Articol de Alexandru Barbu - Publicat miercuri, 24 iunie 2026, 12:55 / Actualizat miercuri, 24 iunie 2026 13:10
În cadrul rubricii „Ioanițoaia la zi” din emisiunea GSP Live, directorul Gazetei a subliniat performanța lui Cristiano Ronaldo, devenit primul fotbalist din istorie care înscrie la 6 turnee finale de Campionat Mondial.
După un debut fad, doar 1-1 cu RD Congo, Portugalia a defilat în runda a 2-a a grupei K și a învins-o pe Uzbekistan, scor 5-0, „dublă” Ronaldo, 41 de ani.
Ioanițoaia la zi | „Cu Uzbekistan puteam să dăm și noi un gol, două. Dar mi-a plăcut foarte mult un moment cu Ronaldo”
„Acum, cu Uzbekistan, dacă făceam o echipă în redacție, puteam să dăm și noi un gol, două”, și-a început Ioanițoaia intervenția.
„Adevărul e că Ronaldo a prins o zi bună, o zi mult mai bună. A șters-o pe aia din meciul cu Congo. Mi-a plăcut foarte mult momentul ăla în care îl lasă pe Nuno Mendes să bată lovitura liberă, el care era ahtiat să dea goluri. I-a permis lui Nuno Mendes să bată lovitura și să dea gol.
E un jucător care își pune pecetea pe o epocă din fotbal. Poate că cei care l-au vorbit de rău s-au grăbit. Nu mai e, sigur și logic, fotbalistul de altădată, dar nu e încă un jucător de ignorat. Ieri a marcat două goluri. Nu m-a impresionat, mărturisesc, dar nici nu a lăsat impresia aceea foarte slabă din meciul cu Congo”, a continuat directorul Gazetei.
„Portugalia candidează la titlu sau măcar la podium”
Experimentatul ziarist evidențiază apoi calitatea din lotul condus de Roberto Martinez: „Dacă iei jucătorii Portugaliei bob cu bob, e echipă de nivelul Franței, de nivelul Argentinei, poate al Spaniei. E o echipă care, în mod normal, trebuie să candideze la câștigarea titlului sau măcar la podium.
A jucat prost cu Congo. Ieri a jucat un pic mai bine, dar, repet, a jucat cu nimeni. Deși Uzbekistanul are un jucător precum Khusanov. Noi, dacă am avea jucători de 50 de milioane, cum e Khusanov ăsta de la Manchester City, am fi foarte, foarte mândri”.
În orice caz, Portugalia, câștigând cu 5-0, a demonstrat că e o echipă care poate să joace mult mai bine decât a reușit în meciul cu Congo și că toate aprecierile acestea cum că Ronaldo ar fi deja un jucător terminat sunt exagerate. Nu mai e jucătorul de altădată, dar e un fotbalist pentru istorie
- Ovidiu Ioanițoaia, la GSP Live
„O să trag iarăși spuza pe turta lui Messi”
Cu golurile pe care le-au marcat în primele două meciuri din fazele grupei, Messi și Ronaldo au stabilit recordul pentru cei mai mulți ani trecuți de la prima până la ultima reușită de la un CM: 20 de ani și 6 zile.
„Bine, aici e o diferență, ca să trag iarăși spuza pe turta lui Messi: Messi are 18 goluri marcate și conduce clasamentul golgheterilor la Campionatul Mondial, iar Ronaldo are numai 10. Deci diferența asta de 8 goluri va fi foarte greu de recuperat.
Iar de acum va fi dificil să mai înscrii, pentru că nu mai întâlnești adversari de genul Uzbekistanului sau Algeriei”, comentează Ioanițoaia.
„De data asta, Harry Kane nu a mai reușit nimic”
Anglia și Ghana au remizat fără goluri în grupa L de la Campionatul Mondial.
„Să constatăm că Harry Kane n-a mai reușit de data asta nimic și că a dezamăgit și Anglia. Anglia a avut 79% posesie și 19-2 la șuturi și nu reușește să bată Ghana, o echipă fizică, robustă. În fața unui adversar care s-a apărat bine, Anglia nu s-a descurcat, cu toate vedetele ei. A intrat și Saka, a intrat și Rashford, a intrat toată lumea. E, n-a reușit să marcheze.
Dar nu e în pericol Anglia, mai are un singur meci, cu Panama. A acumulat deja 4 puncte, deci în mod logic face 7 puncte și se califică chiar de pe locul întâi”, se așteaptă Ovidiu Ioanițoaia.
Croația se chinuie, cu o echipă neschimbată. Columbia poate să fie o surpriză, deoarece câștigă greu, dar câștigă.
E un Campionat Mondial plin de surprize și, în același timp, un turneu final care confirmă că tot marile echipe, naționalele tradiționale, sunt angajate în lupta pentru titlu și probabil că între ele se va da bătălia pentru victoria finală. Nu cred că o să apară vreun outsider. Până la urmă, tot Franța, Spania, Argentina se bat. Poate și Portugalia
- Ovidiu Ioanițoaia, la GSP Live
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!
Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!