Articol de Cosmin Nistor - Publicat vineri, 31 iulie 2026, 17:35 / Actualizat vineri, 31 iulie 2026 18:11
Cu doar o zi înaintea startului noului sezon din Liga 2, Hermannstadt s-a retras din campionat. Ionuț Stoica, fundașul central și căpitanul lui Hermannstadt, a povestit cum au aflat jucătorii că echipa nu va mai continua.
În aceste condiții, partida pe care Hermannstadt ar fi trebuit să o dispute împotriva celor de la Dumbrăvița, în prima etapă, va fi reprogramată. CSM Olimpia Satu Mare va prelua programul formației sibiene în noul sezon. Locul formației sibiene va fi luat de CSM Olimpia Satu Mare, echipă retrogradată anul trecut din eșalonul secund, dar care deține licență pentru Liga 2.
Ionuț Stoica, despre desființarea Hermannstadt: „Ne-am reunit, ne-au dat speranțe și apoi au anunțat că nu mai continuăm”
Stoica susține că fotbaliștii fuseseră chemați la reunire și primiseră asigurări că echipa va continua în Liga 2. Jucătorii au aflat însă despre retragerea din campionat chiar înaintea antrenamentului.
„Am sperat că o să continuăm în Liga 2. Tot azi am aflat și noi. Eram echipați în vesiar ca să ne antrenăm și am citit că, din păcate, trebuie să ne desființăm. Ne-am reunit, ne-au dat speranțe și apoi, au anunțat că nu mai continuăm. Nu știu mai multe.
Sincer, n-am avut un răspuns și nici cui să adresez vreo întrebare. Am încercat să sun oameni din club, nu mi-au răspuns la telefon și nu știu. Antrenorul Dorin Zotincă ne-a anunțat. Cică a fost anunțat dimineață, la ora 8”, a spus Ionuț Stoica la emisiunea Liga Digi Sport.
Ionuț Stoica: „Eu mai aveam 4 salarii de luat și plus 6 chirii”
Căpitanul sibienilor a dezvăluit că fusese anunțat miercuri seară că echipa va continua în Liga 2 și că restanțele salariale urmau să fie achitate treptat. Un prim salariu a fost plătit, însă ulterior fotbaliștii au aflat că echipa se desființează.
„Eu am fost sunat miercuri seara că o să continuăm în Liga 2 și de mâine încep antrenamentele, o să intre un salariu a doua zi și după câteva zile încă unul. Într-adevăr, primul a intrat, îl așteptam pe al doilea și aflăm că ne desființăm.
Eu mai aveam 4 salarii de luat și plus 6 chirii, cam 3 luni. Probabil sunt oameni care au și mai mult. Probabil devenim liberi de contract, da.”
Ionuț Stoica a transmis că va continua să joace, însă recunoaște că situația îi complică viitorul, în condițiile în care majoritatea echipelor și-au conturat deja loturile pentru noul sezon.
„E păcat pentru oraș, stadion, oameni. Eu voi continua să joc. Sincer, am avut oferte, am vrut să aștept ce se întâmplă aici, iar acum trebuie să îmi caut în altă parte. Cu cât timpul este mai puțin, cu atât mai greu. Am ceva, dar nu la fel cum aș fi avut la început.”
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.