INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

Mourinho îl avertizează pe jucătorul lui Real Madrid: „Nu sunt fericit. Greșelile acumulate sunt altceva”

Jose Mourinho, antrenorul lui Real Madrid// foto: Getty Images
Jose Mourinho, antrenorul lui Real Madrid// foto: Getty Images

Articol de - Publicat joi, 03 septembrie 2026, 12:44 / Actualizat joi, 03 septembrie 2026 12:45

Jose Mourinho, antrenorul lui Real Madrid, a reacționat la polemica din afara terenului care îl implică pe Raul Asencio.

Fundașul central a fost prins conducând în stare de ebrietate în Insulele Canare, cu o alcoolemie de patru ori mai mare decât limita legală permisă de legea spaniolă.

Jose Mourinho: „Ceea ce faci în afara terenului îți poate afecta prestigiul și pe cel al clubului”

„Am vorbit cu el când am ajuns, în legătură cu lucruri din trecut. De când am venit, nu mai vorbesc despre situații din afara Valdebebas. Pentru că acolo, el este un adevărat profesionist. Când era în formă, nimeni nu se antrena mai mult și mai bine decât el.

Acum că este accidentat, este primul care ajunge și ultimul care pleacă. Dedicație extremă”, a declarat Mourinho la conferința de presă premergătoare meciului cu Betis (vineri, ora 22:00), citat de abola.pt.

Deși i-a lăudat comportamentul de la antrenament, i-a transmis un avertisment spaniolului: „Jucătorul lui Real Madrid trebuie să fie așa 24 de ore pe zi. Ceea ce faci în afara terenului îți poate afecta prestigiul și pe cel al clubului. Nu sunt fericit și toți facem greșeli, dar greșelile acumulate sunt altceva.”

Antrenorul a mai dezvăluit că Real Madrid a deschis o procedură disciplinară împotriva lui Asencio, care, pentru infracțiunea comisă – a avut o alcoolemie de 0,90 mg/l –, a fost condamnat de justiția spaniolă la o amendă de 14.400 de euro și opt luni de suspendare a permisului de conducere.

Fundașul lui Real Madrid nu e la prima problemă cu legea în Spania. Raul Asencio va fi judecat și într-un dosar în care a acuzat de pornografie infantilă.

Mourinho îl avertizează pe jucătorul lui Real Madrid: „Nu sunt fericit. Greșelile acumulate sunt altceva”
Raul Asencio // foto: Guliver/gettyimages

Mourinho: „Titlul pe care Pellegrini l-a câștigat cu Manchester City, eu i l-am dat”

La reîntâlnirea cu Manuel Pellegrini, Mourinho a declarat că regretă atacurile din trecut la adresa tehnicianului de la Betis. În 2010, Jose îi lua locul lui Pellegrini la Real Madrid, iar în 2011 spunea: „Diferența dintre mine și el este că, dacă voi fi dat afara de la Real Madrid, eu nu voi merge la Malaga”.

Acum, Mourinho și-a arătat regretul: „Sunt cuvinte pe care o persoană le spune și, în final, se simte ca un idiot. Simte că a greșit”.

„Apoi... și cu siguranță va râde dacă mă va auzi, l-am plătit bine. Pentru că titlul pe care l-a câștigat cu Manchester City, eu i l-am dat. Pentru că dacă la două etape de final, Liverpool egala cu Chelsea, era campion. L-am plătit bine”, a continuat Mourinho.

Antrenorul și-a amintit și de un gest de „mare domn” al lui Pellegrini într-un meci amical între Betis și Roma, în care echipa sa a rămas cu șapte jucători: „El a spus: nu o să-i masacrăm, lăsăm așa cum este, era 3-1 sau ceva de genul. Putea să ne dea opt. Este un antrenor mare, un exemplu ca persoană. Îmi place mult de el.”

Citește și:
Martor la episodul ȘOCANT din vestiarul FCSB: „I-a dat un pumn lui Tănase! N-am fost de acord cu ce s-a întâmplat după”
Superliga
Martor la episodul ȘOCANT din vestiarul FCSB: „I-a dat un pumn lui Tănase! N-am fost de acord cu ce s-a întâmplat după”
Lewis Hamilton, apariție de senzație la Monza cu „bijuteria” de milioane de euro restaurată după 30 de ani: „E mașina visurilor mele”
Formula 1
Lewis Hamilton, apariție de senzație la Monza cu „bijuteria” de milioane de euro restaurată după 30 de ani: „E mașina visurilor mele”
Iubita faimoasă a numărului 9 ATP a atras toate privirile la US Open! Dans în tribune și un tricou special
Tenis
Iubita faimoasă a numărului 9 ATP a atras toate privirile la US Open! Dans în tribune și un tricou special
Marius Șumudică, la pământ din cauza transferului reușit de FCSB: „Nu am cuvinte”
Superliga
Marius Șumudică, la pământ din cauza transferului reușit de FCSB: „Nu am cuvinte”
FOTO Premieră Dacia pe cea mai mare piață a mărcii
Profit.ro
FOTO Premieră Dacia pe cea mai mare piață a mărcii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noi imagini șocante de la competiția sportivă misterioasă la care au asistat Putin, Erdogan și președintele Chinei

Lewis Hamilton, apariție de senzație la Monza cu „bijuteria” de milioane de euro restaurată după 30 de ani: „E mașina visurilor mele”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează