Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 14 septembrie 2026, 14:04 / Actualizat luni, 14 septembrie 2026 15:00
Marius Ștefănescu, 28 de ani, speră ca o victorie diseară cu Oțelul (ora 18:00, Cluj Arena) să ofere declicul echipei sale
U Cluj are meci diseară cu Oțelul Galați, de la ora 18:00, pe Cluj Arena, un duel extrem de important pentru „Șepcile roșii” care au adunat trei eșecuri la rând. Rând pe rând, ardelenii au pierdut cu Dinamo (1-2), cu Petrolul (2-3) și cu U Craiova (0-4).
Marius Ștefănescu a dezvăluit cum este atmosfera în vestiar la U Cluj
Înfrângerea din Bănie a fost usturătoare, dar elevii lui Cristiano Bergodi speră să pună punct seriei negative în partida cu dunărenii.
Marius Ștefănescu, 28 de ani, a sosit în această vară la U Cluj, dar încă nu s-a impus în formația alb-negrilor. Are doar un assist în 10 meciuri jucate pentru gruparea din Transilvania. În două meciuri a fost integralist, în cupele europene. În Superliga, are 4 prezențe.
„Sperăm să câștigăm următorul meci (cu Oțelul), așa trebuie gestionată înfrângerea de la Craiova. Doar așa putem trece peste ce s-a întâmplat, să câștigăm. Am început sezonul destul de bine, dar în ultimele meciuri nu suntem la nivelul la care ne dorim.
Nu pot să zic că ne îngrijorează, dar sper să intrăm pe un drum normal. Nu aș zice că e o criză de rezultate, se întâmplă în fotbal să pierzi, dar acum ne dorim să câștigăm ca să oprim această serie de trei înfrângeri.
Când reușești să obții prima victorie, ai altă încredere și pe asta mă și bazez, să avem acel boost de încredere pentru a avea cât mai multe succese”, a reacționat Marius Ștefănescu înaintea partidei dintre U și Oțelul.
Eu sunt apt 100%, iar în vestiar nu pot să zic că e o atmosferă rea. Este o atmosferă bună, dar clar că rezultatele bune ne-ar da și această încredere în fiecare dintre noi, să dăm mai mult, să legăm victorile, pentru că victorile aduc victorii
- Marius Ștefănescu, mijlocaș U Cluj
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.