Articol de Cezar Titor - Publicat joi, 06 august 2026 22:40 / Actualizat joi, 06 august 2026 22:43
În ultimul deceniu, confruntările cu echipele din Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda și, mai nou, din țările baltice au devenit un adevărat coșmar pentru formațiile românești, fapt accentuat de ultimele rezultate cu Auda, Brann sau Tromso. După meciuri, jucătorii echipelor noastre sunt adepții aceleiași narative, că echipele nordice ne sunt mult superioare. Au spus-o, printre alții, și Alin Fică sau Alex Chipciu.
De la eliminările suferite în fața lui Rosenborg, Bodo/Glimt, Djurgarden, HJK Helsinki, Brann, Auda sau Tromso până la eșecurile usturătoare înregistrate de echipa națională, fotbalul românesc a pierdut tot mai mult teren în fața adversarilor din nordul Europei.
Totuși, au existat și excepții, printre care: FCSB a eliminat-o pe Viking în 2022, tot roș-albaștrii s-au impus cu RFS în grupa unică de Europa League în 2024, Farul a eliminat Flora Tallinn în 2023 , CFR Cluj s-a impus în 2020 cu KuPS, actuala adversară a Craiovei din turul trei preliminar de Europa League.
Listă cu eșecurile, unele rușinoase, ale echipelor românești cu trupele din nordul Europei:
FCSB - Rosenborg (Norvegia) 0-3, 1-0 (1-3, la general) - play-off Europa League, 2015-2016
Astra - Copenhaga (Danemarca) 1-1, 0-3 (1-4, la general) - turul trei preliminar Liga Campionilor, 2016-2017
Randers (Danemarca) - CFR Cluj 2-1 - grupe Conference League, 2021-2022
FCSB - Silkerborg (Danemarca) 0-5, 0-5 - grupe Conference League, 2022-2023
Sepsi - Djurgarden (Suedia) 1-3, 1-3 (2-6, la general) - turul 3 preliminar Conference League, 2022-2023
Farul - HJK Helsinki 2-1, 0-2 (2-3, la general) - play-off Conference League, 2023-2024
Sepsi - Bodo/Glimt (Norvegia) 2-3, 2-2 (4-5, la general) - play-off Conference League, 2023-2024
CFR Cluj - Hacken (Suedia) 1-0, 2-7 (3-7, la general) - play-off Conference League, 2025-2026
U Cluj - Brann (Norvegia) 2-2, 1-3 (4-5, la general) - turul 2 preliminar Conference League, 2026-2027
FCSB - Auda (Letonia) 2-3, 1-4 (3-7, la general) - turul 2 preliminar Conference League, 2026-2027
CFR Cluj - Tromso (Norvegia) 0-5, turul 3 preliminar Conference League, 2026-2027
Rezultatelor echipelor de club li se adaugă și performanțele slabe ale echipei naționale în compania echipelor nordice: Norvegia - România 4-0 - Nations League 2020, România - Suedia 0-2 - Preliminarii Euro 2020, Suedia - România 2-1 - Preliminarii Euro 2020, Islanda - România 2-1 - Baraj Euro 2020.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Dinamo își schimbă din nou sigla!