Articol de Andra Mocanu - Publicat sambata, 05 septembrie 2026, 13:11 / Actualizat sambata, 05 septembrie 2026 13:21
Stephan El Shaarawy (33 de ani), rămas liber după despărțirea de AS Roma, a fost prezentat de Genoa, iar Ludovica Pagani (31), partenera lui de viață, a reacționat imediat.
Ea este în culmea fericirii după ce extrema stângă italiană a semnat cu echipa patronată de Dan Șucu.
El Shaarawy îl va avea antrenor pe Daniele De Rossi, alături de care a jucat în tricoul giallorossilor între ianuarie 2016 și iunie 2019, când fostul căpitan s-a trasnfertat din Italia.
FOTO. Soția lui El Shaarawy a reacționat, după ce fotbalistul a semnat cu Genoa
Poreclit „Micul Faraon”, datorită faptului că tatăl său este egiptean, extrema stângă italiană cu 32 de selecții și 7 goluri în Squadra Azzurra devenise șomer la 1 iulie, la finalul celei de-a doua aventuri la AS Roma, de cinci ani și jumătate.
Acum, el a decis să accepte propunerea Grifonului rossoblu.
Imediat după anunțul oficial al transferului, Ludovica a reacționat cu un mesaj scurt pe rețelele sociale.
„Pretutindeni alături de tine, iubirea mea! Du-te și fă-i praf!”, a scris ea pe Instagram, alături de mai multe poze cu cei doi din momentul prezentării.
Stephan El Shaarawy s-a căsătorit cu Ludovica
Anul acesta, atacantul italian s-a căsătorit cu partenera sa, alături de care formează un cuplu din 2020.
După cununia civilă oficiată pe 27 mai, cei doi și-au unit destinele și în cadrul ceremoniei religioase o lună mai târziu.
Cine e Ludovica Pagani, partenera lui Stephan El Shaarawy
Frumoasă blondină în vârstă de 31 de ani i-a cucerit pe cei din mediul virtual. Ea e urmărită de peste 4 milioane de utilizatori.
Ludovica Pagani este un influencer cunoscut, cu o comunitate importantă pe rețelele sociale. Conținutul său se concentrează pe sport, fitness, nutriție, un stil de viață sănătos și divertisment.
Are și propriul podcast, „Casa Pagani”, ale cărui interviuri adună zeci de mii de vizualizări. În paralel, tânăra de 30 de ani are o carieră ca DJ internațional și a lansat mai multe piese, printre care „Heat Storm” (2025), „Life Is One (feat. Shibui)”, „Perdóname” și „Tiki Taka”.
Mai mult, Ludovica este prima femeie DJ care a mixat în Egipt.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.