SPORTURI  »  FORMULA 1  »  FERRARI

Strategia Mercedes pentru Marele Premiu al Italiei, după penalizarea lui Antonelli

Andrea Kimi Antonelli și George Russel/ foto Getty Images
Andrea Kimi Antonelli și George Russel/ foto Getty Images

Articol de - Publicat vineri, 04 septembrie 2026 16:09 / Actualizat vineri, 04 septembrie 2026 16:14

George Russell a declarat, înainte de startul weekendului de Mare Premiu al Italiei, că se așteaptă ca Andrea Kimi Antonelli, coechipierul său, să-l ajute în calificările de la Monza.

  • Calificările de la Monza au loc pe 5 septembrie. Marele Premiu al Italiei va fi duminică, de la ora 17:00.

Antonelli, liderul clasamentului general, va începe cursa de acasă de pe ultima poziție a grilei de start, din cauza unei penalizări.

Din acest motiv, clasarea italianului în calificări nu are o importanță majoră, ceea ce ar putea fi o veste bună pentru Russell, care ar putea beneficia de un „slipstream” în momentele decisive ale luptei pentru pole position.

George Russel: „Pentru mine nu contează dacă coechipierul meu este un campion de șapte ori sau un debutant”

„Sper”, a răspuns Russell, când a fost întrebat dacă va exista o strategie de echipă în calificări, potrivit sportal.bg.

„Mi-au propus, vom încerca și vom vedea dacă funcționează. Poate că slipstream-ul nu va fi la fel de puternic ca în trecut, din cauza aerodinamicii active, dar vom lucra ca o echipă.

Așa facem noi lucrurile. Pentru mine, penalizarea lui Kimi nu schimbă lucrurile, pentru că eu vreau întotdeauna să mă concentrez pe mine, pe limitele mele și pe lucrurile pe care vreau să le îmbunătățesc. Am spus mereu că pentru mine nu contează dacă coechipierul meu este un campion de șapte ori sau un debutant.

Munca este aceeași, așa că abordarea mea va fi absolut identică. Cred că mă simt mult mai bine după pauza de vară și sper să continui să construiesc pe acest elan. Desigur, avem o concurență puternică din partea McLaren și Ferrari, care nu încetează să se îmbunătățească.

Noi suntem încă în urmă din acest punct de vedere. Știm că între timp nu va fi la fel de ușor ca înainte, dar sper să lupt pentru pole position și victorie”, a declarat Russell.

  • Slipstream-ul în F1 reprezintă avantajul aerodinamic pe care îl obține o mașină aflată în spatele alteia, urmărind-o îndeaproape, pentru a reduce rezistența la înaintare a aerului (drag). Folosirea slipstream-ului îi permite mașinii din spate să atingă viteze maxime mai mari pe porțiunile drepte ale circuitului, fiind astfel o tehnică esențială pentru depășiri.

Clasamentul general al piloților înainte de Marele Premiu al Italiei

  1. Kimi Antonelli (Mercedes) – 242 de puncte

  2. George Russell (Mercedes) – 183

  3. Lewis Hamilton (Ferrari) – 183

  4. Lando Norris (McLaren) – 159

  5. Charles Leclerc (Ferrari) – 155

  6. Max Verstappen (Red Bull Racing) – 112

  7. Oscar Piastri (McLaren) – 104

  8. Isack Hadjar (Red Bull Racing) – 68

  9. Liam Lawson (Racing Bulls) – 49

  10. Pierre Gasly (Alpine) – 44

  11. Arvid Lindblad (Racing Bulls) – 23

  12. Franco Colapinto (Alpine) – 19

  13. Oliver Bearman (Haas) – 18

  14. Gabriel Bortoleto (Audi) – 10

  15. Nico Hulkenberg (Audi) – 6

  16. Carlos Sainz (Williams) – 6

  17. Alex Albon (Williams) – 5

  18. Esteban Ocon (Haas) – 3

  19. Fernando Alonso (Aston Martin) – 3

  20. Yuki Tsunoda (Racing Bulls) – 0

  21. Lance Stroll (Aston Martin) – 0

  22. Valtteri Bottas (Cadillac) – 0

  23. Sergio Perez (Cadillac) – 0

Citește și:
Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”
Nationala
Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”
Jignit și numit „brelocul lui Șucu”, s-a emoționat și i-au dat lacrimile în studio: „O spun ca să înţeleagă lumea ce a făcut omul ăsta pentru mine”
Superliga
Jignit și numit „brelocul lui Șucu”, s-a emoționat și i-au dat lacrimile în studio: „O spun ca să înţeleagă lumea ce a făcut omul ăsta pentru mine”
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Altele
Sarah Rizea, înotătoarea cu părinți români, aleasă Miss Italia 2026! » „Tatăl meu, Marian, e tâmplar”
Prima reacție din Bănie, după acordul Reghecampf - FCSB: „Sperăm să-i încurce”
Superliga
Prima reacție din Bănie, după acordul Reghecampf - FCSB: „Sperăm să-i încurce”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează