Articol de Mihai Șovei - Publicat marti, 30 iunie 2026, 20:48 / Actualizat marti, 30 iunie 2026 20:50
Fotbaliștii Ecuadorului au avut o noapte agitată înaintea meciului șaisprezecimile de finală ale Campionatului Mondial împotriva gazdei Mexic. Zeci de fani mexicani s-au adunat în fața hotelului delegației lor și, folosind difuzoare, claxoane și motociclete, au încercat să perturbe somnul adversarilor.
Duelul dintre Mexic și Ecuador este programat în noaptea de marți spre miercuri, la ora 04:00 (ora României). Câștigătoarea din acest duel va juca în optimi cu Anglia sau RD Congo
Probleme la hotelul unde Ecuador a fost cazată înainte de meciul cu Mexic
Suporterii au început să se adune în fața hotelului Westin din cartierul Santa Fe al capitalei Mexicului la scurt timp după miezul nopții, iar zgomotul a continuat până dimineața, potrivit apnews.com.
Organizarea evenimentului a fost coordonată prin intermediul rețelelor sociale. Astfel de adunări în fața hotelurilor adversarilor au o tradiție îndelungată în fotbalul latino-american.

În plus, ecuadorienii au avut o călătorie complicată din Columbus, statul american Ohio. Antrenorul Sebastian Beccacece a declarat că zborul lor a avut o întârziere de peste trei ore, iar transferul ulterior de la aeroportul Felipe Angeles, situat la aproximativ 65 de kilometri de hotel, a fost prelungit de traficul intens și de ploaia puternică de luni.
„Întârzierea zborului și transferul ulterior la hotel au însemnat că drumul a durat nouă ore, adică cu trei ore mai mult decât planificasem. Cu toate acestea, echipa este în regulă și așteaptă cu nerăbdare meciul. Ne așteaptă un adversar care a obținut rezultate bune în faza grupelor”, a transmis Beccacece.
Ecuadorul a planificat intenționat sosirea în Mexic în ultimul moment pentru a minimiza impactul altitudinii ridicate a capitalei, care se află la aproximativ 2.200 de metri deasupra nivelului mării. Potrivit oamenilor de știință sportivi, una dintre strategiile recomandate în astfel de condiții este sosirea chiar înainte de meci, înainte de apariția simptomelor acute cauzate de aerul rarefiat.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Pauzele de hidratare de la Mondial îi aduc o avere lui David Beckham
Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov