Articol de Romeo Ene - Publicat joi, 27 august 2026, 15:04 / Actualizat joi, 27 august 2026 15:11
Marius Șumudică (55 de ani), antrenorul celor de la CFR Cluj, a susținut conferința de presă înaintea deplasării cu Csikszereda, din etapa a 7-a a Superligii. Partida este programată sâmbătă, 29 august, de la ora 16:00.
Cu un look nou, tehnicianul a vorbit despre situația lotului și susține că oficialii clubului i-au transmis că au făcut toate demersurile necesare pentru ridicarea interdicției la transferuri, iar până luni mai așteaptă trei jucători noi.
Marius Șumudică, înainte de Csikszereda - CFR Cluj: „Astăzi vine un jucător”
Antrenorul CFR-ului a dezvăluit că primul dintre jucătorii așteptați urmează să ajungă chiar în cursul zilei de joi.
„Eu vreau să fug cât mai mult de locurile retrogradabile și să urcăm cât mai sus, după ne vom seta alt obiectiv. Vedem ce se întâmplă în cadrul clubului cu jucătorii care mai vin și principalul obiectiv este următorul meci. Am șters cu buretele meciul cu FCSB, le-am pus pe tablă trei puncte și le-am șters.
Mi se spune că s-au făcut toate diligențele către FIFA și așteptăm acum, o zi, două, cinci, nu știu exact, despre ridicarea interdicției la transferuri. Îmi doresc transferuri, mi s-a spus că în câteva zile se va ridica această interdicție de a transfera jucători din alte țări.
Am pierdut deja din ei (n.r. - jucătorii și-au găsit alte echipe). Astăzi, din câte știu, va veni un jucător pe care l-am convins și în următoarele două mai aștept încă doi. Până luni o să avem trei jucători aici care ne vor ajuta”, a declarat Marius Șumudică la conferința de presă, potrivit sport.ro.
Iese la atac: „A fost numai lapte și miere, eu am ajuns la pelin”
Șumudică a lansat și un atac la adresa celor care au condus clubul înaintea venirii sale, susținând că situația găsită la CFR este mult mai dificilă decât a fost prezentată.
„Imaginați-vă ce a însemnat CFR în trecut și ce înseamnă acum! Cu tot respectul, în momentul de față nu mai este lapte și miere cum era înainte. Înainte a fost și cei care au trecut pe aici au gustat și din lapte și din miere, eu am ajuns târziu, la pelin.
În momentul de față nu avem probleme de lot. Ne bazăm pe același lot care a fost la jocul trecut cu FCSB, sper să ieșim sănătoși după cele trei jocuri”, a mai spus Șumudică.
Cordea și Korenica rămân pe poziții: „L-am auzit pe domnul Mihai Stoica, care cunoaște foarte bine situația”
Șumudică a abordat și situațiile lui Andrei Cordea și Meriton Korenica, după ce a fost chestionat privind un posibil interes din partea celor de la FCSB. Tehnicianul a precizat că nu știe nimic despre o astfel de variantă și a făcut trimitere la declarațiile lui Mihai Stoica.
„Eu am văzut declarația lui Mihai Stoica și am văzut că nu există interes pentru jucătorii CFR-ului. Nu știu de unde aveți informația că Meriton Korenica e dorit de FCSB. Am vorbit cu Cordea și Korenica, mi-au zis că nu au nicio ofertă concretă, nu se gândesc să plece, sunt cu capul la ce trebuie să facă la CFR.
Vom vedea ce se va întâmpla, mai sunt câteva zile și se închid transferurile, poate apărea ceva dacă era un interes. L-am auzit pe domnul Mihai Stoica, care cunoaște foarte bine situația, că nu vrea niciun jucător de la CFR, deci este exclus.
(n.r. - L-ați reținut pe Pantalon pentru meci?) Nu l-am reținut, doar organele abilitate puteau să-l rețină (n.r. - ironic), nu mă ocup cu asta, n-am cătușele cu mine să rețin. E încă aici Pantalon, ne bazăm pe el, vom vedea ce se va întâmpla, nu l-am prins cu nimic deocamdată”, a punctat Marius Șumudică.
Din ce văd, atmosfera s-a îmbunătățit, trei puncte sunt trei puncte, dar nu am realizat nimic din punctul meu de vedere. Ne așteaptă un meci greu, poate mai greu decât cel cu FCSB. Cu FCSB, nu aveam nimic de pierdut, era ca un bonus.
Toată lumea ne dădea perdanți, e un derby, te autodepășești, atmosfera, nocturna. Acum jucăm de la ora 16:00, mâine călătorim cinci ore și ceva până acolo, va fi destul de greu. În șase zile ne așteaptă trei meciuri, dar cel mai important e următorul meci pentru mine, nu mă gândesc la celelalte două.
Sper să îi fac pe jucători să elimine entuziasmul, să devină dușmanii lui. Entuziasmul e bun, dar la un moment dat... Fotbalul e frumos, treci de la agonie la extaz și de la extaz la agonie. În momentul de față, nu aș vrea să trec la agonie. E o mare diferență între ce joacă CFR Cluj acasă și ce joacă în deplasare. Mă aștept la un meci extraordinar de greu, pentru că n-au nicio victorie, am văzut cât de agresivi sunt.
- Marius Șumudică, antrenorul lui CFR Cluj
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia