Articol de Remus Dinu, Cosmin Nistor - Publicat marti, 03 februarie 2026 19:35 / Actualizat marti, 03 februarie 2026 19:50
Universitatea Craiova ar putea primi întăriri în următoarele zile. David Barbu (19 ani), atacantul împrumutat în luna septembrie la UTA Arad, are șanse să revină în Bănie mai devreme decât era stabilit inițial. Contactat de Gazeta Sporturilor, președintele clubului arădean, Alexandru Meszar, a oferit detalii despre situația jucătorului.
Barbu a bifat doar patru apariții pentru Universitatea Craiova în actuala stagiune de Superliga, în timp ce pentru UTA Arad a marcat de trei ori în campionat.
Alexandru Meszar, despre David Barbu: „Sunt discuții, nu este exclus să plece”
Președintele UTA a confirmat că există discuții avansate privind viitorul atacantului, component al naționalei României U19, pentru care a evoluat în toate cele patru meciuri de la Campionatul European din 2025, competiție în care a înscris trei goluri. Despre mutarea pregătită de „juveți” a scris și Fanatik.
„Sunt discuții, nu este finalizată această tranzacție. Nu este exclus să plece până se închide perioada de transferuri. Pentru un jucător tânăr, la vârsta lui, este important să joace cât mai mult. La noi a adunat aproape 600 de minute, dar poate că își dorește mai mult. La Craiova ar avea două variante de a evolua, în Liga 1 sau la Liga 3 (n.r. la echipa «satelit»).
Este, până la urmă, decizia jucătorului, împreună cu conducerea Craiovei. Noi avem relații foarte bune cu Universitatea Craiova, iar el nu ne-a creat nicio problemă. Dacă se dorește, îl sprijinim”, a declarat Alexandru Meszar pentru GSP.ro.

Performanțe notabile la EURO U19
În vara anului 2025, David Barbu a avut evoluții constante la Campionatul European U19, disputat în România. Atacantul a înscris trei goluri, câte unul în victoriile cu Muntenegru (2-1) și Danemarca (3-0), precum și în înfrângerea cu Olanda (1-3). România a fost eliminată în semifinale de selecționata Țărilor de Jos, supranumită „Portocala mecanică”, pe Stadionul din Giulești
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!