„Sportivii paralimpici nu au nevoie de milă!” » Eduard Novak desființează clișeele înainte de Jocurile Parasport: „Cronometrul nu oferă compasiune. Tocmai de aceea sportul este atât de sincer”

Proiectul inițiat de Comitetul Național Paralimpic și condus de Carol-Eduard Novak reunește sub aceeași identitate peste 500 de participanți din țară și din străinătate și 10 discipline de concurs: para tenis de masă, para înot, para atletism, para powerlifting, baschet în scaun rulant 3x3, para tir cu arcul, judo adaptat, tenis în scaun rulant, para climbing și para canoe. Fostul campion paralimpic și fost ministru al Sportului vorbește despre provocările organizatorice ale acestui eveniment de anvergură, despre nevoia de a crea o platformă unitară pentru performanță și despre motivul pentru care, pe terenul de joc, dăruirea și pasiunea pentru sport trec dincolo de orice barieră.

De ce era nevoie de Jocurile Parasport România și ce problemă încearcă să rezolve această competiție?

Era nevoie de această competiție, în primul rând, pentru a face publicul conștient că acești sportivi există, că aceste sporturi există și că vorbim despre sport și despre performanță.

Dar cred că Jocurile Parasport trebuie să transmită și un mesaj mai larg în societate. Persoanele cu dizabilități au nevoie de sport, au nevoie de baze sportive accesibile, au nevoie de condiții pentru o viață decentă și au aceleași drepturi ca toți ceilalți cetățeni ai țării. În același timp, era important să construim această competiție împreună cu federațiile sportive naționale. Vrem să le implicăm cât mai mult și să existe o înțelegere mai bună a sportului paralimpic și a nevoilor acestor sportivi.

Sportul paralimpic nu trebuie privit doar dintr-o perspectivă socială. Este sport de performanță. Iar pentru federațiile naționale, dezvoltarea și investiția în această zonă pot însemna mai mulți sportivi, mai multă performanță și, în final, rezultate tot mai bune pentru România.

Vorbiți despre o competiție „în premieră”. Cât de greu a fost să puneți cap la cap 10 parasporturi, în 8 locații și cu peste 500 de participanți?

Zece sporturi înseamnă zece tipuri de competiție, reguli, nevoi tehnice și echipe diferite. Adaugi opt locații, peste 300 de sportivi confirmați, antrenori, oficiali, staff și voluntari și ai un mecanism care trebuie să funcționeze în același timp.

Dar ca fost sportiv mă uit la un criteriu foarte concret: sportivul nu trebuie să simtă haosul din spate. El trebuie să ajungă, să știe unde merge, când concurează și să se poată concentra pe rezultat. Dacă reușim asta înseamnă că organizarea și-a făcut treaba.

Prima ediție este și un test pentru noi. Nu mă aștept ca totul să fie perfect. Mă aștept însă să învățăm repede și să construim de aici o competiție mai puternică în fiecare an.

Sunt peste 300 de sportivi confirmați. La ce nivel competițional sunt aceștia și ce sportivi ar trebui să urmărească publicul în mod special?

Avem sportivi aflați în etape diferite ale carierei: sportivi de lot național și paralimpic, sportivi cu experiență și rezultate internaționale, dar și sportivi pentru care această competiție poate reprezenta un pas important înainte. Sigur că avem câteva nume cunoscute, sportivi care au câștigat competiții importante la nivel internațional și pe care publicul îi va urmări. Dar eu nu aș reduce Jocurile Parasport la două sau trei nume.

Pentru noi, fiecare sportiv care ajunge aici este, într-un fel, un campion. Și aceasta este una dintre părțile frumoase ale sportului paralimpic.

Pentru o persoană cu dizabilități, decizia de a începe să facă sport și de a merge la antrenament de trei, patru sau cinci ori pe săptămână poate însemna depășirea multor obstacole. În spatele participării la o competiție există deja foarte mult efort, disciplină, o decizie personală puternică și o anumită atitudine față de viață.

De aceea, mi-aș dori ca publicul să îi urmărească și pe sportivii pe care încă nu îi cunoaște. Să aprecieze performanța și rezultatul, dar și drumul până acolo.

Cât de important este faptul că, pe lângă Campionatele Naționale, există și competiții Open cu participare internațională?

La această primă ediție, Judo Adaptat va fi singura competiție Open cu participare internațională, în timp ce pentru celelalte sporturi vom avea Campionate Naționale. În același timp, vom avea alături de noi și sportivi și membri ai staffurilor din alte țări, ceea ce aduce încă de la prima ediție o dimensiune internațională Jocurilor.

Pentru sportivii noștri, contactul cu oameni care vin din alte sisteme sportive este important. Înseamnă schimb de experiență, alte perspective și posibilitatea de a vedea cum se construiește performanța și în alte țări.

Ca sportiv, am învățat foarte mult din astfel de întâlniri. Nu doar din competiția propriu-zisă, ci și din oamenii pe care i-am întâlnit și din felul diferit în care fiecare țară se raportează la performanță.

Este un început. Ne dorim ca această componentă internațională să crească de la o ediție la alta și Jocurile Parasport să devină, în timp, un punct de întâlnire important pentru sportul paralimpic din România și din afara ei.

Ce le lipsește astăzi sportivilor paralimpici români pentru a face pasul următor spre performanța internațională: infrastructură, finanțare, competiții, antrenori, vizibilitate?

Toate contează, dar cel mai important este să existe un drum clar și constant spre performanță. Un sportiv nu poate crește doar din talent. Are nevoie de antrenor bun, de condiții de pregătire, de echipament, de finanțare și de competiții puternice. Ca sportiv, evoluezi cu adevărat când te măsori constant cu cei mai buni.

Acolo vezi exact unde ești, ce îți lipsește și cât mai ai de muncit. În România avem sportivi cu potențial. Provocarea este să nu îi pierdem între etape. Să existe continuitate de la club, la lotul național, la competițiile internaționale și mai departe, la Jocurile Paralimpice.

Performanța nu se construiește din excepții. Se construiește atunci când sistemul funcționează pentru orice sportiv, an după an.

Ce trebuie să se întâmple pentru ca Jocurile Parasport să intre, în timp, în calendarul internațional?

În primul rând, trebuie să demonstrăm că putem organiza o competiție serioasă. Nu intri într-un calendar internațional pentru că ai un eveniment frumos într-un an. Intri dacă ai standarde, continuitate și încrederea celor care participă.

Trebuie să respectăm cerințele federațiilor și organismelor internaționale, să avem oficiali, clasificare și condiții de concurs la nivelul cerut și să atragem treptat sportivi și delegații din alte țări.

Eu nu vreau să forțăm etapele. Mai bine construim solid în fiecare an decât să punem o etichetă internațională pe un proiect care nu este încă pregătit. Obiectivul este clar, dar trebuie câștigat prin calitatea competiției.

Ați purtat discuții cu Ungaria, Polonia, Egipt și SUA. Ce feedback ați primit din partea acestor țări și cât interes există pentru competiție?

Faptul că există dialog cu aceste țări este deja important pentru o primă ediție. Am transmis invitații și am avut discuții cu reprezentanți din Ungaria, Polonia, Egipt și Statele Unite. Nu vreau, însă, să transform niște discuții în confirmări înainte de vreme. În sport, start list-ul este cel care contează. Interes există, iar rolul nostru este să demonstrăm prin această ediție că Bucureștiul poate oferi o competiție la care sportivii străini să vrea să participe.

Cel mai bun feedback pentru mine nu va fi o declarație frumoasă, ci faptul că anul viitor o delegație vine și aduce mai mulți sportivi.

Președintele European Paralympic Committee, Raymond Blondel, va fi prezent la ceremonia de deschidere. Cât de importantă este această prezență pentru viitorul proiectului?

Este un semnal important. Când președintele European Paralympic Committee vine la prima ediție, înseamnă că proiectul este observat și că avem ocazia să arătăm direct ce vrem să construim. În sport, credibilitatea se câștigă prin ceea ce faci. Vreau ca oamenii care vin la București să vadă o competiție bine organizată, sportivi tratați profesionist și o ambiție realistă de creștere. Dacă după această ediție există încredere că putem ridica nivelul în fiecare an, atunci vizita are cu adevărat valoare pentru viitor.

Ați spus că „sportul paralimpic trebuie integrat, nu separat”. Ce înseamnă concret această integrare?

Înseamnă ca atunci când România vorbește despre sport de performanță, sportivul paralimpic să fie în aceeași conversație. Nu într-o anexă și nu într-o categorie despre care ne amintim o dată la patru ani. Integrare înseamnă acces la infrastructură, antrenori, finanțare, medicină sportivă, competiții și promovare la standarde profesioniste. Înseamnă și ca un club să vadă firesc posibilitatea de a avea o secție paralimpică, iar un copil cu dizabilități să știe unde poate începe un sport.

Nu spun că sportul paralimpic nu are particularități. Are. Dar performanța nu trebuie tratată ca fiind mai puțin performanță doar pentru că sportivul are o dizabilitate.

Accesul publicului este gratuit. Cât de important este pentru dumneavoastră ca oamenii să vină efectiv la competiții, nu doar să audă despre ele?

Foarte important. Poți explica sportul paralimpic într-o sută de interviuri, dar câteva minute într-o sală sau lângă pistă pot schimba percepția mult mai repede. Când vezi concursul de aproape începi să urmărești cine este mai rapid, cine are tehnica mai bună, cine gestionează presiunea și cine câștigă. Dizabilitatea trece în plan secund. Rămâne sportul.

De aceea accesul este gratuit. Vrem să vină familii, oameni care nu au văzut niciodată o competiție paralimpică și, mai ales, copii și tineri cu dizabilități. Uneori primul contact cu un sport poate fi începutul unui drum.

Cât de greu a fost să mobilizați instituțiile, federațiile și partenerii în jurul unui proiect de asemenea dimensiune?

Orice proiect nou cere multă muncă de convingere, pentru că nu ai încă ediția precedentă pe care să o arăți. Ai doar ideea, planul și încrederea că poate funcționa. A trebuit să aducem la aceeași masă federații, cluburi, baze sportive, instituții, parteneri și oameni care lucrează în sisteme diferite. Aici apare dificultatea: fiecare are propriul calendar și propriile priorități.

Dar sportul m-a învățat ceva simplu: dacă vrei rezultate, nu poți aștepta condițiile perfecte. Începi cu ce ai, îți asumi responsabilitatea și construiești. Exact așa privesc prima ediție.

Dumneavoastră ați fost sportiv paralimpic înainte de a fi președintele Comitetului Național Paralimpic. Ce vedeți astăzi diferit față de perioada în care concurați?

Ca sportiv vezi foarte clar ce îți lipsește ție. Ca președinte vezi de ce îți lipsea. Și este o diferență mare. Când concuram, mă interesa să am bicicleta pregătită, antrenamentul făcut și condițiile necesare ca să intru în concurs. Astăzi văd mecanismul din spate: bugete, calendare, regulamente, baze, federații, parteneriate, oameni care trebuie coordonați.

Experiența de sportiv mă ajută, însă, să nu uit „de ce”-ul. Toată structura aceasta există pentru ca sportivul să poată performa. Dacă sistemul devine mai important decât sportivul, am pierdut direcția.

Ați concurat atât pe șosea, cât și pe pistă. Ce v-a învățat sportul de performanță și folosiți astăzi în construirea acestui proiect?

Pe șosea înveți să citești cursa și să ai răbdare. Pe pistă înveți că fiecare detaliu și fiecare sutime contează. Din ambele am păstrat ceva. Un proiect ca Jocurile Parasport nu se construiește dintr-un singur sprint. Trebuie să știi unde vrei să ajungi, să îți dozezi resursele și să nu intri în panică atunci când apar probleme. Dar în ziua competiției nu mai există explicații. Atunci trebuie să funcționeze totul.

Și mai este disciplina. În sport nu poți negocia cu antrenamentul. Dacă sari etape, rezultatul te prinde din urmă. La fel este și în organizare.

Ce le spuneți celor care încă privesc sportul paralimpic mai degrabă prin prisma dizabilității decât a performanței?

Le spun să vină la competiție. Atât. Să urmărească o cursă, un meci, o ridicare și după câteva minute, nu vor mai sesiza dizabilitatea. Vor vedea cine este mai bun și mai bine pregătit, cine rezistă presiunii și, în final, câștigă.

Sportivii paralimpici nu au nevoie de milă. Au nevoie de adversari buni, de condiții bune și de respect pentru performanța lor. Cronometrul nu oferă compasiune. Tabela de scor, nici atât. Și tocmai de aceea sportul este atât de sincer.