INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CHIVU, CAMPION ÎN SERIE A

„Greii” Lautaro Martinez, Thuram, Barella și Dimarco au făcut declarații „la cald” despre Cristi Chivu, după cucerirea titlului

Jucătorii lui Inter, sărbătorind titlul // foto: Guliver/gettyimages +21   FOTO
Jucătorii lui Inter, sărbătorind titlul // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat luni, 04 mai 2026, 00:40 / Actualizat luni, 04 mai 2026 01:07

Lautaro Martinez (28 de ani), Nicolo Barella (29) și Marcus Thuram (28), trei oameni de bază ai lui Inter, au oferit declarații la cald după ce echipa nerazzurra a câștigat titlul în primul sezon cu Cristi Chivu pe bancă.

Și a făcut-o nu oricum, ba chiar cu un avantaj colosal, de 12 puncte cu 3 etape încă de jucat.

Astăzi, în meciul care a securizat trofeul, Marcus Thuram a deschis scorul, iar Mkhitaryan a înscris golul 2 din pasa lui Lautaro Martinez, revenit pe teren după ce a absentat două luni din cauza accidentărilor.

+16 FOTO

Într-un interviu acordat pe teren, Thuram a spus că „de când am ajuns la Inter, am văzut un grup căruia îi place cu adevărat să fie împreună, pe teren și în afara lui, un grup căruia îi place să glumească la fel de mult cum îi place să facă sacrificii. Și cred că aceasta este forța acestei echipe”.

Tot pe gazon a oferit declarații și Nicolo Barella.

„Acesta a fost obiectivul nostru. Nu a fost ușor, dar ne putem bucura de acest moment pentru că este o realizare uriașă. Fotbalul și viața așa sunt: treci prin momente dificile, dar nu trebuie să renunți niciodată.

Sezonul trecut este un exemplu: am ajuns până la capăt în toate competițiile, dar nu am câștigat nimic. Această echipă a demonstrat că nu și-a pierdut niciodată plăcerea de a fi împreună”, a spus mijlocașul italian, conform Gazzetta dello Sport.

Proaspăt campion al Italiei, Lautaro Martinez explică „ce a adus Chivu la Inter”

Lautaro Martinez a vorbit în sala de conferințe și a explicat, ca răspuns la întrebarea unui reporter, „ce a adus Chivu la Inter”.

A adus un aer nou, multă libertate. Promovează o idee proprie de fotbal modern. Pentru noi este dificil să ne schimbăm, veneam după doi antrenori care gândeau diferit.

De la toți se învață, Chivu ne-a ajutat să schimbăm atmosfera. Și noi l-am ajutat pe el, chiar dacă el a trăit multe momente frumoase în acest tricou. Îi mulțumesc”, a spus căpitanul nerazzurro, potrivit fcinternews.it.

Tot Lautaro spusese că ceea ce face actuala echipă a lui Inter specială este „dorința de a învinge”. „Să repeți succesul este cel mai dificil lucru, baza grupului este foamea de a câștiga cât mai multe trofee. Acum avem o altă finală pentru a câștiga un alt trofeu care ne lipsește de câțiva ani”.

Anul trecut a fost o dezamăgire imensă, nu am câștigat nimic. Mulțumită muncii antrenorului, acesta ne-a oferit stimuli diferiți și am ajuns astăzi să ne vedem împlinit visul de a câștiga campionatul.

- Federico Dimarco, fundaș stânga Inter

Citește și:
Imagini nebune din vestiarul lui Inter după titlu: Chivu și-a aruncat sacoul de antrenor și s-a descătușat!
Campionate
Imagini nebune din vestiarul lui Inter după titlu: Chivu și-a aruncat sacoul de antrenor și s-a descătușat!
„Greii” Lautaro Martinez, Thuram, Barella și Dimarco au făcut declarații „la cald” despre Cristi Chivu, după cucerirea titlului
Campionate
„Greii” Lautaro Martinez, Thuram, Barella și Dimarco au făcut declarații „la cald” despre Cristi Chivu, după cucerirea titlului
„Fu**ing JOKE!” » Jucătorii lui Dinamo au răbufnit după eroarea evidentă de arbitraj din Bănie
Superliga
„Fu**ing JOKE!” » Jucătorii lui Dinamo au răbufnit după eroarea evidentă de arbitraj din Bănie
Scandal uriaș de arbitraj! Marius Avram a dat verdictul: viciere de rezultat la Craiova - Dinamo. Iată de ce Kopic și Florentin Petre protestau vehement!
Superliga
Scandal uriaș de arbitraj! Marius Avram a dat verdictul: viciere de rezultat la Craiova - Dinamo. Iată de ce Kopic și Florentin Petre protestau vehement!
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Adversara lui CSM București din Final Four-ul Ligii va pierde titlul din cauza unei reguli desființate de 4 ani în Europa

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează