INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  NUMIRE

De nicăieri » Florin Bratu semnează cu multipla campioană din Europa: „Începe o nouă eră!”

Florin Bratu, noul antrenor al lui Partizani // FOTO: Instagram
Florin Bratu, noul antrenor al lui Partizani // FOTO: Instagram

Articol de - Publicat duminica, 14 iunie 2026, 20:08 / Actualizat duminica, 14 iunie 2026 23:20

Florin Bratu (46 de ani) este foarte aproape de o nouă provocare în carieră. Fostul antrenor al lui Dinamo a ajuns la un acord de principiu cu FK Partizani Tirana, formație care a încheiat sezonul trecut pe locul 5 în campionatul Albaniei.

Dacă mutarea se va oficializa, aceasta va fi a doua experiență a lui Bratu în străinătate, după cea din 2023, când a pregătit-o pe Karmiotissa, în Cipru.

Ultima echipă antrenată de Bratu a fost Metaloglobus. Tehnicianul a preluat formația bucureșteană la începutul primăverii, însă nu a reușit să o salveze de la retrogradare, echipa încheind sezonul pe ultimul loc și revenind în Liga 2.

Părțile au ajuns deja la un acord, iar prezentarea oficială este așteptată în perioada următoare, potrivit publicației albaneze gazetatema.net.

Florin Bratu o va antrena pe Partizani, echipă din Albania

Jurnaliștii albanezi susțin că oficialii lui Partizani pregătesc un nou proiect, atât din punct de vedere sportiv, cât și al infrastructurii.

„Partizani începe o nouă eră, iar Florin Bratu va fi noul antrenor al «Taurilor Roșii». Clubul investește masiv în dezvoltare, urmând să beneficieze de un stadion modern cu gazon natural și de trei terenuri de antrenament la standarde ridicate.

Tehnicianul român a ajuns la un acord cu Partizani și este așteptat să semneze contractul în perioada următoare. Bratu va prelua echipa într-un moment favorabil, având toate condițiile necesare pentru a-și pune în practică ideile și beneficiind de sprijinul conducerii clubului”, notează sursa citată.

La Metaloglobus, Bratu a înregistrat două victorii, cinci remize și trei înfrângeri, însă nu a reușit să evite retrogradarea.

De-a lungul carierei de antrenor, fostul atacant al lui Dinamo și Rapid a mai pregătit echipele Dinamo, România U18, România U21, CS Tunari, Aerostar Bacău, Concordia Chiajna, Karmiotissa și CS Dinamo.

Noua sa posibilă echipă, Partizani, a încheiat sezonul trecut pe locul 5 în Albania și a ratat calificarea în play-off. În Cupa Albaniei, formația a fost eliminată în sferturile de finală.

Partizani este unul dintre cele mai titrate cluburi din Albania, cu 17 campionate, 15 Cupe ale Albaniei și trei Supercupe în palmares. Ultimul titlu de campioană a fost cucerit în 2023.

Citește și:
De nicăieri » Florin Bratu semnează cu multipla campioană din Europa: „Începe o nouă eră!”
Campionate
De nicăieri » Florin Bratu semnează cu multipla campioană din Europa: „Începe o nouă eră!”
Lovitură de teatru: FCSB l-a convins să revină a PATRA oară!
Superliga
Lovitură de teatru: FCSB l-a convins să revină a PATRA oară!
Real Madrid, lovitură neașteptată pe piața transferurilor » Campionul european vine pe Bernabeu
Campionate
Real Madrid, lovitură neașteptată pe piața transferurilor » Campionul european vine pe Bernabeu
Blănuță are drum liber spre România! Concurență pentru Dinamo
Campionate
Blănuță are drum liber spre România! Concurență pentru Dinamo
Lefties a ajuns în București. Brandul cu prețuri mici al proprietarului Zara a deschis primul magazin din capitală
Profit.ro
Lefties a ajuns în București. Brandul cu prețuri mici al proprietarului Zara a deschis primul magazin din capitală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gigi Becali dezvăluie cât l-a costat biserica abia sfințită din zona Pipera

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei


Comentarii (12)
GlennStweart
GlennStweart  •  14 Iunie 2026, 23:45
Postat de Gascanu pe 14 Iunie 2026, 22:49

Dica si cu Vintila sunt o alternativa serioasa... parca-i vad uitand-se pe telefon la primul meci... - Dica, pe cine crezi ca vrea patronul sa bagam pe teren? - Nu stiu, Bogdane, tu ai primit ceva pe WhatsApp sau mai asteptam?

din ce vad atat bogdan andone la fc pitesti cat si dica a dus echipa in primavara europeana,deci minti de ingheata apele.

IL_Fenomeno
IL_Fenomeno  •  14 Iunie 2026, 23:40

Ce treabă au Pandele și Firea pentru parcursul lui Niculescu cu Voluntari in cupa României unde avea a 14 șansă la trofeu?Voluntari a câștigat meciurile și trofeele pe teren,nu au tras arbitrii cu ei și nu a fost vreun meci suspect!

81mada
81mada  •  14 Iunie 2026, 23:33

Aia l ar fi vrut pe Reghe, da nu pleaca de la campioana lumii!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează