Articol de Daniel Grigore - Publicat vineri, 26 iunie 2026, 19:19 / Actualizat vineri, 26 iunie 2026 19:20
După Patrik Schick, și stoperul Tomas Holes (33 de ani) și-a anunțat retragerea din echipa națională a Cehiei.
Ulterior eliminării Cehiei de la Campionatul Mondial, doi dintre oamenii care au alcătuit lotul și-au anunțat retragerea de la echipa națională.
Atacantul Patrik Schick, 30 de ani, a făcut-o joi seara, la nici 24 de ore după înfrângerea care a consemnat eliminarea (0-3 cu Mexic). Astăzi a venit rândul lui Tomas Holes, fundaș central care aparține de Slavia Praga.
El susține că decizia fusese luată înaintea participării la Campionatul Mondial.
Tomas Holes și-a anunțat retragerea din naționala Cehiei
„Să ai ocazia de a-ți lua rămas-bun de la tricoul echipei naționale după un Campionat Mondial ar trebui să fie apogeul simbolic al carierei internaționale a oricărui sportiv.
Chiar dacă în acest moment nu o percep ca fiind cea mai potrivită ocazie, cred că, în timp, îmi voi aminti de acest moment într-o lumină mai frumoasă.
Pe teren ai la dispoziție o fracțiune de secundă pentru a lua decizia corectă, iar apoi, de multe ori, îți reproșezi ce ai fi putut face diferit. De aceea, nu am vrut să iau o decizie bazată pe emoții; am plecat la turneu cu convingerea că acestea vor fi ultimele mele meciuri pentru Cehia și nimic nu ar fi schimbat acest lucru, indiferent de rezultat.
Le mulțumesc colegilor de echipă și tuturor antrenorilor care mi-au acordat încredere și datorită cărora am putut experimenta fotbalul la nivel internațional. Le mulțumesc fanilor pentru sprijinul lor în orice situație!
Nu în ultimul rând, vreau să-i mulțumesc familiei mele pentru că a crezut mereu în mine și mi-a creat toate condițiile pentru a avea mintea limpede și pentru a da întotdeauna un randament maxim. Chiar dacă de acum încolo mă voi concentra doar pe îndatoririle de la club, voi purta mereu echipa națională în suflet!”, a transmis Holes.
Experimentatul stoper a jucat de 43 de ori pentru prima reprezentativă cehă, în tricoul căreia a debutat în toamna lui 2020.
El este legitimat la Slavia Praga din 2019, iar de curând a semnat prelungirea până în 2028.
Holes a jucat în două dintre meciurile Cehiei în grupa de la Campionatul Mondial: a fost integralist în 1-1 cu Africa de Sud și a jucat 64 de minute la 0-3 cu Mexic. În acest usturător eșec, a respins defectuos în faza reușitei de 0-2, punându-le adversarilor golul pe tavă.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!
Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!