Articol de Cosmin Nistor - Publicat vineri, 16 ianuarie 2026 21:08 / Actualizat vineri, 16 ianuarie 2026 21:14
România a început cu o înfrângere parcursul la Campionatul European de handbal masculin, cedând în fața Portugaliei, scor 34-40, în primul meci al grupei B. Andrei Buzle (26 de ani), interul stânga al naționalei României și al lui CS Dinamo, a oferit o primă reacție.
Defensiva Româniai n-a făcut față în prima repriză, iar cursa de urmărire din partea secundă a devenit zadarnică.
Andrei Buzle, după înfrângerea 34-40 cu Portugalia: „Am încercat să fim cea mai bună versiune a noastră”
„Știam că va fi un meci greu contra Portugaliei. Ei au jucat o semifinală la precedentul Campionat Mondial, sunt o echipă foarte bună.
Suntem mulțumiți cu ce am făcut pe teren, am încercat să fim cea mai bună versiune a noastră. Vom încerca să fim la fel de buni și în meciul viitor. Cine știe, poate vom produce și o surpriză.
Pentru noi, este o experiență bună, al doilea Campionat European la rând. Vom încerca să extragem ce a fost mai bun din această partidă”, a declarat Andrei Buzle, la microfonul EHF.

Rui Silva, fair-play după victorie: „România a luptat până la final”
De partea cealaltă, Rui Silva (32 de ani), „centrul” Portugaliei, legitimat la Porto, a apreciat prestația României, în ciuda diferenței de scor.
„Suntem foarte fericiți. Știm că primul meci este mereu greu într-un turneu final. Există emoții, dar am făcut o primă repriză foarte bună.
România nu a cedat și a luptat până la final. A fost un meci bun și suntem mulțumiți de rezultat. Cred că am avut o mică cădere în repriza a doua și sperăm să reducem aceste erori la următorul meci, cu Macedonia de Nord”, a spus Rui Silva.

România, a doua participare consecutivă la European si a patra din istorie
România participă pentru a doua oară consecutiv la Campionatul European și pentru a patra oară în istorie. Naționala noastră a mai evoluat la edițiile din 1994, terminând pe locul 11, în 1996 a ocupat locul 9, în 2024 s-a clasat pe locul 22, iar acum se află în cursa pentru ediția din 2026.
Grupele Campionatului European de handbal masculin:
Grupa A: Austria, Germania, Spania, Serbia - (Herning, Danemarca);
Grupa B: Danemarca, Macedonia de Nord, Portugalia, România - (Herning, Danemarca);
Grupa C: Cehia, Franța, Norvegia, Ucraina - (Baerum, Norvegia);
Grupa D: Muntenegru, Slovenia, Elveția, Insulele Feroe - (Baerum, Norvegia);
Grupa E: Croația, Georgia, Olanda, Suedia - (Malmo, Suedia);
Grupa F: Ungaria, Islanda, Italia, Polonia - (Kristianstad, Suedia).
În paranteză, orașul și țara unde se vor juca meciurile.
Surpriză imensă în Top 100 cei mai bine plătiți sportivi din 2025