INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TRANSFER

Cristiano Ronaldo putea ajunge la un club uriaș din Europa: „A fost la un pas”

Cristiano Ronaldo, primul jucător din istorie cu gol la 6 Campionate Mondiale/ foto Imago Images
Cristiano Ronaldo, primul jucător din istorie cu gol la 6 Campionate Mondiale/ foto Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 26 iunie 2026, 19:15 / Actualizat vineri, 26 iunie 2026 19:16

Fostul director sportiv al lui AC Milan, Massimiliano Mirabelli, a dezvăluit că transferul lui Cristiano Ronaldo la clubul pe care l-a concus a fost aproape finalizat înainte ca acesta să ajungă la Juventus, dar afacerea nu s-a mai concretizat.

Actualul director al clubului Padova, din Serie B, a explicat că operațiunea a fost foarte aproape de a se concretiza. „Era un transfer pentru care Real Madrid cerea 100 de milioane de euro, dar am fi putut negocia diferit și să reducem suma. Cristiano Ronaldo ar fi avut un salariu considerabil”, a afirmat Mirabelli, conform abola.pt.

Cristiano Ronaldo era înțeles cu AC Milan

Potrivit fostului oficial, proprietarii chinezi de atunci ai lui AC Milan își dăduseră acordul pentru un proiect care viza întinerirea echipei, dar și aducerea unei mari vedete pentru a aduce mai mult prestigiu internațional clubului.

„Proprietarii chinezi ne-au oferit sprijin financiar. Obiectivul era să întinerim lotul și să aducem o mare vedetă. Am contactat și am ajuns la un acord pentru a-l aduce pe Cristiano Ronaldo la AC Milan, profitând de faptul că jucătorul avea probleme fiscale și alte chestiuni la Real Madrid. Cristiano Ronaldo a fost la un pas de AC Milan”, a detaliat acesta.

Contactele s-au intensificat după finala Ligii Campionilor de la Cardiff, dintre Juventus și Real Madrid, câștigată de spanioli cu 4-1, când a intervenit impresarul Jorge Mendes. Mirabelli își amintește că însuși Cristiano Ronaldo a fost entuziasmat de posibilitatea de a se muta la Milano.

„La finala de la Cardiff, ne-am întâlnit cu Jorge Mendes. Și Cristiano a fost fascinat de idee. Când am vorbit, eu, Fassone și Gattuso, el a spus: „Voi merge la AC Milan, nu am jucat niciodată în Europa League și voi merge să o câștig”. A creat o motivație importantă, nu l-a deranjat faptul că nu va juca în Liga Campionilor”, a povestit acesta.

Deși toate acordurile erau stabilite, atât cu Real Madrid, cât și cu Jorge Mendes, transferul a căzut în cele din urmă. „Am ajuns la toate acordurile. Totul era stabilit, dar apoi nu a mai avansat: chinezii s-au retras”, a conchis Mirabelli. Cristiano Ronaldo a mai rămas un sezon la Real Madrid înainte de a se muta în Italia, dar la Juventus.

Citește și:
Elizabeth Omoregie s-a îmbrăcat în tricoul naționalei favorite de la Mondial! O are alături pe iubita handbalistă
Handbal
Elizabeth Omoregie s-a îmbrăcat în tricoul naționalei favorite de la Mondial! O are alături pe iubita handbalistă
„Arnold” Bogdan Stelea i-a lăsat o avere fostei neveste, ca să se poată logodi cu femeia care i-a sucit mințile. Ce a urmat e incredibil
Nationala
„Arnold” Bogdan Stelea i-a lăsat o avere fostei neveste, ca să se poată logodi cu femeia care i-a sucit mințile. Ce a urmat e incredibil
Propagandiștii apropiați de Vladimir Putin „s-au activat” în urma scandalului de la Cluj-Napoca » Au același plan legat de România
Altele
Propagandiștii apropiați de Vladimir Putin „s-au activat” în urma scandalului de la Cluj-Napoca » Au același plan legat de România
O jurnalistă celebră și-a chemat o prietenă și s-a dezlănțuit în Ibiza: „Am uitat de mare”
Campionate
O jurnalistă celebră și-a chemat o prietenă și s-a dezlănțuit în Ibiza: „Am uitat de mare”
Crește vârsta de pensionare în România, pentru femei. Modificările se vor aplica până în 2035
Profit.ro
Crește vârsta de pensionare în România, pentru femei. Modificările se vor aplica până în 2035
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează