Articol de Roxana Fleşeru - Publicat luni, 19 ianuarie 2026 19:34 / Actualizat luni, 19 ianuarie 2026 19:57
Novak Djokovic (38 de ani, 4 ATP) l-a învins luni, la debutul său la Melbourne, pe spaniolul Pedro Martinez (28 de ani, 71 ATP) cu 6-3, 6-2, 6-2, bifând victoria cu numărul 100 la Australian Open. Câștigător de zece ori al primului turneu de Mare Șlem al sezonului, sârbul a stârnit zâmbete la conferința de presă cu răspunsurile sale.
Novak Djokovic și-a început evoluția la Australian Open cu o victorie convingătoare în fața lui Pedro Martinez, pe care l-a învins în fix două ore, în minimum de seturi. „Senzația pe teren a fost grozavă. Nu puteam să cer mai mult. Evident, am avut o performanță excelentă la serviciu. În general, m-am simțit foarte bine pe terenul care m-a făcut să mă simt bine de atâtea ori de-a lungul carierei mele”, a spus sârbul.
Mulțumit de jocul său și după ce a bifat a 100-a victorie la Melbourne, doar Federer are mai multe, 102, Djokovic a fost spiritual la conferința de presă.
10 înfrângeriare Novak Djokovic la Australian Open
Novak Djokovic, referințe la Gael Monfils
Întrebat de ce a zâmbit atunci când a lovit din săritură un forehand câștigător cu o viteză de 176 km/h, fostul lider mondial a răspuns: „M-am gândit la Gael Monfils. De aceea am zâmbit. Nu e mare lucru de spus. În plus, pentru că am conectat bine și nu am lovit prea multe astfel de mingi în cariera mea, dar Gael a făcut-o. L-am văzut de atâtea ori, în momentele importante, făcând asta. Când am făcut asta, el mi-a trecut primul prin minte. M-am gândit: «Acum știu cum se simte»”, a răspuns zâmbind din nou Novak Djokovic.
Imagine being 38 years old and STILL being this athletic 🤯@wwos • @espn • @tntsports • @wowowtennis • @DjokerNole • #AO26 pic.twitter.com/7c3MoZ0Umf
— #AusOpen (@AustralianOpen) January 19, 2026
Novak Djokovic i-a cerut un procent din câștiguri lui Carlos Alcaraz
El a fost chestionat și despre noul serviciu al lui Carlos Alcaraz, care aduce cu cel al sârbului. „Imediat ce am văzut, i-am trimis un mesaj. I-am spus: «Știi, trebuie să vorbim despre drepturile de autor». Apoi, când l-am văzut aici, i-am spus că trebuie să vorbim despre un procent din câștigurile sale. La fiecare as, mă aștept la un mic tribut pentru mine. La fiecare as pe care îl realizează aici. Să vedem dacă va respecta înțelegerea”, a spus Novak.
Carlos Alcaraz on fans saying he copied Novak Djokovic's cobra position serve:
— Victor Okechukwu (@Uzochuwu1) January 16, 2026
“I wasn't thinking about making the same serve as Djokovic, but at the end, I can even see the similarities.”#AusOpen2026 pic.twitter.com/bsH38ZI3bS
Câștigător de zece ori la Melbourne, în 2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021 și 2023, Djokovic nu a vrut să intre în nicio polemică atunci când a fost întrebat despre faptul că este pe aceeași parte cu astralianul Alex de Minaur și cu liderul monidal Carlos Alcaraz și nu vor putea fi toți programați să joace în următoarele tururi pe arena Rod Laver. „Ar trebui să-i întrebați pe organizatori, nu eu fac programul, dar îmi știți preferințele”.
Novak Djokovic îl va avea drept adversar în turul al doilea pe italianul Francesco Maestrelli (23 de ani, 143 ATP), venit din calificări. La edițiile din 2024 și 2025, fostul lider mondial a ajuns până în semifinale.