FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV Costel Pantilimon a ales portarul României pentru marele meci cu Turcia: „Naționala are nevoie de el”

Costel Pantilimon în studioul GSP Live
Costel Pantilimon în studioul GSP Live

Articol de , - Publicat marti, 20 ianuarie 2026, 09:48 / Actualizat marti, 20 ianuarie 2026 09:48

Invitat la GSP Live, Costel Pantilimon, 38 de ani, a vorbit despre șansele României de a câștiga meciul de baraj cu Turcia, programat pe 26 martie. Fostul portar al naționalei are încredere într-un succes al „tricolorilor” și indică goalkeeperul pe care s-ar baza el peste două luni.

Pantilimon, 27 de selecții la națională, a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Ionuț Radu de la Celta Vigo. După victoria cu Rayo Vallecano de duminică, Radu a ajuns la 6 partide fără gol primit în actuala stagiune.

VIDEO | Costel Pantilimon mizează pe Ionuț Radu: „Avea nevoie de liniște”

Ionuț Radu, 28 de ani, e descris de Pantilimon drept un „portar solid, de care echipa națională are nevoie”.

„Îl felicit pe Ionuț Radu. Sper să nu mai ajungă în situația să meargă împrumut undeva, asta spuneam și în urmă cu câțiva ani. Când mergi împrumut, niciodată nu ești considerat un om al clubului. Dacă nu performezi și nu creezi un impact de la început, ceea ce e foarte greu, ești privit doar ca un backup. Și ca portar, e mult mai greu.

Acum, el și-a găsit liniștea. Este un om de-al clubului, are evoluții bune, și echipa merge bine. A completat și cu evoluții bune la echipa națională. Sper să țină cât mai mult momentul ăsta, pentru că e important.

Costel Pantilimon a ales portarul României pentru marele meci cu Turcia: „Naționala are nevoie de el”
Ionuț Radu, 5 milioane cotă pe Transfermarkt, are un sezon bun cu Celta Vigo, locul 7 în La Liga, foto: Imago Images

Se vede că e un portar care are calitate, avea nevoie de liniște. În momentul de față, echipa națională are nevoie de un portar solid, cu această stabilitate, care să fie decisiv”, a declarat Costel Pantilimon, la GSP Live.

7 meciuria apărat Ionuț Radu la națională, prima reprezentativă, 3 dintre ele bifate anul trecut

Mergem la Campionatul Mondial? Ce spune Costel Pantilimon: „Reușim surpriza”

„Meciurile pe care naționala României le are în martie contează foarte mult. Eu spun «meciurile», pentru că am încredere că va fi OK și că vom ajunge să facem acea surpriză în care, în momentul de față, nu multă lume crede.

Mi-aș dori o victorie 1-0 cu Turcia, «clean sheet», cum îmi place mie, și să mergem mai departe. Știu că nu va fi ușor. Toate statisticile ne pun într-o zonă de «outsideri». Sincer, poate e mai bine așa, pentru că nu se mai vorbește așa mult despre noi. Suntem obișnuiți ca presiunea să nu fie cel mai puternic atu al nostru”, a adăugat Pantilimon, ex-Manchester City, Sunderland, Nottingham Forest.

  • România - Turcia, semifinala barajului pentru Campionatul Mondial, se joacă pe 26 martie, de la ora 19:00. Câștigătoarea va disputa meciul decisiv contra Kosovo/Slovacia.

Turcia are o mentalitate asemănătoare cu a noastră. Singurul lucru de care îmi este frică e că au un selecționer foarte, foarte capabil: Vincenzo Montella. Are o mentalitate bună, m-am uitat la jocurile turcilor, sunt o echipă modernă, o echipă care face un presing bun, joacă fotbal în viteză.

Aici mi-e frică. Îmi place Montella, îmi place ce a făcut în campionatul Turciei, iar echipa națională a lor arată bine

- Costel Pantilimon, la GSP Live

Citește și:
În zi de UCL, Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan, la Primăria Sectorului 1. Toate imaginile de la eveniment
Stranieri
În zi de UCL, Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan, la Primăria Sectorului 1. Toate imaginile de la eveniment
Gigi Becali, decizie de ultimă oră: „6 milioane de euro pentru transferuri!”
Superliga
Gigi Becali, decizie de ultimă oră: „6 milioane de euro pentru transferuri!”
A semnat cu FCSB, iar soția lui a reacționat imediat: „București, venim cu inima deschisă!”
Superliga
A semnat cu FCSB, iar soția lui a reacționat imediat: „București, venim cu inima deschisă!”
Raul Rusescu spune că tocmai s-a finalizat un transfer de titlu în Superliga: „Face diferența!”
Superliga
Raul Rusescu spune că tocmai s-a finalizat un transfer de titlu în Superliga: „Face diferența!”
EXCLUSIV Centru comercial din România, scos la vânzare
Profit.ro
EXCLUSIV Centru comercial din România, scos la vânzare
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Sportiva din Groenlanda e sigură că nu va mai păși în SUA, după ce l-a sfidat pe Donald Trump: „Sunt ÎNGROZITĂ, dar îmi susțin cuvintele!”

A dus România pe culmile gloriei și deplânge starea actuală a țării: „Să învățăm de la ei, nu e o rușine! Altfel o să ne bată și Insulele Madagascar”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează