FOTBAL  »  Superliga  »  FC BOTOȘANI

Croitoru anunță o revoluție la club, după eșecul din Gruia: „Patronii vor avea o altă abordare”

Marius Croitoru, în FCSB - FC Botoșani / Foto: Ionuț Iordache GSP +7   FOTO
Marius Croitoru, în FCSB - FC Botoșani / Foto: Ionuț Iordache GSP

Articol de - Publicat sambata, 19 septembrie 2026, 19:53 / Actualizat sambata, 19 septembrie 2026 20:18

Marius Croitoru, antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat după ce echipa sa a pierdut pe terenul celor de la CFR Cluj, scor 1-3, într-un meci din etapa 10 din Superliga.

FC Botoșani a rămas în 10 în minutul 9 după eliminarea lui Răzvan Creț, fotbalist pe care Croitoru l-a mustrat la flash-interviu. Tehnicianul moldovenilor a acuzat un fault la primul gol marcat de către cei de la CFR Cluj, iar apoi a anunțat o „altă abordare” a patronului Iftime.

Marius Croitoru: „Creț a făcut două greșeli în cinci secunde. Patronii vor avea altă abordare pe viitor, în sensul bun al cuvântului”

„A fost cartonaș roșu clar. Nu am ce să comentez, dar nu știu cum să faci greșeala aia. Creț a făcut două greșeli în cinci secunde. Faci preluarea în adversar și apoi îi iei piciorul. Era o fază care nu spunea absolut nimic. Dacă consideră că regula îi face titulari, se înșală. Nu e prima dată când el greșește. Mergem mai departe, este greu să joci în inferioritate pe terenul CFR-ului.

+2 FOTO

Ne-am ridicat la nivelul lor și în 10 oameni. Consider că e fault clar la primul lor gol. Duce cotul în spate. Când duci cotul în spate și lovești e fault clar, poate să îmi spună mie cine vrea ce vrea. Unii fac arbitraj de 7 ani și ne învață pe noi care avem 30 de ani în fotbal. Când duci cotul în spate este fault clar, din punctul meu de vedere, dar asta este.

Acesta este fotbalul la Botoșani, asta este idea mea despre fotbal indiferent de ce se întâmplă: nu am jucat mingi lungi, am încercat să jucăm, de asta probabil au apărut și ocaziile. Aș fi vrut să ne măsurăm forțele de la egal la egal. Astăzi nu am putut face acest lucru, dar vedem ce va fi în viitor.

Din câte am înțeles, ușor-ușor, lucrurile se vor schimba la Botoșani. Am înțeles că patronii vor avea altă abordare pe viitor, în sensul bun al cuvântului.

Cel mai bine ar fi să-l întrebați pe domnul Iftime. E clar că vom putea și noi să creștem, să ne dezvoltăm împreună și să devenim un club important cu ani în Liga 1. Suntem un club tânăr, de doar 14 ani și asta ne obligă să facem mai mult. Chiar dacă am jucat în cupele europene, nu avem trofeu și asta îl ambiționează pe domnul Iftime”, a spus Marius Croitoru la flash-interviul de la emisiunea Fotbal Show de la Prima Sport.

Citește și:
Universitatea Craiova - FCSB: duelul începe furtunos la poarta lui Târnovanu!
Superliga
Universitatea Craiova - FCSB: duelul începe furtunos la poarta lui Târnovanu!
A lăsat fotbalul pentru un weekend și a plecat într-o aventură pe două roți: „Nu vă uitați iar - ce culoare are bicicleta?”
Stiri extrasport
A lăsat fotbalul pentru un weekend și a plecat într-o aventură pe două roți: „Nu vă uitați iar - ce culoare are bicicleta?”
CSM București avea un avantaj de 7 goluri la pauză, în Liga Campionilor, la Dortmund. Ce a urmat e... șocant!
Handbal
CSM București avea un avantaj de 7 goluri la pauză, în Liga Campionilor, la Dortmund. Ce a urmat e... șocant!
4 goluri în CFR Cluj - Botoșani, duel deturnat de gafa din minutul 9. Clasamentul în Superliga
Superliga
4 goluri în CFR Cluj - Botoșani, duel deturnat de gafa din minutul 9. Clasamentul în Superliga
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează