FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV „L-aș da la DNA în secunda 1” » Florin Lovin declară: „90% dintre ei jucau la pariuri!” + Atacă dur și Federația

Florin Lovin, în direct la GSP Live
Florin Lovin, în direct la GSP Live

Articol de , - Publicat vineri, 06 februarie 2026 16:18 / Actualizat sambata, 07 februarie 2026 10:50

Invitat la GSP Live, Florin Lovin, 43 de ani, a acuzat vehement sistemul din fotbalul românesc: de la strategia Federației, până la jocurile de culise cu impresari și pariuri.

Retras în 2017, Lovin a avut un magazin de ghete, pe care l-a vândut unei companii din Germania. Acum lucrează pentru respectiva firmă, este director de vânzări pe România și Europa de Est. Mai povestește că dezvoltă o bază sportivă privată la Bacău, destinată juniorilor și axată pe individualizare.

VIDEO | Florin Lovin: „Sistemul nostru e vitreg. După 10 minute de discuții, îți dai seama”

Altfel, fostul mijlocaș stă departe de fenomen. Și explică de ce.

„Știți care e problema? Noi, jucătorii care am avut norocul să ieșim și prin străinătate și să vedem lucrurile altfel, nu suntem implicați direct. De ce? Pentru că sistemul e atât de vitreg, încât, în momentul în care te duci la niște discuții, îți dai seama, după 10 minute, că n-ai ce căuta în mediul respectiv.

Oamenii care au trăit doar în România și au văzut lucrurile doar în felul ăsta consideră că asta e normalitatea. Atât timp cât nu se vor schimba lucrurile la nivel înalt, astfel încât să existe cluburi sănătoase, n-avem nicio șansă!”, a declarat Florin Lovin la GSP Live.

3 titluria cucerit Lovin în România: două cu FCSB, unul cu Astra. Are 5 trofee în total

„Acum vă dau un exemplu”, continuă. „La meciul FCSB cu Young Boys Berna din Europa League, am stat cu cei de la Young Boys. Directorul sportiv, Mathieu Beda, a fost coleg de cameră cu mine la Munchen 1860. Mă întreba dacă e adevărat că patronul face schimbări la FCSB, că se implică... Eu am încercat să evit, să spun că se exagerează. Nu-mi place să dau în românii mei.

L-am întrebat și eu cum funcționează clubul la ei. Am fost mereu fascinat de partea organizatorică a unui club, niciodată nu m-a interesat partea tehnică, de antrenorat. Era acolo și Stephane Chapuisat, oficial al clubului. Mi-a zis că la ei e foarte simplu.

Beda fusese impresarul de casă al lui Young Boys, toți jucătorii veneau prin el, apoi a fost promovat pe funcția de director sportiv. I s-a dat un buget pe doi ani, răspunde de antrenor și de echipă, fiind judecat după rezultate. Am rămas... Doamne, cred că nici peste 1.500 de ani nu va exista în România așa ceva!”, este relatarea lui Lovin.

63 de meciuria jucat Lovin în cupele europene, dintre care 14 în grupele Champions League

Florin Lovin: „Regula U21 e o aberație maximă”

Lovin vorbește și despre nereușitele Federației. Prima dată pune degetul pe regula U21: „N-am suportat-o de la început, mi se pare o aberație maximă.

În Austria, când jucam eu, erau 10 echipe în campionat. Acolo, pentru a produce jucători pentru naționala Austriei, regula era în felul următor: aveai voie doar cu 6 străini în lot, dintre care maximum 3 titulari. Cine voia să încalce regula o putea face, dar toți banii din drepturile TV care i se cuveneau erau împărțiți celorlalte echipe. Nu mi se pare corect să impui ceva în fotbal fără să oferi o soluție”.

Apoi taxează sistemul de la Liga a 3-a: „Pentru mine, Liga a 3-a e eșalonul în care un tânăr ar trebui să-și facă debutul în fotbalul profesionist. E normal ca tu, FRF, într-o țară cu 18 milioane de oameni, să ai 100 de echipe în Liga a 3-a, iar Germania, cu 80 de milioane, să aibă doar 20 de echipe?! Nu e normal. Înseamnă că tu nu vrei dezvoltarea fotbalului, vrei alte lucruri.

Dacă ai avea Liga a 3-a cu 20 de echipe, atunci ai avea niște juniori care joacă între ei, buni și care vor face pasul natural spre prima ligă. Noi vrem Liga a 3-a cu 100 de echipe ca să avem 100 de arbitri, 100 de voturi... Atunci impunem o regulă U21 ca să mascăm, de fapt, ce nu trebuie”.

„L-aș da la DNA în secunda 1” » Florin Lovin declară: „90% dintre ei jucau la pariuri!” + Atacă dur și Federația
Florin Lovin, la GSP Live

„90% dintre fotbaliști jucau la pariuri!”

Florin Lovin a reacționat și la vestea că impresarul Cătălin Sărmășan a fost suspendat pentru pariuri. Fost agent de jucători, o scurtă perioadă, Lovin susține că nu este surprins de aceste știri.

Știi cum ți se propune? Dacă ești parte din sistem! Pe mine, lumea care mă cunoaște știe că, dacă vine cu așa ceva la mine, îl dau la DNA în secunda 1. Deci n-avea cum să vină la mine!

Eu m-am lăsat de impresariat pentru că, după jumătate de an, nu-mi mai răspundea niciun președinte la telefon. Eu făceam contractele numai în favoarea jucătorilor. Cred că 80% dintre impresari nu vor binele jucătorilor, ci doar să-și ia comisionul.

Eu, chiar dacă eram la Liga a 3-a și muream de foame, nu aș fi făcut niciodată lucrul acesta. Este groaznic! Nu mă surprinde nicio știre legată de pariuri însă, având în vedere că, în perioada în care eram fotbalist, 90% dintre jucători jucau la pariuri. Eu nu joc, nu știu ce înseamnă lumea asta, mi-e greu să înțeleg”, a afirmat Lovin.

CV Florin Lovin:

  • a făcut junioratul la Rafinăria Dărmăneşti;
  • a jucat 3 ani la FCM Bacău;
  • FCSB l-a cumpărat în 2004 pentru 400.000 de euro;
  • a fost vândut în 2009, la 1860 Munchen, pentru 600.000 de euro;
  • în străinătate a mai jucat la: Kerkyra, Kapfenberger, Mattersburg;
  • ultimii 3 ani ai carierei i-a petrecut în Liga 1: Oţelul, Chiajna, Astra.
Citește și:
Nu s-a văzut la TV! Ce au făcut Sorana Cîrstea și Emma Răducanu, imediat după finala de la Transylvania Open
Tenis
Nu s-a văzut la TV! Ce au făcut Sorana Cîrstea și Emma Răducanu, imediat după finala de la Transylvania Open
Nu a durat mult » Ruptură totală între Gâlcă și jucătorul Rapidului
Superliga
Nu a durat mult » Ruptură totală între Gâlcă și jucătorul Rapidului
Gigi Becali i-a făcut o reverență în direct: „Cel mai inteligent analist! Ești tu, apoi restul!”
Superliga
Gigi Becali i-a făcut o reverență în direct: „Cel mai inteligent analist! Ești tu, apoi restul!”
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (10)
Vladutandrei
Vladutandrei  •  07 Februarie 2026, 02:33

Acum nu mai pariază 90% din jucători, ci pariază 99% din jucători..

bibishor
bibishor  •  06 Februarie 2026, 21:03
Postat de Nicolas pe 06 Februarie 2026, 20:53

Ar trebui sa taci. Moral nu ai nici un drept sa mai vorbesti de cinste, dreptate, DNA ,tu un om fara coloana, un FURACIOS. BRICHETA v-a ramane numele tau pentru totdeauna. Etica sportiva, spune ca totul se joaca pe teren iar cel mai bun ,sau norocos câstiga. Cei care PARASESC TERENUL PIERD ( in afara de Romania )

Încă vă arde ca s-a judecat corect cazul bricheta? Facem un test? Tu treci pe stradă și eu îți arunc o brichetă de la etajul 5, direct în cap. ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Nicolas
Nicolas  •  06 Februarie 2026, 20:53

Ar trebui sa taci. Moral nu ai nici un drept sa mai vorbesti de cinste, dreptate, DNA ,tu un om fara coloana, un FURACIOS. BRICHETA v-a ramane numele tau pentru totdeauna. Etica sportiva, spune ca totul se joaca pe teren iar cel mai bun ,sau norocos câstiga. Cei care PARASESC TERENUL PIERD ( in afara de Romania )

Vezi toate comentariile (10)
Comentează