Articol de Romeo Ene - Publicat luni, 13 iulie 2026, 11:12 / Actualizat luni, 13 iulie 2026 11:45
WTA a publicat luni noul clasament mondial, iar Sorana Cîrstea (36 de ani) are motive de satisfacție după parcursul de la Wimbledon. Deși a fost eliminată în turul al treilea, românca a urcat pe locul 17 mondial, cu 2.535 de puncte, cea mai bună clasare din cariera sa.
Sorana ocupă și un excelent loc 11 în clasamentul WTA Race, care stabilește participantele la Turneul Campioanelor.
Sorana Cîrstea, pe locul 17 în lume
La Wimbledon, Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul al treilea de Linda Noskova (21 de ani, locul 7 WTA), viitoarea campioană a turneului, scor 6-2, 3-6, 6-7.
Românca a fost foarte aproape de o victorie importantă, însă a ratat o minge de meci și a încheiat competiția cu 120 de puncte WTA. Chiar și așa, rezultatul i-a adus un salt de o poziție în clasamentul mondial, până pe locul 17, cea mai bună clasare din carieră.
A renunțat la turneul de la Iași
După parcursul de la Wimbledon, Sorana Cîrstea a acuzat probleme medicale și a anunțat că nu va participa la turneul WTA de la Iași. Următoarea apariție este programată în circuitul nord-american, odată cu startul US Open Series.
Românca ocupă în prezent locul 11 în clasamentul WTA Race, cu 2.045 de puncte, fiind la aproximativ 1.300 de puncte de poziția a opta, ultima care asigură calificarea la Turneul Campioanelor.
Totodată, Sorana are puține puncte de apărat în perioada următoare, ceea ce îi oferă șansa de a urca și mai mult în clasamentul mondial până la US Open.
După Wimbledon, alte trei jucătoare din Top 20 au atins cea mai bună clasare din carieră. Marta Kostyuk, semifinalistă la All England Club, a urcat pe locul 11. Finalistele turneului, Karolina Muchova și Linda Noskova, ocupă acum locurile 6, respectiv 7 în ierarhia WTA.
În fruntea clasamentului, Aryna Sabalenka își păstrează prima poziție, având un avans de aproximativ 500 de puncte față de Elena Rybakina.
Dintre celelalte românce, Jaqueline Cristian a urcat un loc și se află pe poziția 36, cu 1.324 de puncte, în timp ce Gabriela Ruse a coborât un loc, până pe 72, cu 941 de puncte.
TOP 10 în tenisul feminin
Aryna Sabalenka - 8.550 puncte
Elena Rybakina - 8.143
Jessica Pegula - 6.301
Coco Gauff - 5.649
Mirra Andreeva - 5.293
Karolina Muchova - 5.168
Linda Noskova - 5.119
Iga Swiatek - 4.539
Amanda Anisimova - 4.353
Elina Svitolina - 4.351
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.