Articol de Eduard Apostol, Sergiu Alexandru - Publicat marti, 04 august 2026, 10:21 / Actualizat marti, 04 august 2026 12:05
Poli Timișoara va debuta azi în noul sezon din Liga 2, urmând să o întâlnească pe Chindia Târgoviște, de la ora 18:00. Înainte de meci, fanii au venit să-i încurajeze pe jucători.
Azi, bănățenii încep un sezon în care speră să obțină promovarea în prima divizie, iar suporterii își pun mari speranțe în trupa lui Dan Alexa. Și au vrut să le arate asta chiar înainte de primul meci, mai ales că rivala se anunță a fi o contracandidată la promovare, asta în ciuda problemelor financiare și tensiunilor dintre fani și conducere, apărute în ultima perioadă.
Fanii lui Poli Timișoara au venit la antrenament
Luni seară, la ultimul antrenament înainte de debutul în noul sezon, jucătorii Politehnicii au avut parte de o surpriză. Aproximativ 300 de suporteri au venit la teren pentru a-i încuraja pe fotbaliști și au creat o atmosferă spectaculoasă, cântând și aprinzând torțe.

Partida de azi se anunță a se juca cu casa închisă, mai ales că suporterii au luat cu asalt casele de bilete. Iar cererea mare de bilete i-a determinat pe bănățeni să monteze în câteva zile o tribună suplimentară de 600 de locuri. Până acum, din informațiile GSP.ro, s-au vândut 8.000 de bilete.
La antrenament a fost prezent și Dinu Bara, omul de încredere al lui Alfred Simonis, președintele CJ Timiș. Acesta din urmă a fost cel care a insistat pentru întărirea echipei, spre aprecierea suporterilor, și vine și la meciuri în doar calitate de suporter, fără să se implice la echipă sau să intre în vestiar.
De partea cealaltă, Bara s-a ocupat de ultimele detalii legate de mec, s-a asigurat că Alexa și jucătorii au toate condițiile necesare și le-a transmis acestora un mesaj de încurajare.

E un început de campionat, speranțele sunt foarte mari. Există o emulație în momentul acesta la nivelul orașului, la nivelul județului, în ceea ce reprezintă Poli, speranțele sunt mari. Toată lumea ne vede favoriți la promovare. Eu cred că va fi un sezon foarte greu. Referitor la jocul de mâine, întâlnim, sincer, o echipă pe care nu mi-aș fi dorit să o întâlnim în prima etapă. Din punctul meu de vedere, fotbalistic, cred că sunt una dintre contracandidatele noastre serioase. O echipă care a investit, care a adus jucători, care are jucători de calitate, jucători care pot să facă diferența.
- Dan Alexa, antrenorul lui Poli Timișoara
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.