Meciurile
zilei

video Ioanițoaia la zi » Directorul GSP, despre rezultatul neverosimil de la Mondial: „Am zis «Doamne, îi omoară!». Apoi...”

Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor
Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor

Articol de - Publicat vineri, 26 iunie 2026, 12:23 / Actualizat vineri, 26 iunie 2026 13:39

În cadrul rubricii „Ioanițoaia la zi” din emisiunea GSP Live, directorul Gazetei Sporturilor a analizat victoria surprinzătoare reușită de Ecuador în fața Germaniei, scor 2-1, succes care i-a asigurat naționalei sud-americane prezența în șaisprezecimile Campionatului Mondial 2026.

Ovidiu Ioanițoaia s-a declarat nemulțumit de maniera de arbitraj a americancei Tori Penso, care a validat în mod incorect golul Germaniei.

Ovidiu Ioanițoaia: „E bine să promovăm femeile, dar când le promovăm, începem să exagerăm!”

„M-am uitat în special la Ecuador - Germania și ca să zic așa, m-am bucurat. Eu am parti-pris cu Ecuadorul și zic că toți românii ar trebui să simpatizeze cu Ecuadorul. Nu știu dacă ați băgat de seamă, dar vă zic eu: este țara de pe planetă care e cea mai apropiată de România ca suprafață și ca număr de locuitori. Are 270.000 de kilometri pătrați, aici intră și insulele Galapagos, cu broaștele țestoase.

Iar populația este de 18,5 milioane, aproape 19 milioane, cât are și România. Eu am ținut cu Ecuadorul, deși când am văzut că Nagelsmann bagă prima garnitură... Am văzut tripleta aia Sane, Musiala, Wirtz în spatele lui Havertz, am zis «Doamne, îi omoară nemții». Nemții, judecați cum obișnuim noi, că sunt serioși, că n-au milă față de adversari.

E judecata asta veche, dar acum fac o paranteză ca să vă spun o glumă. E o admirație deosebită față de mașinile Mercedes, marfă nemțească. Am citit undeva că din personalul uzinelor Mercedes din Germania numai 12% sunt nemți.

Meciul a început cu o Germanie furibundă, care a deschis scorul chiar în minutul 2. Un gol însă fraudulos, după părerea mea. Trebuia anulat. În construcția fazei, Pavlovic ridicase un picior prea sus, clar joc periculos. Numai că Tori Penso, arbitra, nu a văzut și surprinzător nu a fost chemată la VAR și a validat golul.

Ecuadorul a egalat foarte repede, în minutul 9, și pe urmă a ținut cu tot din adinsul să câștige meciul, care era singura șansă de a-i aduce calificarea în șaisprezecimi. Până la urmă a reușit, după părerea mea meritat.

Penso, arbitra care a fost deja la al doilea meci, ea a început cu Cehia - Africa de Sud. Așa suntem noi. Sigur, e bine să promovăm femeile, dar când le promovăm, începem să exagerăm! Foarte puțini arbitri au primit două meciuri, iată Tori Penso, doamna de 39 de ani și cu 3 copii, l-a primit și pe al doilea. A dictat un penalty pentru Germania, a fost de data asta chemată la VAR. S-a convins că în construcția fazei Sane faultase și a revenit asupra deciziei.

Ioanițoaia la zi » Directorul GSP, despre rezultatul neverosimil de la Mondial: „Am zis «Doamne, îi omoară!». Apoi...”
Tori Penso // foto: Instagram

Ecuadorul a insistat și spre final a reușit golul de 2-1 care o califică. Nu e o mirare deosebită pentru că Ecuadorul e echipa care a terminat calificările din America de Sud pe locul 2, imediat după Argentina, cu doar două înfrângeri din 18 meciuri.

Când ai jucători ca Hincapie de la Arsenal, Caicedo de la Chelsea, Estupinan de la Milan, atunci poți să speri la mai mult și să visezi să te califici. E o bilă albă și pentru antrenorul ăsta de care foarte mulți europeni nu au auzit, Sebastian Beccacece, un băiat de 45 de ani care are marele avantaj că e născut la Rosario, în același oraș cu Messi.

N-a antrenat mare lucru până acum, în Europa a fost doar la Elche, care e o echipă de mâna a doua spre a treia. Dar, iată această calificare face din el un antrenor cu prezent și cu viitor”, a comentat Ovidiu Ioanițoaia desfășurarea meciului dintre Ecuador și Germania.

Ovidiu Ioanițoaia: „Olanda e o echipă redutabilă”

Olanda e o echipă redutabilă, e o echipă care are pretenții. N-a impresionat acest 3-1 cu Tunisia, nu spune mare lucru în condițiile în care Tunisia a rămas cu 0 puncte.

Să observăm însă că și SUA au mâncat bătaie. Turcia a vrut să se despartă cât de cât mulțumită de un Campionat Mondial foarte slab din punctul ei de vedere, când ai generația asta foarte bună cu Arda Guler, cu Calhanoglu, cu Yilmaz, să termini ultima într-o grupă nu foarte complicată, cu Statele Unite, cu Australia și cu Paraguay.

Turcia a bătut SUA, golul de 3-2, golul victoriei a fost marcat în minutul 90+8. Turcii au ținut cu dinții să mai îndrepte din imaginea proastă. Cu asta constatăm că nici SUA nu mai poate face 9 puncte, Mexicul e singura care a făcut până acum.

Mai pot face Franța sau Norvegia, care joacă între ele. Va fi un meci de văzut neapărat, sunt două echipe puternice. Și mai pot face Argentina sau Columbia. Argentina joacă cu Iordania, Columbia are un meci foarte greu cu Portugalia. Deși sunt 48 de echipe, iată că sunt foarte puține care se disting și reușesc să aibă turație maximă. Sunt maximum 4 echipe din 48 care pot face punctaj maxim în grupe”.

Ulterior, moderatorul Alexandru Barbu i-a comunicat lui Ovidiu Ioanițoaia că meciul dintre Maroc și Olanda se va juca la 04:00, ora României, la care directorul GSP a punctat: „Ce să facem? Ne sacrificăm. Azi-noapte mărturisesc că am vrut să mă uit la Japonia - Suedia. Japonia e o echipă pe care o simpatizez așa când îi văd că sunt de mici și cât de repede aleargă.

Am adormit la un moment dat și parcă e mai bun sistemul ăsta decât ăla de a pierde toate nopțile. Înregistrez și mă uit când am timp. Sunt atâtea meciuri, este imposibil. Nici Infantino nu poate să le vadă pe toate. Semnează condica, are omul serviciu. E de văzut, de abia acum se încinge Campionatul, de fapt din șaisprezecimi începe Mondialul, când rămân echipele cu ștaif. Dar, până acum nu a fost rău.

Sigur, sunt totuși țări cu posibilități materiale. Eu m-am interesat la un moment dat de bilete la meciurile Argentinei și cel mai ieftin era 2.400 de dolari, atunci când nu începuse încă să funcționeze piața neagră.

Văd că stadioanele în marea majoritate a cazurilor sunt arhipline. Foarte mulți ecuadoreni ieri. Părea că stadionul MetLife e aproape plin, sau chiar plin. Ecuadorul nu e chiar o țară extrem de bogată, dar în America de Sud se iubește fotbalul cu frenezie. Nimeni n-a sperat, decât ei probabil, că Ecuadorul poate să bată Germania.

Știm, pe Germania nu trebuie să o socotești că ai bătut-o până nu o vezi urcată în autocar. Ieri, cu toate că Nagelsmann a aliniat prima garnitură, jucătorii de pe teren nu s-au omorât cu firea, știau că sunt calificați, până și vedetele au momente din astea”.

Citește și:
Mihai Pintilii și-a dat acordul și semnează cu noua echipă!
Campionate
Mihai Pintilii și-a dat acordul și semnează cu noua echipă!
O jurnalistă celebră și-a chemat o prietenă și s-a dezlănțuit în Ibiza: „Am uitat de mare”
Campionate
O jurnalistă celebră și-a chemat o prietenă și s-a dezlănțuit în Ibiza: „Am uitat de mare”
Incident șocant! Soția fostului jucător de la Dinamo, lovită cu briceagul într-un local din București! Fotbalistul a povestit totul pentru GSP: „12-13 inși ne-au atacat”
Superliga
Incident șocant! Soția fostului jucător de la Dinamo, lovită cu briceagul într-un local din București! Fotbalistul a povestit totul pentru GSP: „12-13 inși ne-au atacat”
E gata! Bayern dă 55 de milioane de euro în schimbul titularului de la Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
E gata! Bayern dă 55 de milioane de euro în schimbul titularului de la Mondial
VIDEO Dacia Hipster, în premieră pe stradă.
Profit.ro
VIDEO Dacia Hipster, în premieră pe stradă. "Futuristă, cool, seamănă cu Duster. E pătrățoasă, dar drăguță." Decizia finală de producție, luată pe baza opiniei publicului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (1)
UweLang
UweLang  •  26 Iunie 2026, 13:58

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează