Articol de Romeo Ene - Publicat miercuri, 08 iulie 2026, 21:15 / Actualizat miercuri, 08 iulie 2026 21:16
Farul Constanța și Csikszereda au încheiat cu înfrângeri meciurile amicale disputate miercuri, cu doar câteva zile înaintea debutului noului sezon din Superligă.
Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a cedat în fața bulgarilor de la Cherno More, scor 0-1, în timp ce Csikszereda a fost învinsă de croații de la Slaven Belupo, scor 1-3.
Farul, învinsă de Cherno More la debutul lui Matteo Ahlinvi
Pentru constănțeni, acesta a fost al treilea meci de verificare din această vară. În precedentele două partide, Farul a remizat cu Fratria, scor 1-1, și cu Oțelul Galați, scor 0-0.
Amicalul cu Cherno More s-a disputat la Baza Academiei Hagi, pe unul dintre terenurile secundare, pentru protejarea gazonului arenei principale înaintea debutului noului sezon de Superligă.
Mijlocașul francez Matteo Ahlinvi, prezentat oficial în cursul zilei de miercuri, a bifat primele minute în tricoul Farului. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Kolev, în minutul 57, aducând victoria formației din Bulgaria.
Echipa utilizată de Farul: Buzbuchi - Sîrbu, Dican, Larie, Țicu - Ahlinvi, Njike, Vînă - Sylveste - Alibec, Doicaru
Au mai intrat: R. Munteanu, Barbu - Gustavo, Fotin, Vitor, N. Popescu, Radaslavescu, Banu, Tănasă, Grigoryan, Cojocaru, Maftei, Păcuraru, Sima, Marincean, Goncear
Echipa utilizată de Cherno More (antrenor Ilian Iliev): Tomov - Tombak, Atanasov, Squadrone, Kenchev - Beyhan, Bunaas, Duarte, Sydney - Achi, Kolev
Au mai intrat: Chalov, Donchev, Panayotov, Telesh, Penchev, Georgiev
Pentru Farul Constanța urmează duelul cu Dinamo de pe stadion „Arcul de Triumf”, pe 11 iulie.
În prima etapă din noul sezon, Farul se va deplasa pe terenul celor de la U Cluj, pe 19 iulie.
Csikszereda a încheiat seria amicalelor cu un eșec
Nici Csikszereda nu a reușit un rezultat pozitiv în ultimul test al verii. Echipa pregătită de Istvan Szabo a pierdut cu 1-3 în fața croaților de la Slaven Belupo.
Ciucanii au început excelent partida și au deschis scorul în minutul 16, însă avantajul a fost anulat chiar înainte de pauză, când adversarii au egalat dintr-o lovitură de pedeapsă.
În repriza secundă, Slaven Belupo a făcut diferența prin două goluri marcate în doar două minute, în minutele 59 și 60.
Csikszereda va începe noul sezon de Superligă în deplasare, pe terenul Corvinului Hunedoara.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial