FOTBAL  »  LIGA 2  »  RISIPĂ

Exclusiv Cum se ajunge la risipa din bani publici la CSA Steaua: „Un bilet de avion care se poate lua cu 80 de euro ajunge să coste clubul 600 de euro”

Costuri umflate și risipă din bani publici descoperite la CSA Steaua
Costuri umflate și risipă din bani publici descoperite la CSA Steaua

Articol de - Publicat marti, 03 martie 2026 16:13 / Actualizat marti, 03 martie 2026 16:30

În ultimele sale apariții publice, noul ministru al apărării, Radu Miruță, a criticat modul în care se gestionează banii publici la CSA Steaua, acuzând risipa ce se face la clubul din Ghencea, care a beneficiat, în 2025, de un buget de 32 de milioane de euro.

Se știe, de ceva timp, la gruparea din Ghencea a fost demarat un control financiar fără precedent, la care iau parte mai multe entități ale MApN, Direcția de audit intern, Corpul de control și inspecție al ministrului, dar și Direcția antifraudă.

Iar informațiile de până acum, chiar dacă neoficiale, converg spre concluzia că ar urma o drastică reducere de buget, dar că e posibil să se ajungă chiar și la dispariția unora dintre cele 34 de secții sportive ale clubului.

GSP.ro a contactat surse din interiorul clubului care au dezvăluit cum se cheltuiesc banii publici, în special în cazul deplasărilor diverselor delegații de sportivi la competiții, mai ales în străinătate.

Costuri umflate la CSA Steaua: „Bilete de avion sau cazări la prețuri mult mai mari decât dacă s-ar achiziționa din timp!"

Respectivele surse povestesc că „de cele mai multe ori, când unii antrenori și sportivi, indiferent că este vorba de sporturi individuale sau de echipă, știu din timp la ce concursuri participă. Cu 3 luni înainte sau mai mult. Și trebuie să facă documentele pentru deplasare.

Și-ar putea lua bilete de avion sau cazări din timp, la prețuri mult mai mici, dar li se spune să nu se grăbească, că acest gen de achiziții se fac doar prin SEAP și doar cu 30 de zile înainte de plecare, că așa ar fi legal. Dar și așa, până faci actele, până vine răspunsul de la minister, până se plătește, trece timpul.

Și, astfel, un bilet de avion care se poate lua cu 70-80 de euro ajunge să coste clubul 600 de euro. Au fost cazuri în care s-au luat bilete cu doar o zi înainte de plecare și s-a ajuns la asemenea prețuri! Când e vorba despre un antrenor și doi-trei sportivi, e una.

Dar se întâmplă și cu echipe, când era vorba despre 40-50 de oameni. Cum a fost, de exemplu, când echipa de rugby a fost invitată la un turneu în Franța, prin 2024. Vă dați seama ce a fost acolo! Pentru că oamenii care se ocupă de aceste lucruri ori sunt prea comozi, ori nu le pasă. Fiindcă nu sunt banii lor, sunt bani publici".

„Costurile astea ridicate afectează și programul sportivilor"

Aceleași surse spun că "modul ăsta de lucru poate să afecteze și sportivii, până la urmă. Fiindcă fiecare secție are un buget. Și dacă costurile pentru deplasarea la un concurs sunt mult prea mari, nu se mai pot duce și la alte competiții.

Și asta nu se întâmplă doar la Steaua, ci la majoritatea cluburilor de drept public! Și chiar și în federații, unde se lucrează tot cu bani publici de la ANS. Nu este vorba doar de deplasări, aceleași lucruri se se întâmplă și în cazul achizițiilor de materiale sportive specifice.

Cei care se ocupă de asta nu se pricep sau nu le pasă că iau un produs prost la un preț mai scump. Din nou, fiindcă este vorba despre bani publici".

GSP.ro a contactat și specialiști în domeniul achizițiilor publice, care au infirmat că respectivele operațiuni s-ar putea face doar cu 30 de zile înainte de un eveniment de genul deplasărilor în interes de serviciu. Există niște limite financiare, în cazul unor încredințări directe, dar nu și în legătură cu momentul în care pot fi făcute achizițiile.

Citește și:
Suspendare uluitoare pentru Troy Tomșa, românul care i-a băgat mâinile în gât arbitrului
Campionate
Suspendare uluitoare pentru Troy Tomșa, românul care i-a băgat mâinile în gât arbitrului
Mirel Rădoi a susținut primul antrenament la FCSB » Diferență MAJORĂ în pregătire
Superliga
Mirel Rădoi a susținut primul antrenament la FCSB » Diferență MAJORĂ în pregătire
Dacia a prezentat astăzi noul model » Cum arată „Striker”, SUV-ul mai ieftin decât 99% din piață
Noutati auto
Dacia a prezentat astăzi noul model » Cum arată „Striker”, SUV-ul mai ieftin decât 99% din piață
Mirel Rădoi a anunțat primul nume mare la care a renunțat la FCSB! Avea 6 ani la echipă
Superliga
Mirel Rădoi a anunțat primul nume mare la care a renunțat la FCSB! Avea 6 ani la echipă
ULTIMA ORĂ Noi reduceri pregătite la impozitul pe locuință. Cine vor fi beneficiarii
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Noi reduceri pregătite la impozitul pe locuință. Cine vor fi beneficiarii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (9)
forumeer.47
forumeer.47  •  06 Martie 2026, 18:59
Postat de sile007 pe 04 Martie 2026, 13:04

Cifre si nu vorbe sau amintiri sovietice de dinainte de 1989. Csa Steaua...gaura neagra in bugetul Armatei Romane: 2021: 116.662.000 de lei (23,4 milioane de euro) 2022: 134.020.000 de lei (26,9 milioane de euro) 2023: 156.216.000 de lei (31,3 milioane de euro) 2024: 155.055.000 de lei (31,5 milioane de euro) 2025: 169.539.000 de lei (34 de milioane de euro) Practic, bugetul CSA Steaua a crescut cu 50% față de 2021 și cu 3 milioane în plus față de 2024, an olimpic. Drept comparație, bugetul lui CS Dinamo pe 2025 este 117 milioane de lei (23 de milioane de euro).

Si cate sectii sportive are Dinamo, daca tot faci comparatia asta?

oase92
oase92  •  04 Martie 2026, 18:38

Reglajele cheltuielilor se pot face rapid. Mă așteptam să descopere controalele cine știe ce deturnări de fonduri, ce matrapazlâcuri financiare incredibile ... dar, nimic spectaculos. Mult zgomot pentru nimic.

sile007
sile007  •  04 Martie 2026, 13:06
Postat de IceMan200391 pe 03 Martie 2026, 20:27

Vi se pare mult ca se investeste 32 de milioane de euro pentru un club cu 34 de sectii sportive ?!?! Acest club produce camiponi nationali, europeni, mondiali si olimpici. Este o minune cum cu o investitei atat de mica INCA poate produce performanta. Articolul, dar mai ales titlu, este scris special asa ca sa creeze confuzie si ca cei mai putin atenti sa creada ca acei 32 de milioane de euro merg doar catre sectia de fotbal... Ma intreb ce or sa fac unii dupa ce dispare domnul George Becali ?!?!

Vezi ca sunt 34 de milioane de euro, iar 25 dintre sectiile csa sunt neproductive, doar 6 sectii au adus in ultimii 4 ani cca 5 medalii pe an. Singura sectie de natatie a produs faima ministerului apararii nationale..in rest gaura neagra.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează