Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 19 iulie 2026, 08:47 / Actualizat duminica, 19 iulie 2026 12:08
La pauză, când Franța era condusă cu 4-0, Kylian Mbappe a fost surprins foarte relaxat, zâmbind și discutând cu selecționerul Angliei, Thomas Tuchel.
În prealabil, Mbappe făcuse un schimb de tricouri cu Declan Rice și-l ținea în mână pe al englezului, în timp ce se întreținea cu Tuchel, fostul său antrenor la PSG între 2018 și 2020, pe tunelul care duce la vestiare.
Owen Hargreaves, fost internațional englez, a rămas mască
Surprinsă și difuzată de mai multe televiziuni, imaginea a devenit virală pe rețele de socializare și i-a scos din sărite pe fanii Franței. Inclusiv la postul american Fox Sports a fost un subiect intens discutat, iar fostul internațional englez Owen Hargreaves a comentat: „Ciudat. Foarte, foarte ciudat”.

Dar tocmai Mbappe a sunat „trezirea” la viață a Franței, imediat după reluare. El a marcat în minutul 46, pentru 1-4, și în minutul 66, pentru 3-4, iar Barcola (min. 54) și Dembele (90+6) au semnat celelalte goluri ale „Les Bleus”.
Kylian Mbappe: „Eram complet prăbușiți și englezii ne-au trezit bine de tot”
Devenit golgheterul Cupei Mondiale 2026, cu 10 reușite, Mbappe a admis la final că atitudinea sa și a coechipierilor n-a fost ok în prima repriză. „Pot să-i înțeleg pe unii care spun că e o bătaie de joc, că nu am respectat tricoul. Eu aș spune mai degrabă că am fost umani. Din păcate, eram complet prăbușiți.
Englezii ne-au trezit bine de tot. În a doua repriză, am redevenit jucători de nivel înalt, mașinării mentale care fac în așa fel încât să nu mai aibă sentimente. Am reușit să facem ceea ce știm. Să câștigăm această a doua repriză, dar la final tot nu câștigăm.
Îmi pare mai rău pentru selecționer. Voiam să facem ceva pentru el, dar, din păcate, prima repriză lasă impresia că l-am abandonat. Însă nu asta am vrut să transmitem. Ăsta e fotbalul, vrem să-i mulțumim selecționerului pentru tot ce a făcut. Acest meci nu va păta legenda lui Didier Deschamps”, a asigurat Mbappe.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”