FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Ioan Varga s-a săturat de CFR Cluj și spune că va investi la adversara din Superligă: „Acolo sunt toate condițiile!”

Nelu Varga, patronul lui CFR Cluj
Nelu Varga, patronul lui CFR Cluj

Articol de - Publicat vineri, 07 august 2026, 07:37 / Actualizat vineri, 07 august 2026 08:42

Umilința suferită de CFR Cluj, 0-5 pe teren propriu cu Tromso, în prima manșă a turului al treilea preliminar din Conference League, a provocat un adevărat cutremur în Gruia. La finalul partidei, finanțatorul Ioan Varga nu doar că a anunțat despărțirea de antrenorul Antonio Folha, ci a lăsat să se înțeleagă că ia în calcul inclusiv retragerea de la CFR și implicarea la un alt club din Superliga.

Varga a declarat că va continua să susțină financiar CFR Cluj până la finalul actualului sezon, însă viitorul său în Gruia este incert. Omul de afaceri susține că la Arad ar găsi un mediu mai potrivit și a invocat relația apropiată pe care o are cu fostul primar Gheorghe Falcă.

Ioan Varga își pregătește plecarea de la CFR, cu gândul la UTA

„Cu atitudinea aceasta, nu ai cum să faci performanță. Am mai spus și mă repet, anul acesta voi susține clubul din punct de vedere financiar, dar de la anul, va fi o altă poveste.

E posibil să mă duc la Arad, acolo sunt toate condițiile. Domnul Falcă e un bun prieten, stiți asta. Cred că acolo aș fi mult mai apreciat. Aici, la CFR, toată lumea cântă prohodul, nimeni nu e cu noi, mi-a ajuns”, a spus Ioan Varga, după dezastrul de joi seara, citat de digisport.ro.

De altfel, încă dinaintea confruntării cu Tromso, patronul celor de la CFR Cluj dăduse de înțeles că se gândește tot mai serios la ieșirea din fotbal, afirmând că s-a săturat să investească fără rezultate și că va lua o decizie după încheierea sezonului.

Nu știu cât mai rămân în fotbal. Să vedem. M-am săturat și eu! Cât să mai pierd bani? Anul ăsta ajut clubul să facă performanță, dar de la anul nu știu. Rămâne de văzut

- Ioan Varga, înainte de CFR - Tromso 0-5

Edi Iordănescu a refuzat imediat oferta de a o prelua pe CFR Cluj

Potrivit informațiilor Gazetei Sporturilor, chiar în timpul partidei cu Tromso, Ioan Varga l-a contactat pe Edi Iordănescu și i-a propus să preia echipa după ce s-a decis să-l dea afară pe Antonio Folha.

Fostul selecționer al României, dorit și în urmă cu două luni, când plecarea lui Daniel Pancu devenise iminentă, ar fi refuzat imediat oferta venită din Gruia, unde a mai antrenat în două perioade: 13 iunie 2018 - 26 iulie 2018 și 4 decembrie 2020 - 2 iunie 2021, intervale în care a cucerit un titlu și două Supercupe ale României.

Varga a confirmat joi seara că se gândește la Iordănescu. Vineri este prima zi în care începe căutările pentru un nou antrenor.

„Îi dau afară pe toți! Antrenori, jucători, pe toți. Folha e istorie la CFR. Sunt foarte dezamăgit, îmi pare rău, îmi găsesc cu greu cuvintele. Pe cine pun antrenor? Nu știu, vedem. Poate Iordănescu, poate Șumudică, ne gândim de mâine încolo”, a mai spus acesta, pentru sursa citată mai sus.

Citește și:
Ioan Varga spune că îi dă afară de la CFR Cluj: „Inclusiv pantaloni, antrenori și câțiva dintre jucători”
Conference League
Ioan Varga spune că îi dă afară de la CFR Cluj: „Inclusiv pantaloni, antrenori și câțiva dintre jucători”
Florin Prunea, dizgrațios pe stadion, ca delegat UEFA: „Vă arăt ceva frumos. E ce trebuie, fratello?” » Între timp, imaginile au dispărut
Conference League
Florin Prunea, dizgrațios pe stadion, ca delegat UEFA: „Vă arăt ceva frumos. E ce trebuie, fratello?” » Între timp, imaginile au dispărut
În timpul umilinței cu Tromso, Nelu Varga a decis să îl demită pe Folha și a sunat antrenorul dorit! Răspunsul a venit pe loc
Superliga
În timpul umilinței cu Tromso, Nelu Varga a decis să îl demită pe Folha și a sunat antrenorul dorit! Răspunsul a venit pe loc
„Călcâiul lui Ahile” la campioana Craiova! Plătește pentru o problemă inexistentă sezonul trecut
Superliga
„Călcâiul lui Ahile” la campioana Craiova! Plătește pentru o problemă inexistentă sezonul trecut
FOTO Vodafone și Orange au început în România testele pentru conectivitatea prin satelit direct pe smartphone
Profit.ro
FOTO Vodafone și Orange au început în România testele pentru conectivitatea prin satelit direct pe smartphone
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

La nici 100 km de Dunăre, meciul european al lui Vlad Dragomir a fost oprit din cauza ploilor » Imagini rare pe un stadion

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează