Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 22 august 2026, 12:26 / Actualizat sambata, 22 august 2026 12:59
Cristiano Ronaldo a avut nevoie de doar 21 de minute pentru a reuși primul gol, în ceea ce a anunțat că va fi stagiunea de sfârșit a carierei sale. La 41 de ani, atacantul portughez, proaspăt însurat și vopsit blond, a închis tabela pentru campioana Arabiei Saudite (Al-Nassr) în meciul din deplasare cu Al Riyadh (4-0).
A fost golul său cu numărul 977 la echipele de club și reprezentativa Portugaliei semnat de căpitanul lusitan, venit aseară în minutul 83.
Cristiano a preluat mingea în mijlocul careului, s-a întors cu fața către poartă și a finalizat de la 9 metri cu stângul pentru 4-0 în favoarea deținătoarei titlului în Saudi Pro League.
Ronaldo a pornit astfel cu gol chiar la revenirea pe teren după participarea cu naționala la Cupa Mondială 2026, la care selecționata lui Roberto Martinez s-a oprit în optimile de finală, fiind eliminată cu 0-1 de viitoarea campioană Spania.

Este întâia reușită a atacantului de 41 de ani după ce s-a căsătorit cu Georgina Rodriguez și a ales o noua frizură.
Primul gol după Mondial și după ce și-a vopsit părul blond
El și-a surprins fanii cu schimbarea radicală de look, vopsindu-și părul blond după nuntă, un gest comentat intens pe rețelele sociale la revenirea la antrenamentele echipei preluate de Ange Postecoglou.
Anterior, o altă apariție „vopsită” a lui Ronaldo care a stârnit discuții a fost cea în care s-a afișat cu unghiile de la picioare date cu lac negru, o metodă des întâlnită la sportivi pentru protecția împotriva ciupercilor și bacteriilor.
Datorită golului înscris în poarta lui Al-Riyadh, Cristiano mai are doar 23 de goluri pentru a-și atinge obiectivul de 1.000 în cariera la seniori. Numărătoarea inversă s-a reluat vineri seară.

Dintre cele 977, 146 au fost marcate de Ronaldo în 233 de meciuri la naționala Portugaliei (record și de reușite, și de meciuri în fotbalul mondial la nivel de reprezentativă), iar 831 în 1.100 de partide jucate pentru Sporting, Manchester United, Real Madrid, Juventus și Al-Nassr.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.