FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Antrenorul lui Auda a reacționat după ce a aflat planul celor de la FCSB: „E o informație bună!”

Didier Zanetti, antrenorul celor de la FK Auda // FOTO: Facebook @FK Auda
Didier Zanetti, antrenorul celor de la FK Auda // FOTO: Facebook @FK Auda

Articol de - Publicat miercuri, 22 iulie 2026, 19:16 / Actualizat miercuri, 22 iulie 2026 19:28

FCSB este mare favorită în dubla cu Auda, din turul al doilea preliminar al UEFA Conference League, însă letonii sunt convinși că pot produce surpriza. Înaintea meciului de joi seară, antrenorul formației din Riga, Didier Zanetti, a vorbit despre punctele forte ale roș-albaștrilor și a avut o reacție interesantă atunci când a aflat că Aymen Boutoutaou ar putea debuta în tricoul roș-albaștrilor.

Partida FCSB - Auda se va disputa joi, 23 iulie, de la ora 20:45, pe stadionul Steaua. Meciul va fi transmis în direct de Pro TV, pe platforma Voyo, dar și în format liveTEXT pe GSP.ro.

Didier Zanetti, înainte de FCSB - Auda: „Cheia meciului va fi la mijlocul terenului”

Tehnicianul letonilor a recunoscut că FCSB pornește cu prima șansă, însă speră ca echipa lui să profite de faptul că formația pregătită de Marius Baciu se află încă la începutul sezonului.

„Adversarul este foarte puternic, însă suntem pregătiţi, avem şi această oportunitate în sensul în care FCSB se află la început de sezon. Pentru mine toţi jucătorii celor de la FCSB sunt valoroşi. Eu, ca jucător, am evoluat la mijloc, aşa că sunt concentrat pe mijlocaşi.

Consider că mâine cheia meciului va fi la mijlocul terenului. Nu e treaba mea să evaluez şansele în procente. Meseria mea este să fiu pregătit dacă favorita acestei duble ne oferă oportunităţi. Cred că avem şanse dacă vom controla mijlocul terenului şi dacă vom avea posesia.

Dar FCSB are mai multă experienţă în cupele europene, are mulţi jucători cu experienţă. Va fi un duel între o echipă tânără şi una experimentată”, a declarat tehnicianul, potrivit digisport.ro.

Boutoutaou poate debuta la FCSB: „E o informație bună”

Momentul inedit al conferinței a venit în clipa în care jurnalistii l-au informat pe Zanetti că Aymen Boutoutaou, transferat recent de FCSB, ar putea evolua încă din partida de joi. Antrenorul francez a zâmbit și a oferit un răspuns spontan.

„Va juca mâine? E o informaţie bună. Sigur că avem date despre el pentru că eu sunt francez, la fel şi restul staffului meu. Dar eu consider că antrenorul celor de la FCSB este un antrenor bun şi nu ar arunca direct în teren un jucător venit după vacanţă, fără o pregătire corespunzătoare.”

Antrenorul lui Auda a reacționat după ce a aflat planul celor de la FCSB: „E o informație bună!”
FCSB l-a prezentat pe Aymen Boutoutaou// foto Facebook @FCSB
Citește și:
Mihai Stoica a observat imaginile de la Sofia, înainte de Levski - Craiova, și a oprit cursul emisiunii: „Iartă-mă! Ați mai văzut așa ceva?!”
Liga Campionilor
Mihai Stoica a observat imaginile de la Sofia, înainte de Levski - Craiova, și a oprit cursul emisiunii: „Iartă-mă! Ați mai văzut așa ceva?!”
Moment mai scandalos decât ieșirea lui Paredes! Legenda Argentinei își prezintă scuze pentru imaginile care au „explodat” azi: „Nu ar fi trebuit să fac asta”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Moment mai scandalos decât ieșirea lui Paredes! Legenda Argentinei își prezintă scuze pentru imaginile care au „explodat” azi: „Nu ar fi trebuit să fac asta”
A făcut striptease pentru Mutu, acum a pozat goală la cârma unui iaht: „Inima mea”
Stiri extrasport
A făcut striptease pentru Mutu, acum a pozat goală la cârma unui iaht: „Inima mea”
Starul din ATP, petrecere dezlănțuită în Ibiza cu celebra Peggy Gou
Tenis
Starul din ATP, petrecere dezlănțuită în Ibiza cu celebra Peggy Gou
FOTO Dacia aduce omul care poate muta un model dintr-o fabrică în alta, în funcție de profitul obținut, pe post de director de strategie
Profit.ro
FOTO Dacia aduce omul care poate muta un model dintr-o fabrică în alta, în funcție de profitul obținut, pe post de director de strategie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează