunci te chinui”, a comentat tehnicianul italian.
Niclas Fullkrug a jucat deși marți fusese dat accidentat, cu fractură de deget la picior
Marea surpriză a lui Allegri a fost Niclas Fullkrug. Marți seară, presa italiană relata că atacantul german și-a rupt un deget de la picior în meciul cu AC Fiorentina (1-1) și că va sta departe de gazon până la o lună.
Dar la ora meciului de la Como, el a apărut pe banca de rezerve. Și nu doar atât! Antrenorul Milanului l-a introdus în minutul 62, în locul lui Nkunku. Că Fullkrug s-a refăcut miraculos sau a strâns din dinți ca să-i ajute pe rossoneri nu e clar. Allegri a spus doar atât: „Fullkrug a intrat cu spiritul potrivit, ca toate rezervele”.
Surpriză imensă în Top 100 cei mai bine plătiți sportivi din 2025