FOTBAL  »  Superliga  »  REPLICĂ

Niciun pas înapoi! Burleanu joacă tare în fața protestului anunțat de cluburile din Superliga » Azi a dat răspunsul

Răzvan Burleanu, președintele FRF
Răzvan Burleanu, președintele FRF

Articol de - Publicat joi, 30 aprilie 2026 20:53 / Actualizat joi, 30 aprilie 2026 21:02

Federația Română de Fotbal (FRF) a răspuns scurt, după ce cluburile din Superliga au solicitat oficial amânarea startului noului sezon. Cele 16 echipe, în frunte cu inițiatorul Dani Coman, au avertizat că nu acceptă data de 10 iulie și au propus începerea campionatului o săptămână mai târziu, invocând lipsa timpului de odihnă pentru jucători.

La aproape 24 de ore de la protestul inițiat de cluburi, forul condus de Răzvan Burleanu a transmis că startul sezonului 2026-2027 va avea loc conform calendarului aprobat în ședința Comitetului Executiv și a reamintit cluburilor că data de începere de 10 iulie a fost aprobată de către reprezentanții lor în acea ședință.

Rămâne cum au stabilit! Când începe sezonul 2026-2027 de Superligă

Deși cluburile și-au dorit ca data de începere a noului sezon să fie 17 iulie, sezonul va lua startul tot pe 10, iar Supercupa României se va disputa pe 4, a confirmat astăzi FRF printr-un comunicat oficial.

„Ca urmare a informațiilor apărute în mass-media, administrația FRF precizează:

În ultima ședință a Comitetului Executiv, din data de 16 aprilie 2026, a fost aprobat calendarul competițional al Superligii în forma în care a fost prezentat de domnul Gino Iorgulescu.

Menționăm că președintele Ligii Profesioniste de Fotbal a specificat în plenul ședinței că propunerea vine ca urmare a consultării cu cluburile din Superligă”, a precizat FRF.

Motivul pentru care cluburile din Superliga și-au dorit amânarea startului noului sezon

Dani Coman, președintele celor de la FC Argeș, a explicat miercuri pentru GSP.ro motivele din spatele acestei solicitări.

El a tras un semnal de alarmă asupra programului la care sunt supuși jucătorii români. Potrivit acestuia, intervalul de doar 12 zile între finalul campionatului și reunirea loturilor este prea mic pentru performanță.

Pe 2 ianuarie, marea majoritate a echipelor a început pregătirea în acest an. Jucătorii nu au avut timp de odihnă, de vacanță, de relaxare. Acum terminăm sezonul competițional pe 26 mai, iar pe 7 iunie avem reunirea.

Pe 8 ar trebui să dăm drumul la treabă. Este mult prea puțin! Nu se poate! Jucătorii au nevoie de odihnă fizică și mentală.

Dacă vrem ca nivelul fotbalului românesc să crească, atunci trebuie să se țină cont și de părerea cluburilor din Superligă.

- Dani Coman, președintele celor de la FC Argeș

Citește și:
Florin Prunea are de 15 ani o amantă, soția îl desființează: „Să-i fie rușine, nu e un bărbat divorțat! Ce învață copiii de la el?”
Stiri extrasport
Florin Prunea are de 15 ani o amantă, soția îl desființează: „Să-i fie rușine, nu e un bărbat divorțat! Ce învață copiii de la el?”
Cutremur la CFR Cluj! Nu mai suportă haosul de la club și e gata să semneze cu altă echipă din Superligă
Superliga
Cutremur la CFR Cluj! Nu mai suportă haosul de la club și e gata să semneze cu altă echipă din Superligă
Pe cine ar fi pus MM Stoica antrenor la FCSB: „Dacă Federația ne respecta...”
Superliga
Pe cine ar fi pus MM Stoica antrenor la FCSB: „Dacă Federația ne respecta...”
Îi pune pe picioare Hodorogea » Gică Hagi a curățat staff-ul lui Lucescu și și-a adus oamenii. „Ăsta e respectul pentru 20 de ani la echipele naționale”
Nationala
Îi pune pe picioare Hodorogea » Gică Hagi a curățat staff-ul lui Lucescu și și-a adus oamenii. „Ăsta e respectul pentru 20 de ani la echipele naționale”
EXCLUSIV Raiffeisen își vinde sediul central din România
Profit.ro
EXCLUSIV Raiffeisen își vinde sediul central din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Jucătoarea de tenis care a pozat în Playboy divorțează după 16 ani: „Diferențe ireconciliabile”

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”


Comentarii (4)
idunic_cel_mic
idunic_cel_mic  •  01 Mai 2026, 08:40
Postat de GigiMarga pe 30 Aprilie 2026, 22:47

Da ai dreptate dar acolo sezonul se termina pe la sfârșitul lui mai și începe prin august .

Dar nu au pauza decat o zi sau doua de Crăciun

GigiMarga
GigiMarga  •  30 Aprilie 2026, 22:47
Postat de idunic_cel_mic pe 30 Aprilie 2026, 22:25

Ăștia sunt penibili, atunci ce sa mai zica englezii care au 4 competiții si se joacă fotbal nu bambilici ce evin Romania. Plus ca aia au 8 echipe care joaca in Europa si ajung pana in semifinale, nu ca ca noi o echipa, doua cate joaca 2 tururi.

Da ai dreptate dar acolo sezonul se termina pe la sfârșitul lui mai și începe prin august .

idunic_cel_mic
idunic_cel_mic  •  30 Aprilie 2026, 22:25

Ăștia sunt penibili, atunci ce sa mai zica englezii care au 4 competiții si se joacă fotbal nu bambilici ce evin Romania. Plus ca aia au 8 echipe care joaca in Europa si ajung pana in semifinale, nu ca ca noi o echipa, doua cate joaca 2 tururi.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează